Legile Vietii

Anastasia... a scris:

Legile vieții

Credeti ca exista asa ceva?

Ati observat vreun tipar , vreo logica in viata?

Probabil te referi la viata si relaționarea din viata umanului.

Exista legi ale vieții umane dar nu exista neaparat o logica umană in ele întrucât logica e ceva specific inventicii umane, viata nu a așteptat inventarea logicii umane ca sa își formuleze si sa își aplice legile vieții umane sau ale vieții in general.

Legi ale vieții:

1 - necesitatea unui corp fizic si a unui psihic in complexitatea lor.

2 - necesitatea unei realitati cu care corpul sa relationeze fie si dacă raportarea se face numai la necesitați.

3 - necesitățile clasice

4 - orice distructiva/agresivitate provoacă in general durere/suferința.

5 - acrul produce repulsie, dulcele produce satisfacție.

6 - in modul tipic de funcționare, afectivitatea nu are acces in realitatea omului decât mijlocit de înțelegere/prin înțelesuri, fie ele si perceptive sau intuitive, fie ele conștiente, constiente si in cunoștința de cauza sau subtile.

7 - umanul moare din punct de vedere biologic.

8 - datorită activității proprii electrochimice si analizatorilor proprii, fiecare om trăiește numai propria sa realitate interna ca si corespondent al realității generale a stimulilor.

9 - toate certitudinile umane sunt Invenții umane ce pot se se apropie întrucâtva de legile vieții, respectiv de legile naturii.

10 - tipic extazul sexual se produce prin frecare fizica, prin excitare psihică conștienta sau datorită viselor.

11 - in mod automat, conștient dar fara sa își dea seama de asta, omul își formează reflexe condiționate conform cărora gândește, vorbește, își desfășoară activitatea psihică si conform cărora se comporta.

12 ...

...

Allexandrra a scris:

La nivel de umanitate, noi ni le alegem si pe cele din exterior. Nu stiu daca si la nivel individual, dar cred ca o personalitate deosebita nu poate fi inlantuita.

Da.

Ma refeream la faptul ca poti fi santajat, impins de imprejurari ( boala, inchisoare), etc.

Revin, stu.

Asa cum nu poti pune o baza pe cuvintele cuiva, oricat de frumoase si promitatoare ar fi ele si oricat de multa placere iti fac, decat in momentul in care se concretizeaza in fapte, gasesc ca nu e prea sanatos sa crezi in ceva ce n-ai garantii ca se va intampla, vei ajunge sa fii dezamagit. Cred ca tendinta asta de a ne iluziona si autoiluziona ne-a fost insuflata de mici, din cauza asta ne este si greu, daca nu aproape imposibil, sa ne dezbaram de ea, desi noi zicem ca suntem oameni maturi, iar biologic, chiar suntem. Tu crezi ca iernile nu ar fi fost frumoase fara brad si Mos Craciun? Cica visatorii au fost aceea care au contribuit la progresul omenirii. Dar oare visele lor chiar au fost lipsite de simt practic? Nu prea cred.

♫ Blues ♬ a scris:

Da, asa se formeaza relatiile interumane; unii le-ar numi suflete pereche.

Ba am crezut, ba n-am crezut in asa ceva. Ba eram incantata, ba radeam cand auzeam vorbindu-se despre suflete pereche. Nu, nu mai cred ca exista, cred doar ca exista oameni care se aseamana foarte tare si care uneori au norocul sa se intalneasca. Sau nu stiu daca poate fi noroc, pt. ca in ciuda asemanarii foarte mari, nu raman impreuna, in loc sa-i uneasca ce-i mai mult, ii desparte ce-i mai putin, diferentele, oricare ar fi ele.

Dar poate se intalnesc intr-o alta viata. Sau sorb smoala din aceeasi lingura in iad.

♫ Blues ♬ a scris:

Visatorii aia care au contribuit la progresul omenirii, au avut alaturi oameni pragmatici, practici si bine infipti in realitate. Nu stiu cu siguranta despre ei, dar eu am un visator la usa si stiu ce NU ar fi devenit fara mine, ce nu AM fi devenit impreuna. Nu ca ma laud.

Nu cred in suflete pereche, sansa face ca oamenii sa se intalneasca si tot sansa face ca oamenii sa se placa. Sau nu. 

Cei care au contribuit la progres ei insisi au fost pragmatici, chiar daca in ochii altora nu erau decat niste tacaniti, obsedati sau cine mai stie cum, visatorii de profesie, adica aia care doar viseaza si atat, nu sunt perseverenti in actiuni, totul ramane la nivel de idee. :)  Da, am zis ca norocul sau sansa sau hazardul, cum vrea fiecare sa ii spuna, are o mare contributie. 

Fiero, de acord, un visator face echipa buna cu un pragmatic, prin urmare un pragmatic nu face la randul lui o echipa buna cu un visator?

Tu te intrebi cum ar fi lumea doar cu visatori, eu as vedea-o insuportabila doar cu pragmatici.

Tu o vezi ca rezultatul unui hazard, dar hazardul nu lasa loc credintei.

Iar fara credinta, nu poti visa cu adevarat.

Pana la urma conteaza cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam. Fie ca facem sau nu abstractie de ultimele doua, nu putem sa ne ascundem de intrebarea 'cine suntem?'. Iar ca raspuns ai doar credinta sau nimicul. Hazardul.

Eu traiesc in lumea mea, pentru ca sunt cine sunt, nu contorizez cat pot suferi sau cat de dezamagita pot fi. Am curaj sa cred, mu imi e teama de esec. Am fost sau nu invatata asa, egreu sa spun. Si lectia hazardului poate atinge subconstientul, nu doar cea a credintei.

stupid_me a scris:

Ma refeream la faptul ca poti fi santajat, impins de imprejurari ( boala, inchisoare), etc.

Am inteles, dar unii nu dau inapoi nici din fata mortii.

Fiero a scris:

Cred ca tendinta asta de a ne iluziona si autoiluziona ne-a fost insuflata de mici, din cauza asta ne este si greu, daca nu aproape imposibil, sa ne dezbaram de ea, desi noi zicem ca suntem oameni maturi, iar biologic, chiar suntem. 

Nu neaparat. Cand eram mica, daca imi suceam glezna, credeam ca o sa ramana sucita si nu o sa mai pot sa merg. Atunci venea cineva si ma "iluziona" spunandu-mi ca e ceva trecator si peste cateva saptamani o sa alerg mai ceva ca inainte. Acuma, la fel, cand mi se intampla ceva foarte naspa, de multe ori cred ca e ireparabil si se dovedeste pana la urma a fi reparabil. Sigur, o sa apara si Ireparabilul la un moment dat, moartea, dar asta ar fi un singur eveniment dinr-o mie. 

Tu spui de cei care cred in ceva, bine, lege, dreptate, Mos Craciun sau cum vrei sa-i spui ca se iluzioneaza. Si ei iti pot spune ca nihilismul tau e provocat de dezamagire.

stupid_me a scris:

1. Fiero, de acord, un visator face echipa buna cu un pragmatic, prin urmare un pragmatic nu face la randul lui o echipa buna cu un visator?

Tu te intrebi cum ar fi lumea doar cu visatori, eu as vedea-o insuportabila doar cu pragmatici.

Tu o vezi ca rezultatul unui hazard, dar hazardul nu lasa loc credintei.

Iar fara credinta, nu poti visa cu adevarat.

2. Pana la urma conteaza cine suntem, de unde venim si incotro ne indreptam. Fie ca facem sau nu abstractie de ultimele doua, nu putem sa ne ascundem de intrebarea 'cine suntem?'. Iar ca raspuns ai doar credinta sau nimicul. Hazardul.

3. Eu traiesc in lumea mea, pentru ca sunt cine sunt, nu contorizez cat pot suferi sau cat de dezamagita pot fi. Am curaj sa cred, mu imi e teama de esec. Am fost sau nu invatata asa, egreu sa spun. Si lectia hazardului poate atinge subconstientul, nu doar cea a credintei.

1. Sa nu fie visatori de meserie, asta conteaza. Uite ca inventez iar expresii. O lume doar cu pragmatici e posibil sa fie foarte plictisitoare, insa una doar cu visatori e condamnata la distrugere. Nu, hazardul nu lasa loc credintei, asa e, dar de ce sa privim lipsa credintei ca pe ceva rau?

2. Si eu mi-am pus aceste intrebari de f. multe ori. Acum nu ma mai intereseaza. Sau ma intereseaza vag.

3. Pt. fiecare om exista lumea lui si lumea celorlalti, nu-i problema, probleme apar doar atunci cand omul nu se impaca cu ideea ca ceilalti pot vedea lumea altfel.

3. Mie mi-e frica de esec, nu mi-e rusine sa recunosc, insa nu intr-atat incat sa abandonez ceva inainte de a incepe. In ciuda fricii de esec, voi continua sa incerc sa fac multe lucruri, chiar daca n-am garantii ca le voi duce la final.

Allexandrra a scris:

Nu neaparat. Cand eram mica, daca imi suceam glezna, credeam ca o sa ramana sucita si nu o sa mai pot sa merg. Atunci venea cineva si ma "iluziona" spunandu-mi ca e ceva trecator si peste cateva saptamani o sa alerg mai ceva ca inainte. Acuma, la fel, cand mi se intampla ceva foarte naspa, de multe ori cred ca e ireparabil si se dovedeste pana la urma a fi reparabil. Sigur, o sa apara si Ireparabilul la un moment dat, moartea, dar asta ar fi un singur eveniment dinr-o mie. 

Tu spui de cei care cred in ceva, bine, lege, dreptate, Mos Craciun sau cum vrei sa-i spui ca se iluzioneaza. Si ei iti pot spune ca nihilismul tau e provocat de dezamagire.

Mie exemplul tau cu glezna nu-mi seamana cu un indemn la iluzionare, pt. ca nu se bazeaza pe ceva imposibil de realizat, dimpotriva.

Poate oricine sa spuna ce vrea, dar nihilismul meu nu vine din dezamagire, desi am avut parte de multe dezamagiri, nu mi-e rusine sa o spun, nici la credinta in Dumnezeu n-am renuntat din dezamagire, cum a fost cazul multora, ci pt. ca nu se mai pupa cu logica mea (oricum ar fi ea: multa, putina, buna, proasta)

Iluzia cred ca este o consecinta sau o cauza, nu stiu exact, a inteligentei si ratiunii. Este de fapt ceea ce ne-a permis manevrarea de notiuni abstracte.
Fara existenta acesteia, omul nu ar fi avut acces la ele si nici la cunoastere.
Si probabil ca cea mai importanta iluzie a fost inventarea zeilor. Omul a intrat atunci intr-o lume abstracta din care nu a mai iesit.
Religia a fost creuzetul in care s-a format mintea umana asa cum este ea acum si punctul de pornire a aventurii cunoasterii.
Nu fac apologia religiei, dar asa vad eu lucrurile.
 

Si mai voiam sa spun ca orice om se autoiluzioneaza, chiar daca pare pragmatic sau visator. Numai ca primii stiu sa isi ascunda reveriile.

Fiero a scris:

Mie exemplul tau cu glezna nu-mi seamana cu un indemn la iluzionare, pt. ca nu se bazeaza pe ceva imposibil de realizat, dimpotriva.

Pt. ca stii foarte bine ce se intampla cand iti sucesti glezna. Dar daca spun nu ca mi-am sucit glezna, ci ca am cazut de la etajul 6, nu mai stii asa bine ce se intampla. Mult mai putin stii daca spun ca am cazut de la etajul 6 si am fost in moarte clinica. (Sunt numai exemple, n-am cazut de la etajul 6).

Fiero a scris:

Poate oricine sa spuna ce vrea, dar nihilismul meu nu vine din dezamagire, 

N-a fost nici critica, nici atac observatia mea. Am vrut sa arat ca suntem, de fapt, in aceeasi situatie. Si nihilistii, si "optimistii".

adal* a scris:

Religia a fost creuzetul in care s-a format mintea umana asa cum este ea acum si punctul de pornire a aventurii cunoasterii.

Posibil ca omul sa fi perceput existenta unor lucruri de dincolo, mai exact o realitate care se afla in relatie cu realitatea noastra, si neintelegand prea bine despre ce e vorba, a inceput sa fabuleze. Asa s-ar explica si diferentele mari dintre religii.

adal* a scris:

Si mai voiam sa spun ca orice om se autoiluzioneaza, chiar daca pare pragmatic sau visator. Numai ca primii stiu sa isi ascunda reveriile.

Asa e.

Ai dreptate, Alexandra, unii nu dau inapoi nici in fata mortii sau amenintarii celor dragi. E mult de discutat pe tema asta. Eu ma refeream ca 100% din exterior poate fi lantul la sensul propriu - lantul pe care nu ni-l putem alege, de multe ori. Si de aici, santajul, refuzul, etc - e tot lant din exterior, la sens figurat..pe cand raspunsurile noastre la cele doua tipuri de constrangeri pot fi doar interioare. Da, poti sa nu actionezi la cerinta cand cum ti se tine pistolul la tampla, dar asta nu inseamna ca poti elimina pistolul in toate cazurile. Asta voiam eu sa spun.

Fiero, nu stiu de ce pui in antagonism visatir cu logic si practic.

Exista si visatori ingineri de meserie sau arhitecti, care in timpul liber si picteaza. Hell, exista matematicieni poeti.

Ah, ca nu poti atinge culmile daca nu te dedici unei singure meserii, nu e musai sa o faci la inceput.