Topic personal - între mister și revelație

doar pe pamant exista plictisul

ete, na! dar pe alte miliarde de planete din atâtea galaxii n-o fi existat plictisul?

nu

e inventie umana

Vriies a scris:

Corect, discuții simpatice. Doar e vorba de niscai mistere, nu? 

Imi cam repugna cuvantul asta. Poate din cazua faptului ca e folosit prea des atunci cand se face referire la chestiile care te-ar putea incanta la o persoana si care, de cele mai multe ori, se dovedesc doar un tarto-parto. Mai degraba as spune chestiuni neelucidate, parca suna mai atractiv. :)

Fiero a scris:

Imi cam repugna cuvantul asta. Poate din cazua faptului ca e folosit prea des atunci cand se face referire la chestiile care te-ar putea incanta la o persoana si care, de cele mai multe ori, se dovedesc doar un tarto-parto. Mai degraba as spune chestiuni neelucidate, parca suna mai atractiv. :)

Nu știu de ce îți repugnă cuvântul, la urma urmei e problema ta. Poți spune și chestiuni neelucidate, dacă vrei, poți spune cum vrei tu, no problem :)

Maeve a scris:

nu

e inventie umana

de unde știi, dacă mă minți? :) 

Zisai de ce, pt. ca oamenii se asteapta ca in spatele misterului aluia sa descopere ceva deosebit la alti oameni, dar niciodata nu-i asa, de obicei, oamenii deosebiti nu-s ascunsi, calitatile si defectele lor sunt la vedere. N-am zis-o cu rautate, sa nu ma intelegi gresit.

Maeve a scris:

doar pe pamant exista plictisul

Cercul plictisitilor este foarte restrins ... doar in orase mari se practica cel mai frecent, la sate si in zone rurale este de lucru pentru supravietuire, in continuare se lucreaza pe camp cand vremea este buna sa obtina recolte bogate, cresterea animalelor, strangerea lemnelor, fanului, adunat de fructe si plante salbatice, de facut paste fainoase in vara cand gainile ouau destul, sa fie pentru toata iarna, de cusut saculete din anumite panzeturi pentru aceste pastini dar si pentru plante uscate pentru ceaiuri si mirodenii.  

Iarna se faceau presuri, se torcea lana si alte fibre pentru a obtine panzatura necesara gospodariei!!!  etc., in toamna muraturi si de recoltat tot ce a rodit pamantul.

Daca ajungeau in biserica la o litanie femeile si stateau jos, era relaxarea mult visata.   Plictiseala??? ... nici nu intelegau cam la ce se refera cuvantul.  

Eu nici azi nu inteleg sensul acestui cuvant, in copilarie nu l-am auzit deloc, atit doar in secuime ca omul lenes e sortit pieririi ca nimeni nu-l hraneste!!!

Vriies a scris:

... cei care sunt în domeniu nu se hazardează cu un răspuns definitiv.  Problema poate fi încadrată și ea la marele capitol al „dereglărilor mentale” sau „tulburări psihice” sau (pe românește) boli mintale sau nebuneală.

In ziua de azi nu se diagnozeaza nebuneala decat in cazuri foarte rare.   Nu se poate evalua pe nimeni doar dintr-o gresala de ceva chiar daca nu vorbeste cu lumea sau se uita-n coltul de sus al tavanului cu gatul sucit cand vorbeste cu cineva.  Poate are un motiv sa fie suparat pe cineva sau este o lipsa de metal din corp sau vitamina.

Am vazut un documentar la TV, o familie avea 3 copiii mai tarziu diagnozati cu Schizophrenie ... pana n-a muscat primul copil in scoala pe invatatoarea, n-a fost acceptat pentru o consultatie amanuntita, dupa atac deja s-a parut un caz legitim si n-a mai iesit din spital niciodata.  La fel au fost dusi si cei doi fratiori la consultatie si toti au ramas internati ca urlau fara motiv decand s-au nascut, nu voiau nici o mana pe ei de la parinti, erau histerici din cauza plansului, spuneau ca doare.   

Ajutam la intrare in Rezidency la un Psycholog si am invatat cartea ca el ca era pe ani desfasurat activitatea, s-au dat sute de mii de exemple ca sa ajute la diagnozare la descoperirea simptomelor, insa cand vine vorba de dat nume bolii e greu ca nu se stie ce gandeste pacientul ca de obicei nu vorbesc.  Si atunci nu mai ajuta nimic din tot ce s-a invatat ca n-are temperatura sau nu tuseste si nu respira greu, aici e problema!!!   Se tin lungi discutii intre 4 ochi din care mai rezulta niste semne, dar nu ajunge nici asta pana nu se vede la Parkinson ceva si coprul incetineste.   

Vax, dacă te interesează chestiunea, uite cum puneam io problema sufletului, odinioară, pe când căutam să văd cum a fost abordat acesta în filosofie și spiritualitate. O să dau copy paste după niște postări mai vechi - parte a unui articol în care încercam să fac o sinteză. Scuze pentru lungimea postării, însă problema e prea complexă pentru a putea fi prinsă doar în câteva propoziții :)

[...as propune ca in incercarea noastra temerara de a descalci diferitele intelesuri ale termenilor "suflet" si "spirit", sa poposim oleaca si pe la vechii greci, stiut fiind ca ei, spre deosebire de Biblie, au fost dintre cei care s-au straduit temeinic sa desluseasca aceasta problema.

Din capul locului trebuie reiterata dificultatea conceptuala a problemei, daca pot spune asa. Anume faptul ca, atunci cand vorbeau despre natura ultima a fiintei, vechii greci, zisi si "taticii filosofiei", foloseau concepte precum pneuma, nous, psyche. Este dificil sa transpunem aceste concepte in limbajul nostru actual si sa le gasim un corespondent care sa redea aceleasi semnificatii, deoarece termenii pe care-i folosim noi azi sunt altii decat cei folositi in vechile culturi. De exemplu, acel pneuma al grecilor a fost tradus atat prin respiratie, suflare, cat si prin scanteie, spirit sau suflet. La fel de complicate stau lucrurile si in cazul celorlalti doi termeni, psyche si nous, ei fiind tradusi in functie de context, insemnand dupa caz, minte, suflet, spirit, intelect.

Desi pana la el multi filosofi au atins aceasta problema, primul care o formuleaza clar este nimeni altul decat batranul Socrate. Acesta spunea ca fiecare dintre noi trebuie sa ne dam seama ca exista un "ceva" in noi, de natura divina, capabil sa atinga intelepciunea si sa se ridice la nivelul absolutului. Din nefericire nu avem nimic scris de Socrate, astfel incat sa ne dam mai bine seama despre natura acelui "ceva" despre care el vorbea. Insa Platon, "marele elev" al lui Socrate, denumeste acel "ceva" al lui Socrate prin termenul psyche, considerat a fi esenta sau principiul nostru etern si indestructibil.
Traducerea curenta a psyche-ului platonic este ceea ce intelegem noi azi prin suflet.
Este stiut ca Platon, atunci cand vorbea despre lucruri si realitati ascunse perceptiei obisnuite, dandu-si seama ca limbajul omenesc este suficient de sarac pentru a descrie o astfel de realitate, recurgea deseori la mituri cu intentia de a sugera sau de a trezi semnificatii in mintea auditoriului. 
Unul din aceste mituri este Mitul Pesterii, in care Platon incearca sa descrie relatiile dintre suflet (psyche), corp si realitatea la care noi participam. Sufletul, adica acel psyche, porneste initial de pe treapta cea mai de jos a cunoasterii si, prin insasi conditia sa de "prizonier al corpului", este asemeni unui prizonier intr-o pestera care legat de maini si de picioare, imobilizat intr-un scaun, este constrans sa ia umbrele obiectelor de pe peretele din faţa sa drept realitatea insasi. Treptat, acesta incepe sa se elibereze de legaturile care-l incorseteaza si-si incepe ascensiunea sau urcusul catre iesirea din pestera la capatul careia se afla adevarata lumina sau, altfel spus, lumea inteligibila.
Incercand sa explice natura psyche-ului, in cunoscutul dialog Republica, Platon ne vorbeste despre o constitutie tripartita a acestuia. Astfel, in opinia lui Platon, sufletul este constituit din trei parti (gr. mere) si anume: nous, epithumia si thymos. respectivRatiune, Emotie si Dorinta.
Urmarind metafora sau "alegoria carului", Platon descrie mai departe semnificatia factorilor implicati.Nous-ul este intelectul sau partea rationala a sufletului, asemuita cu cel care conduce carul care este tras de cei doi cai, unul alb si unul negru. El ar trebui sa tina haturile, cum s-ar spune, sa asigure echilibrul sau sa vegheaze ca intreg carul sa nu fie tras prea mult intr-o parte sau alta de catre cei doi cai naravasi, ci sa mearga echilibrat inainte.Epithumia este partea "apetitiva" sau "doritoare" din noi, care include dorintele noastre pentru placeri, confort, satisfactii fizice etc., si este asemenea calului negru din stanga carului.Thymos-ul a fost de regula denumit ca fiind partea "pasionata" sau "emotionala" a sufletului, asemuit calului alb din dreapta. Aici exista multe confuzii si interpretari diferite ale acestui termen. La modul cel mai general prin thymos-ul lui Platon trebuie sa intelegem calitatea de a fi activ sau viguros. Este partea din noi care tine de curaj, care accepta provocarea si lupta, care iubeste libertatea si nu accepta sclavia, dar care iubeste si victoria, onorurile si recunoasterea propriilor merite.Se stie ca Platon credea in metempsihoza. Acum, partea interesanta si care a nascut multe dispute si interpretari este ca, din moment ce suflletul (psyche) are o natura tripartita, adica este constituit din parti, cine anume supravietuieste mortii fizice sau care parte este imortala? Se pare ca raspunsul lui Platon aici este ca nous-ul constituie in cele din urma principiul fiintei. Pentru a ne intregi ideea despre conceptia lui Platon referitoare la acest lucru, e musai sa luam in considerare Mitul lui Er, prezentat tot in Republica.http://www.poezie.ro...3877/index.html ]

[ Inainte de a-i parasi pe greci, daca vrem sa vedem cum era inteles sufletul, e musai sa ne oprim un pic si la Aristotel. In celebra sa lucrare Peri psyche, Stagiritul face aici o analiza "la sange" a sufletului si distinge intre: sufletul nutritiv - caracteristic plantelor, sufletul senzitiv - caracteristic animalelor si sufletul rational - caracteristic oamenilor.

In ceea ce priveste problema existentei independente a sufletului fata de corp (sau a imortalitatii sufletului), Aristotel este categoric in acest sens: "sufletul nu exista fara corp, ci e ceva care apartine unui corp". Banuiesc ca realizati consecintele unei astfel de afirmatii, nu-i asa?
Totusi, sa nu cadem intr-o neagra deznadejde...pentru ca Aristotel, atunci cand analizeaza partea rationala a sufletului, distinge intre intelectul pasiv (care se naste, cresta si piere odata cu fiinta umana) si intelectul activ sau nous poietikos, care in acceptiunea lui Aristotel: " este nemuritor, indestructibil si pare ca intra in om din exterior..." 

Bun. Si ca un ultim excurs, as zice eu, necesar intelegerii conceptelor de care discutam aici, hai sa vedem si cum erau percepute acestea in filosofia orientala, in special, in hinduism.
Cand vorbim de filosofia orientala, din capul locului trebuie sa fim constienti ca aceasta reprezinta un vast ocean cultural care inglobeaza multiple sisteme de gandire, adesea eterogene si contradictorii. De aceea ma voi referi la unele aspecte legate de suflet, spirit si constitutia fiintei umane, doar la modul cel mai general, incercand o larga sinteza, si asta din perspectiva hinduismului, aceasta fiind "zona culturala" care s-a ocupat cel mai mult si mai intens de problemele in discutie.
La modul cel mai general, se poate spune ca punctul de plecare al filosofiei hinduse a fost realizarea ca omul, prin insasi conditia sa, se naste intr-un fel de stare de ingradire, iar scopul sau in viata trebuie sa fie eliberarea din aceasta stare printr-o cunoastere adecvata, dublata de o practica in acest sens. 
Lumea fenomenala, ne spune hinduismul, este o iluzie (maya) si toate lucrurile sunt intr-un fel sau altul manifestarea unei substante unice supreme vazuta ca un TOT, "Intreg" sau fiinta unica (Brahman). Sufletul omului este parte a acestei substante unice sau descinde din acest principiu unic si pargurgand aceasta lume fenomenala a iluziilor, in cele din urma se va reintoarce si se va integra Intregului.
Referitor la constitutia fiintei umane, dincolo de diferentele specifice diferitelor curente filosofice, in linii mari se poate spune ca avem de-a face cu o structura ierarhizata a fiintei in care distingem mai multi factori sau "corpuri":
Partea materiala, cu doua subdiviziuni importante:
1. Materia grosiera sau Corpul fizic
2. Vitalitatea sau Prana sau "Corpul eteric", cum a fost numit in Occident.
Partea mentala, cu trei subdiviziuni:
3. Kama sau sediul sensibilitatii (emotiilor, dorintelor, pasiunilor, sentimentelor), numit in Occident si "Corpul astral".
4. Manasul inferior, care corespunde intelectului sau "Corpul mental inferior".
5. Manasul superior, care corespunde constiintei sau ratiunii, numit si "Corpul mental superior". (De remarcat ca acesta constituie individualitatea omului si pare a se echivala cel mai bine cu "sufletul" din cultura noastra vestica).
Partea spirituala, care in principiu nu poate fi divizata, insa in scop pur descriptiv ii putem atribui doua subdiviziuni, anume:
6. Elementul intepciunii sau "Corpul budhic".
7. Atman sau esenta (sau Eul) sau "Corpul atmic".

Concluzionand, observam ca notiunile pe care le folosim atunci cand incercam sa desciem natura fiintei umane sunt tributare unor sisteme culturale diferite (si implicit timpului in care au existat acele culturi), fiind dificil sa gasim o corespondenta exacta intre notiunile pe care le folosim noi azi (de ex., suflet, spirit, constiinta, intelect, minte etc.) si cele folosite in alte culturi si vremuri ( ruah, nepesh, ka, atman, purusha, psyche, nous etc.).
In acceptiunea curenta, pentru uzul comun, notiunile de suflet si spirit (uneori si cea de minte) sunt echivalente sau sinonime. Totusi, in filosofiile esoterice sau oculte precum si in alte curente spiritualiste si mistice, se face o diferentiere clara intre minte, suflet si spirit. Astfel, spiritul fiind perceput ca esenta sau principiul fiintei, sufletul si mintea fiind oarecum aspecte derivate ale acestuia. ]

Aoleu, Vriies, de dimineata cu de-astea grele? Citesc mai incolo, pare foarte interesant, dar asa aveam un chef de niste chestii usurele weekendul asta... 

Lighty, tu cred ca voiai un raspuns din ala simplu. Io zic ca nu putem fi tot timpul fericiti, impacati cu noi si cu ce e in jurul nostru si de-aia nu stralucim mereu. Da` am observat ca sunt unii care stralucesc mai des decat altii si nu isi pierd stralucirea nici in momente de cumpana. Asta nu stiu ce mai inseamna. Interesanta si expresia `s-a stins` in sensul de `a murit`, care te duce cu gandul la faptul ca ceea ce lumineaza e viata din om.

Neata!