Sa fie inca iubire?

Voi nu vedeti care este trendul? Sa se gaseasca cate o boala pentru fiecare defect al oamenilor, sa i se puna o denumire sofisticata, si sa fie trimis la un medic care ii va da niste medicamente. Medicamentele vor avea diferite denumiri in functie de "boala" inventata, dar efectul lor va fi acelasi. te va face leguma.

Oamenii sunt prea complicati pentru nivelul actual de cunoastere si este un orgoliu nemasurat sa crezi ca ai gasit o boala care se refera la comportament.

Asta de fapt se numeste corectitudine politica. Nimeni nu este vinovat pentru ceea ce face. De vina este propria natura si efectul diferitelor "boli" anume inventate.

Voi chiar credeti chestiile astea?

Sentimentele lor sunt reale, însă sunt foarte superficiale. Problema este că la începutul unei relații își pun cea mai bună imagine pentru a-și atrage partenerul, care nu bănuiește că totul este doar o iluzie, iar apoi nu înțelege ce s-a întâmplat.

Da, noi chiar credem in bolile psihice. Astea nu-s chestii oculte care se studiază la colț de stradă, ci în universități.

Buna ziua. Psihologia e mai la stânga.

Mulțumesc.

Acum daca ar fi sa judec simplist, as zice ca ceea ce pare sa-i lege este calitatea sexului . Dar bineinteles ca nu este numai asta. Mai este un ingredient pe care nu l-au decelat nici ei, cu atat mai putin noi, care incercam sa intelegem cate ceva.

Eu cred ca pentru ei, asta este situatia ideala. O pot duce asa mult si bine. Problema este cu cei de langa ei si suferinta lor.

Dar cui ii pasa de asta, daca se simte bine. Sau ii pasa si momentele de regret sunt un mod de compensare, care le da puterea sa continue.

Gaslight a scris:

Sentimentele lor sunt reale, însă sunt foarte superficiale. Problema este că la începutul unei relații își pun cea mai bună imagine pentru a-și atrage partenerul, care nu bănuiește că totul este doar o iluzie, iar apoi nu înțelege ce s-a întâmplat.

Da, noi chiar credem in bolile psihice. Astea nu-s chestii oculte care se studiază la colț de stradă, ci în universități.

Daca esti sincer, vei admite ca majoritatea nu le studiaza in universitati ci pe site-uri si forumuri de "specialitate", aparute ca ciupercile dupa ploaie, unde anumiti "experti" fara studii minime de psihologie conving zeci de mii de oameni (daca nu sute) ca sunt incurcati cu oameni dereglati, pt a profita financiar de pe urma lor. Acest trend este pentru psihologie ceea ce sunt "vracii" de la colt de strada pt medicina.

E foarte usor sa alcatuiesti o lista de trasaturi "caracteristice cuiva cu o tulburare de personalitate", care sa sune plauzibil si sa fie atat de vaga incat multi din cei ce o citesc intr-un moment intens dpdv emotional sa regaseasca acolo rude, parteneri etc. E foarte usor sa formezi o comunitate online unde sa validezi pe moment suspiciunile noilor veniti cum ca sunt incurcati cu persoane fara speranta, pentru a ii exploata (cerandu-le donatii, bagandu-le pe gat carti amatoricesti si fara vreo baza stiintifica, folosind informatii date de ei pt scrierea unor noi carti etc). Se fac bani buni din asta.

Nu e un ajutor; e curata spalare pe creier. Ti-o spun dupa discutii cu zeci de fosti membri (zeci, nu unul sau doi). Am vazut cum asemenea cazuri au evoluat in isterie si paranoia.

E complet iresponsabil sa ii bagi in cap unui strain ca stii exact care e problema in relatia lui si care e solutia, dupa ce ai citit o descriere sumara de cateva paragrafe, ce nu reprezinta altceva decat impresia lui subiectiva pe moment. Normal ca fiecare poate exprima o opinie pe forumuri, asa, la prima vedere, fiind constient insa ca e doar asta, o opinie pe baza unor date incomplete.

Hai sa-ti spun eu o chestie interesanta: asa cum nu trebuie sa fii zoolog pentru a deosebi diverse animale, tot asa nu trebuie sa fii psihiatru pentru a intelege ca omul cu care stai in casa este bolnav psihic. Aici este vorba de niste chestii de bun simt pe care le poate intelege oricine stie ca citeasca. Partenerul/partenera minte, inseala, manipuleaza, te face sa innebunesti etc. cauti pe google si gasesti niste articole apoi incep sa le pui cap la cap si vezi ca respectiva persoana se incadreaza exact in tiparele mentionate acolo. Asta chiar nu-i operatie pe creier.

Ce parere ai avea tu daca se trezeste acum unul sa spuna ca nu exista cancer?

Gaslight a scris:

Hai sa-ti spun eu o chestie interesanta: asa cum nu trebuie sa fii zoolog pentru a deosebi diverse animale, tot asa nu trebuie sa fii psihiatru pentru a intelege ca omul cu care stai in casa este bolnav psihic. Aici este vorba de niste chestii de bun simt pe care le poate intelege oricine stie ca citeasca. Partenerul/partenera minte, inseala, manipuleaza, te face sa innebunesti etc. cauti pe google si gasesti niste articole apoi incep sa le pui cap la cap si vezi ca respectiva persoana se incadreaza exact in tiparele mentionate acolo. Asta chiar nu-i operatie pe creier.

Ce parere ai avea tu daca se trezeste acum unul sa spuna ca nu exista cancer?

Scurt si la obiect, nu ai cum sa pui diagnostice pe internet dupa cateva schimburi de replici, basca neavand nicio calificare in sensul asta. A sustine ca cineva e capabil sa faca asta dupa lecturarea de articole si carti amatoricesti gasite "pe Google" e de o aroganta si naivitate surprinzatoare.  E o chestiune de logica si de bun simt.

Doar pentru ca exista cancer nu inseamna ca el poate fi diagnosticat pe forumuri de persoane care nu sunt medici.

As fi de aceeasi parere chiar daca nu as sti povestea din spatele unor asemenea "fabrici de victime" ; mi-ar lua vreo 5-6 ore de scris in continuu sa redau tot ce am aflat despre aceasta frauda intelectuala.

Poate stii vorba aia, "pentru un om cu un ciocan, tot ce vede in fata ochilor seamana a cui".

Absolut toti cei cu care am stat de vorba au recunoscut ca odata ce au adoptat acest mod de a privi oamenii (agresori versus victime; dereglati versus "sanatosi tun") au inceput sa vada trasaturi patologice peste tot. In familie, la munca, pe internet, chiar si in interactiuni fugare cu necunoscuti. Asta le-a damblagit viata si relatiile cu altii, ducand la insingurare.

E ca un fel de microb religios ce face proaspatul botezat sa vada pacatosi pe toate drumurile si sa se fereasca de ei, facand desigur prozelitism religiei cu fiecare molecula de CO2 expirata, pe oriunde apuca. Si din pacate fervoarea e atat de mare incat incepe sa uite ca nu e rolul nici dreptul lui sa faca asa ceva, cu atat mai mult cu cat nu are o calificare in acest sens.

E un avertisment! 

Ai putina demnitate, Strawberry. Greseala suprema ai facut-o tu ca l-ai facut gelos in loc sa lasi totul la vedere sa prinda incredere. Te-a iubit mult si tu l-ai ranit. In prezent te iubeste, dar nu te-a iertat. Asa ca te foloseste doar ptr sex. Eu cred ca sunteti amandoi dusi cu pluta. Iti place atat de mult sa traiesti o viata dubla, sa fii falsa?

Xylia a scris:

Ai putina demnitate, Strawberry. Greseala suprema ai facut-o tu ca l-ai facut gelos in loc sa lasi totul la vedere sa prinda incredere. Te-a iubit mult si tu l-ai ranit. In prezent te iubeste, dar nu te-a iertat. Asa ca te foloseste doar ptr sex. Eu cred ca sunteti amandoi dusi cu pluta. Iti place atat de mult sa traiesti o viata dubla, sa fii falsa?

Ar fi dragut sa ma iubeasca, insa nu stiu daca e asa sau nu. Sa nu ma ierte in 12 ani? Cand am facut prostia aia, aveam 14 ani. Eram un copil. M-am folosit de ce-l durea pe el (problema lui,gelozia), ca sa il fac sa inteleaga ca daca vreau sa-l insel,il insel. Din orgoliu. Nu-mi place sa fiu falsa, nu imi place sa duc o viata dubla, vreau doar sa nu-l pierd. Daca as sti ca vrea sa ne impacam (el stie ca eu vreau asta,dar ceva-l retine sa ma primeasca inapoi), nu as mai duce o viata dubla. As ramane cu el.Doar cu el, Ca la urma urmei, cu el vreau sa fiu. Cred ca pana nu-i daruiesc sentimentele alea pe care le am pentru el, intr-o relatie serioasa,in care sa fiu eu asa cum sunt,de fapt, nu fizic, ci sufleteste, sunt convinsa ca nu-l voi putea uita si nu voi putea trece peste. Nu pot. Sunt cateva zile de cand nu-i mai raspund si ma simt groaznic. Incerc sa ma las de el, dar nu pot, mintea mi-e tot acolo. Stiu ca atunci cand nu e cu mine, e cu ea, pleaca cu ea, cu prietena lui...si eu am pe cineva,dar nu pot sa ma implic 100%. Nu stiu cat se implica el in rel lui, dar daca ar iubi-o, probabil nu m-ar mai cauta. L-am intrebat acum vreo luna, daca se simte vinovat ca face asta (cu mine), fata de ea. A zis ca deloc. Ca profita de momentele cu mine si ca acolo se simte foarte bine, in bratele si-n compania mea. Eram ceva de genul: Ok, pai hai atunci in bratele si-n compania mea pe bune! Ramai! . I-am si zis sa mai incercam, i-am zis ca el e special si ca inseamna mult pt mine. In momentele alea a zis ca uneori, asa e viata, de neinteles si ca intelege perfect prin ce trec. Deci...nu situ ce sa zic. Rel noastra dinainte,de la 14 ani nu a fost una lunga. A durat putin, eram copii si mereu existau motive de cearta. Ce a ramas pe urma, a fost partea intima.

NicolaeT a scris:

Cred ca ar fi cazul sa citim si printre randuri. Initiatoarea a specificat doar ca s-au cunoscut la 14 ani, dar nu a specificat si cat a durat relatia lor. E posibil sa fi durat ani de zile. Poate acel eveniment in care l-a inselat pe primul ei iubit ca sa il faca gelos (alta rationalizare nascuta din borderline) a avut loc chiar la 20 de ani, deci nu mai era o copila sa nu stie ce face. Si de asemenea nu stim decat de acest eveniment. E posibil sa il fi inselat de mult mai multe ori, avand in vedere ca are borderline. Prin urmare, baiatul a decis ca vrea totusi ceva de la viata si nu o mai poate lasa sa isi bata joc de viata lui. O asteptam pe initiatoare sa ne confirme daca aceste banuieli sunt adevarate sau nu.

Nu stiu daca e cazul sa ne gandim la borderline sau alte chestii de astea. Ne-am cunoscut cand aveam eu vreo 13 ani, dar am fost prieteni prima data.El avea o relatie atunci, era cu cineva de vreo 2 ani. Au inceput sa se tot certe, si-mi povestea despre situatia lor aiurea. Eu nesimtind nimic pt el la vremea aia, il incurajam sa lupte pt ea, sa continue, daca totusi, o iubeste si spunea ca nu stie ce simte, ca ea se comporta aiurea cu el. Dupa aproape un an, cam asa, nu mai stiu exact, atunci el s-a dat seama ca ma place, mi-a spus-o, mi-a cerut sa ne vedem,ieseam zilnic, se despartise de fosta. Si am initiat o relatie impreuna, in care el si-a pus controlul cam mult. El e firea aia mai libertina, dar pers de langa el nu are voie sa fie libertina,practic. Cand l-am facut gelos, era tot atunci, la 14 ani si ceva, am afcut-o de nervi,sa-i dovedesc ca daca vreau sa-l insel,tot il insel,orice ar zice. Intre timp ne-am tot certat,impacat,certat,impacat, ne vedeam noaptea, mai ieseam, povesteam,daca ieseam cu alti baieti,era gelos, imi dadea mesaje aiurea ironice... ne tachinam destul d emult, nefiind impreuna. Nu-i convenea sa ma vada cu altii,dar nici cu el :)) Mi-a propus sa ne simtim bine, sa ramanem FWB. Atunci am zis ca incerc asa, poate ma distantez de ce simt si va functiona,mai ales ca il iubeam si ma atragea. Si asa a fost. Am ramas si prieteni,dar si cu beneficii, pt ca ne si intelegem f bine. Nu avem secrete. Ne zicem orice, dar avem si contact sexual. La mine e iubire, nu e indoiala deloc. Il iubesc si l-as alege mereu pe el. La el e problema. Nu stiu ce simte acum, dupa 12 ani,pt ca nu-mi spune sincer ce simte. Nu a zis niciodata ca nu mai simte ceva, ci doar ca se simte ff bine cu mine si ca ii place compania mea, ca sunt minunata, frumoasa si dulce. Stiu doar ca ma vreau o sansa cu el,orice ar fi. Oricum s-ar termina. Doar ca am nevoie sa simta si el asta, iar eu nu-i pot impune nimic. Daca eu nu-mi dau frau liber sentimentelor si le blochez in mine, nu voi trece niciodata peste situatia cu el. Nu ne-am dus povestea la sfarsit, asta ma roade. Nu am avut un final si noi,ca orice alt cuplu, sa stiu ca daca e gata,e gata. Nu a fost gata la noi. Noi inca ne vedeam,inca ne vorbeam,inca radeam,inca ne tachinam, ne certam despartiti fiind. Eu am ramas asa cu sentimentele mele neimplinite si nu le pot darui altcuiva, decat lui. Alea sunt pt el, e ce a ramas din rel noastra. Daca eu n-am sansa sa le dau lui,mereu voi trai cu regretul asta si cu dorul de el...