Topic personal - între mister și revelație

Vriies a scris:

Ei, na! O iei foarte ușor, pt că ți-a intrat chestia asta în cap cu nu și nu. Ce spun io e foarte simplu. Chestie practică, pentru că eu am trecut prin ea. Copilul te întreabă de ce 1+ 1 = 2, și tu vei fi nevoită să-i explici această chestie simplă, pt noi oameni maturi. Deci va trebui să te străduiești, să înțelegi modul în care i se explică la școală, apoi să-l ajuți. Toți părinții s-au lovit de asta. 

O sa am grija ca viitorul sot sa nu aiba parerea asta. Sau sa fie el dragut si sa ii explice.

Enki a scris:

In primii ani logic ca ii puteam ajuta si eu.  

Stop! La asta mă refeream. Deci te implici, da, în primii ani. Asta voiam să spun.

Că ulterior, fiecare găsește soluții la îndemână - în cazul tău fericit, că soțul e fizician iar în alte cazuri că părinții apelează la meditații - asta e altă problemă. 

Cam așa, Kleo, doar că în zilele noastre lucrurile au evoluat un picuț. Astfel încât „eroii” nu mai sunt moleculele, ci quarcii, leptonii și bosonii. 

Aș zice că, în continuare, încă sunt omiși „iubitronii”. Practic, ultimele particule, adică, ălea care dau ghes materiei! 

Kleopatrah a scris:

Asta vine la pachet cu teoria prezentului continuu. Am mai discutat și io, pe undeva pe forum, despre asta. 

Acum, că-mi aduseși aminte despre momentul care trece cât ai clipi din ochi, mda, nu pot decât să fiu melancolic și să-mi aduc aminte de Kansas cu al lor Dust in the Wind.

Vriies a scris:

Copilul te întreabă de ce 1+ 1 = 2, și tu vei fi nevoită să-i explici această chestie simplă, pt noi oameni maturi.

Iată motivul pentru care urăsc copiii! 

Pentru ce dracu' le trebuie matematică?! 

Nici nu m-am uitat peste cifre, să fie clar.

Eu am un principiu: dacă e mai mult de 1, e prea mult. 

Invidioșilor!