Topic personal - între mister și revelație

nu sunt oameni de stiinta, sunt poeti care se inspirau si din stiinta...

eu vreau un om de stiinta sa fi fost poet desavarsit.

nu exista :(

Bate tare din picior, din palme și mai spune: „Io vreau un om de știință care să fi fost poet desăvârșit!” 

Ei bine, deși nu credeai, o să-ți dau un răspuns: E vorba de John Keats. 

hmmm 

asta pentru ca a renuntat la stiinta pentru poezie?

Nu neapărat. A foat doar un exemplu, la cererea ta,  de om cu pregătire științifică care a ajuns un poet desăvârșit. E-adevărat, pare că la vremea lui a lăsat știința pe planul doi, dedicându-se poeziei. Păcat că a murit foarte tânăr.

Dar poate un exemplu și mai elocvent de om de știință care să fi fost și poet, este Goethe. Poet, scriitor, om de știință, diplomat, filosof...efectiv e greu să-l situezi pe Goethe undeva anume. Dacă în secolul al XIX-lea am fi întrebat pe cineva care este cel mai înțelept om al Europei, probabil răspunsul ar fi fost: Goethe. O sută de ani mai târziu, probabil răspunsul la aceeași întrebare era: Einstein. În zilele noastre e dicil să mai răspundem la o asemenea întrebare. S-au cam răsturnat valorile.

Goethe era un romantic desavarsit.

Nu putea fi un om de stiinta pana la capat fix din acest motiv. S-ar fi sinucis si el inainte, precum acel tanar inadaptat din scrierile lui. Era pasionat in mod special de chimie si biologie. 

Adevarul e ca si pe mine m-a fascinat cu teoria lui despre afinitatile elective. Pe care nu a putut sa le cuprinda - nici pe acelea - in afara dramei umane.

De aceea s-a oprit la jumatate de drum si a ales mai mult umanismul spre finalul vietii si s-a abandonat fecioarelor prea feciorelnice, precum un nou nascut adolescentin in devenire.

LE: mi-a fost nespus de dor sa ma contrazic cu tine.

De mai bine de jumatate de decada nu am mai avut energia asta vitala in mine.

Revineeee 

Asa ca sa ma ierti daca exagerez putin mai tare acum, pe aplomb de elan.

Eh, l-am încadrat noi la romantism, conform modei taxonomiei, adică tendiței noastre de a clasifica și sistematiza. În realitate, Goethe săracul nu știa pe vremea lui că e „romantic”. 

Și mie mi-a fost dor să mai schimb o vorbă cu tine (Un pupic forumistic se mai pune? ). Sper că ești bine. 

Sunt mai bine.

Pentru ca am inceput sa ma inteleg mai bine.

Nu stiam ca am ajuns la varsta mentala de 49+...

Ciclurile de 7 ani ale vieții omului 
    
"De la 0 la 7 ani:

Există o legătură puternică cu mama. Cunoașterea lumii are loc pe orizontală. Se creează simțurile. Mirosul mamei, laptele, vocea, căldura şi săruturile ei sunt primele senzații. Această perioadă se sfârșește de regulă, prin ieșirea din cochilia protectoare a mamei şi cunoașterea lumii exterioare.

De la 7 la 14 ani:

Se creează o legătură puternică cu tata. Cunoașterea lumii are loc pe verticală. Se formează personalitatea. Tatăl devine cel mai fidel aliat pentru cunoașterea lumii din afara celulei familiei. Copilul o iubește pe mama, însă pe tata îl adoră.

De la 14 la 21 de ani:

Se începe revolta împotriva societății. Are loc cunoașterea materiei. Se formează intelectul. Începe criza adolescentină. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Adolescentul atacă celula familiei şi societatea în general. Este pasionat de tot ce exprimă revolta: muzica tare, relațiile romantice, tendința spre independenţă, evadarea, legăturile cu grupurile sociale marginale, valorile anarhiste, negarea sistematică a vechilor valori. Perioada se încheie prin părăsirea celulei familiei.

De la 21 la 28 de ani:

Are loc integrarea în societate. Stabilizarea după revoltă. Suferind eşec în dorinţa de a schimba lumea, omul se integrează, dorind iniţial să fie mai bun decât predecesorii săi. Omul caută un loc de muncă mai bun decât al părinților. Caută un loc mai bun pentru viaţă. Are loc încercarea de a crea o familie mai fericită decât cea a părinților. Alegerea partenerului şi crearea căminului familial. Crearea propriei celule. Perioada se încheie de regulă cu căsătorie. Din acest moment, omul şi-a îndeplinit misiunea şi a finisat legătura cu prima celulă protectoare – familia.

De la 28 la 35 de ani:

Crearea căminului familial. După căsătorie, locuință, mașină apar copiii. Se acumulează valori în interiorul celulei. Însă dacă primele 4 cicluri nu au trecut cu succes, căminul se distruge. Dacă relaţiile cu mama nu au fost cum trebuie, ea va fi o povară pentru ginere/noră. Dacă relația cu tata a eșuat, el se va implica în treburile interne ale tinerei familii, provocând conflicte. Dacă revolta împotriva societății nu a fost trăită, există riscul conflictelor la locul de muncă. 35 de ani – vârsta la care un cocon prost copt deseori explodează. Atunci se întâmplă divorțurile, concediere de la serviciu, depresie etc.

De la 35 la 42 de ani:

Totul se începe de la zero. După criză, omul îmbogățit de experiențe şi greșeli îşi reconstruiește a doua celulă. Este perioada când în viaţa persoanelor divorțate apar iubite/iubiți noi. Ei încearcă să perceapă ceea ce așteaptă deja – nu de la căsătorie, ci de la sexul opus. Relația cu societatea, de asemenea, trebuie reevaluată. Locul de muncă deja este ales după criteriul cât este de interesant şi cât de mult timp liber oferă. După distrugerea primei celule omul întotdeauna simte necesitatea cât mai repede să-şi creeze a doua celulă. Căsătorie nouă, muncă nouă, relație nouă. Dacă omul a scăpat de elementele parazitare din trecut, el va construi o celulă mai bună. Dacă nu şi-a înțeles greșelile, atunci va creea o celulă asemănătoare şi va ajunge la aceleași eșecuri.

De la 42 la 49 de ani:

Se începe cucerirea societății. Imediat ce a doua celulă îmbunătățită a fost creeată, omul începe să simtă plinătatea vieții în căsnicie, în relaţia cu copiii, la serviciu etc. Această victorie generează două tipuri noi de comportament.Dacă omul pune accent pe bunăstarea materială, atunci apar mai mulți bani, mai mult confort, mai multă putere. Dacă, însă, accentul se pune pe latura sufletească, atunci se începe făurirea autentică a personalității. Această perioada se sfârșește printr-o criză de autoidentificare şi întrebări existențiale: de ce sunt aici, de ce exist, ce trebuie să fac pentru ca viaţa să fie plină de sens, în afara bunurilor materiale?

De la 49 la 56 de ani:

Revoluția spirituală. Dacă omul a reușit să-şi creeze sau să-şi reconstruiască celula sa şi s-a realizat în familie, pe plan profesional, el desigur are dorința să caute înțelepciune. Dacă se face cu dedicație şi sinceritate, această căutare nu va avea limite şi va continua până la sfârșitul vieții."

   -Fragment din cartea lui Bernard Werber "imperiul îngerilor"

Tu pe unde regasesti, Vri?

Stu' a scris:

Sunt mai bine.

Pentru ca am inceput sa ma inteleg mai bine.

 Ciclurile de 7 ani ale vieții omului 
 

Tu pe unde regasesti, Vri?

E ok dacă tu crezi că ai început să te înțelegi mai bine. Io n-am reușit să mă înțeleg nici până acum, doar că am reușit s-o dau la pace cu mine însumi.   E și asta o realizare.

În rest, ce să spun? Chestia cu ciclurile e interesantă și drăguță, așa, ca discuție. Însă nu prea cred în ciclurile astea de 7. Mi se pare o chestie cam simplistă și mult prea generală. Aceste „cicluri”, mai degrabă se interpătrund. La mine, cel puțin, nu prea s-au potrivit de nicio culoare, nici ca perioadă și nici ca ordine. Singurele chestii care s-au potrivit oarecum, ca perioadă, au fost „integrarea în societate” și „crearea căminului familial”. Ca să-ți dau un exemplu în ceea ce mă privește, revoluția aia spirituală, cu dorință de înțelepciune, căutări, întrebări existențiale și tot tacâmul, care este dată între 49 și 56 de ani, la mine a început mult mai devreme. Și la fiecare începe mult mai devreme, doar că nu este conștientizată pe deplin. De la 50 de ani în sus nu prea mai ai revoluții spirituale, mergi mai degrabă în virtutea inerției. Poți avea cel mult o revelație datorată unui șoc, unei traume, unei experiențe șocante etc., dar asta e altă discuție. 

Ei, și-acum dacă tot a revenit Stu pe aici, cre' că un Tango in Harlem ar fi number one.