Este dragostea un act de vointa?

Sa stii ca certitudinile mele nu sunt si ale altora. Dar, da, stiu. Din pacate.

Iubirea este foarte sensibila. Poate fi ranita si distrusa foarte usor. Ce traim dupa ranire, este regretul ca nu mai simtim ca la inceput. Ca nu mai simtim noi, nu celalalt. Si atunci trecem in faza de 'reparare'. De incercare de a 'repara' persoana iubita. De ce? Pt ca vrem sa simtim iar acel sentiment.

Durabilitatea ( ca timp) a unei iubiri, este data de ceea ce simtim noi. 

Cand ceea ce simtim noi s-a dus, s-a dus naiba tot. 

Hm, da. Observ ca aproape pe cati oameni, pe atatea pareri.

Foarte interesant.

Eu cred ca nu putem controla iubirea. Putem doar sa alegem cat si cum sa o pretuim. Cum avem ..grija de ea. Si prin asta, poate, iubirea supravietuieste sau...moare?

Spunea cineva, altcineva, ca iubirea poate fi privita ca o alta entitate, chiar daca se naste intre doi oameni, fiecare entitate distincta.

Si mi-ar placea sa cred ca e asa. Ca o forta generatoare de sine statatoare.

Dar deh, cred, vreau sa cred. In niciun caz nu pot spune ca stiu. Nici macar pt mine.

Asta e si farmecul - cati oameni, atatea pareri. :) 

Si mie imi place ideea cu entitatea. Dar raman la ideea ca e foarte sensibila. 

Iubirea este o forta, da. 

O fi chiar insasi forta vitala?

Daca e asa, totusi, inca se nasc copii in lipsa de iubire. Astfel ca, dragi greci antici, draga Vriies si draga Alexandra, nu cred ca iubirea insasi este aceeasi cu forta generatoare a vietii, Universului, etc.

Cred ca e o entitate care se naste sau nu, supravietuieste sau nu. Chiar si dupa moarte sau nu.

Iubirea intre oameni, spun. Cea ,,muritoare''.

Mno, mie nu-mi place treaba cu entitatea. E ca si cum as fi in pat cu persoana iubita si cu entitatea aia.

Davi_ a scris:

Iubirea este o forta, da. 

Nu mai mare decat ura, atunci cand se termina iubirea. ;)

♫ Blues ♬ a scris:

Mno, mie nu-mi place treaba cu entitatea. E ca si cum as fi in pat cu persoana iubita si cu entitatea aia.

:))

Sa ziceam ca pentru tine acea entitate e pur si simplu reflexia iubirii ce i-o porti, care se intoarce in tine. Iar pentru el, reflexia iubirii ce ti-o poarta tie si se intoarce in el. Ia-o ca pe un schimb.

O entitate nascuta in prezenta unui schimb de energii. Unei conectari intre doi oameni. Rezultatul unei simbioze?

♫ Blues ♬ a scris:

Nu mai mare decat ura, atunci cand se termina iubirea. ;)

Ura e partea malefica a iubirii, cred.

De ce iubirea ar fi doar..buna, generoasa, darnica, iertatoare? Cu ce scop?

Are iubirea etica, de musai?

stupid_me a scris:

De ce iubirea ar fi doar..buna, generoasa, darnica, iertatoare? Cu ce scop?

Are iubirea etica, de musai?

Neh, entitatile mele tre sa fie in carne si oase, altfel ma simt inconfortabil. 

Iubirea nu e numai buna, nici nu trebuie sa fie pentru ca devine plictisitoare, monotona.  Stii vorba aia 's-a saturat de atat bine'. Well, da, eu ma satur daca e mereu bine.

O anumita etica are, da. E partea aia din tine care te indeamna sa nu calci stramb, sa nu calci pe cadavre. 

E etica sau o reala iubire de sine, prin insasi persoana iubita?

Asta pt ca tot nu agreezi ideea cu entitatea :))

stupid_me a scris:

E etica sau o reala iubire de sine, prin insasi persoana iubita?

Ori nu ai formulat tu bine, ori nu procesez eu ce citesc?  :)

Pai spunea cineva odata ca iubind, ajungem sa ne iubim mai mult pe noi insine.

Si daca facem sa suferim o persoana iubita, suferim noi insine.

Atunci, de e asa, eu nu spun ca e musai asa, dar daca e, mai are treaba etica in ecuatia asta?