M-am indragostit de cel mai bun prieten si m-am distrus emotional

[Randomness 1]

Este prima mea postare pe acest forum, sper ca am postat in threadul potrivit.

 

In urma cu 6 luni am cunoscut un baiat extraordinar. Ne-am cunoscut intr-un joc online si am descoperit ca avem interese si personalitati similare. Am trecut prin o gramada de greutati impreuna, m-am daruit total si l-am ajutat sa treaca de o despartire dureroasa, iar apoi el mi-a fost alaturi in fiecare moment al zilei, m-a ajutat sa trec peste o experienta similara (diferenta e ca el a trecut printr-o despartire de iubita sa, in timp ce eu am trecut prin despartirea de cea mai buna prietena), mi-a fost suport moral, amic devotat si inspiratie. Apoi m-a ajutat sa depasesc zeci de alte situatii extrem de dificile, si pe zi ce trecea incepeam sa ma indragostesc treptat de el. La inceput ne petreceam aproape toata ziua impreuna...jucam un joc impreuna, apoi ne uitam la film, apoi vorbeam la telefon, intotdeauna gaseam ceva de facut si ne bucuram enorm unul de compania celuilalt. Dupa o perioada in care prietenia noastra a fost supusa mai multor incercari (gelozie din partea unui prieten de-al lui, gelozie din partea fostei prietene, distanta, etc), am stabilit ca am dat dovada de loialitatea necesara pentru a-l putea considera cel mai bun prieten. Asa a inceput totul. Am devenit cei mai buni prieteni, am vorbit ore in sir zilnic, am petrecut sute de ore in diferite jocuri online, am scris zeci de mii de mesaje (nu exagerez). Pe zi ce trece simteam ca ma indragostesc tot mai tare, am trecut prin tot felul de senzatii: fluturi in stomac, dorinta de a-l strange la pieptul meu, dorinta de a vorbi mereu cu el, pana la urma chiar dependenta de el. A fost prima data in viata cand m-am indragostit de cineva...prima data cand simteam asa atasament fata de cineva in 19 ani de viata. Cu toate ca stiam ca sentimentele mele o luau razna, nu am asteptat niciodata o relatie de la el. Nu mi-am dorit sa fim impreuna, nu i-am cerut nimic in schimb. Mie imi ajungea faptul ca ne petreceam majoritatea timpului impreuna, eram in extaz de fiecare data cand vorbeam cu el si am fost extrem de fericita. In timp am ajuns sa ne tratam unul pe celalalt drept frate si sora, cu toate ca stiam ca daca nu era distanta, situatia dintre noi ar fi fost probabil diferita. Nu m-a deranjat asta, dimpotriva, ma bucuram enorm sa am o persoana atat de apropiata caruia sa ii pot spune "frate", ma bucuram ca ma considera parte din familia lui, ma bucuram ca ma iubeste si ca eu il iubeam. Am ajuns intr-un punct in care ne spuneam zilnic unul altuia cat de mult de iubim si practic eram dependenti unul de celalalt. La fiecare alint, la fiecare vorba frumoasa, simteam cum imi tresare inima de fericire, parca eram drogata. Nu am trait ceva asa de intens in viata mea.

Totul bine si frumos pana intr-o zi...acum vreo doua saptamani. M-am trezit si am realizat ca nu il mai iubesc. Probabil o sa sune ciudat, dar iubirea parca a disparut peste noapte. Cu o zi in urma ii spuneam ca e ingerul meu, mi-as fi dat viata pentru el, as fi facut orice, iar a doua zi dintr-o data, nu mai simteam nimic pentru el. Ba mai mult de atat, nu mai simteam nevoia sa vorbesc cu el, nu ma mai simteam fericita, iar conversatiile dintre noi pareau seci si nu imi aduceau nicio satisfactie. Din ziua aceea traiesc un iad...pentru ca nu pot sa imi explic cum e posibil sa iubesti pe cineva atat de tare si apoi dintr-o data sa nu il mai iubesti deloc. Am inceput sa ma simt EXTREM de vinovata, pentru ca el inca ma iubeste enorm, imi spune asta zilnic, imi spune faptul ca il fac fericit, ca eu sunt definitia fericirii, insa de fiecare data cand imi spune asta inima mea nu mai tresare de fericire...fericirea a fost inlocuita de un sentiment de tristete profunda, de VINOVATIE, pentru ca sentimentul nu mai era reciproc. De doua saptamani de cand s-a intamplat asta ma intreb zi de zi ce s-a intamplat. Nu mi-a gresit cu nimic, nu m-a suparat, pur si simplu m-am trezit fara sentimente. M-am framantat atat de mult incat la un moment dat am inceput sa am atacuri de panica, am inceput sa tremur si sa imi arda tot corpul si sa plang. De doua saptamani plang zilnic si ma intreb ce s-a intamplat cu mine si cum pot remedia situatia. 

Dupa cateva zile de suferinta si agonie deplina (nu am suferit in toata viata mea cat am suferit zilele astea cumulat), mi-am luat inima in dinti si i-am spus ca am nevoie de o perioada de singuratate. Desigur, nu i-am explicat ce se intampla in mintea mea, i-am spus doar ca am nevoie de cateva zile singura. Dupa doua zile, m-am intors, l-am contactat si am vorbit cateva minute. A fost prima data dupa toate acele zile de agonie cand am simtit ca il iubesc din nou. Am simtit atasamentul fata de el, am simtit caldura vocii lui, m-am distrat extraordinar cu el si am simtit fiori de bucurie si dragoste. Dupa conversatia telefonica am continuat sa vorbim prin mesaje, si i-am spus cat de mult il iubesc...pentru ca la momentul respectiv CHIAR SIMTEAM ca il iubesc, eram euforica, si simteam de parca ma indragostisem din nou. M-am pus in pat si mi-am imaginat ca e langa mine si ca il strang in brate, si a fost un sentiment atat de placut. Eram in al noualea cer. M-am gandit la el toata seara si am strigat de bucurie, am simtit ca m-am eliberat si ca am scapat de blestemul care a pus stapanire pe mine in urma cu cateva zile.

A doua zi dupa asta ma trezesc total dezinteresata. Am vorbit cu el si simteam ca vorbesc cu un strain. Nu m-a induiosat cand mi-a spus ca ma iubeste, nu am fost fericita, practic a revenit starea de indiferenta si de vinovatie. Simteam ca nu il cunosc, nu eram deloc implicata in convorbire si cand mi-a scris cateva vorbe de alint am inceput sa plang pentru ca simteam din nou ca nu il mai iubesc. M-am saturat sa traiesc indurerata, vinovata si trista, si a venit momentul sa iau o decizie.

Am mai multe alternative: 

1). Sa las timpul sa decida - sa astept sa vad daca starea este temporara si sentimentele si interesul fata de el se vor intoarce in timp
2). Sa-i spun ce mi se intampla (ceea ce categoric NU vreau sa fac) - l-ar rani enorm de tare si nu merita asta, stiu ca e un om extraordinar si un suflet nobil care nu merita sa sufere
3). Sa continui prietenia ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat si sa ma oblig sa vorbesc cu el si sa imi petrec timpul cu el impotriva propriei mele vointe


Poate cineva care a trecut printr-o situatie similara sa imi spuna ce se intampla cu mine si ce as putea sa fac? Daca continui sa incerc sa remediez situatia, o sa reusesc sau o sa inrautatesc lucrurile? Trebuie sa mai rezist si sa mai incerc sau sa pun punct pentru totdeauna? Ce se intampla cu sentimentele mele, o sa imi revin vreodata?

Editat Aprilie 20, 2016 de FeatheredDragon

[-olivia- 2391]

Nu se intampla nimic deosebit cu tine, se intampla doar ca ai 19 ani si treci prin niste experiente perfect normale varstei. Adica inveti sa te cunosti mai intai pe tine, inveti si experimentezi viata.

Alege varianta 2, alege sinceritatea si adevarul si vezi ce inveti dupa asta.

[Fluturel 566]

Eu am o intrebare: ce joc va jucati?

[NarcoGen' 3012]

Probabil Dota

Editat Aprilie 20, 2016 de NarcoGen'

[Randomness 1]

Eu am o intrebare: ce joc va jucati?

League Of Legends =)

Nu se intampla nimic deosebit cu tine, se intampla doar ca ai 19 ani si treci prin niste experiente perfect normale varstei. Adica inveti sa te cunosti mai intai pe tine, inveti si experimentezi viata.

Alege varianta 2, alege sinceritatea si adevarul si vezi ce inveti dupa asta.

E normal varstei sa imi pierd interesul si sentimentele pentru o persoana pe care am iubit-o nebuneste si care nu mi-a gresit vreodata cu nimic? In cazul asta cred ca vreau sa traiesc singura toata viata, e mai putin dureros.

[Abbie M. 6295]

 

 

Nu mai insista atat de mult sa despici firul in 4; insisti prea mult asupra trairilor negative, care par sa fie doar impulsuri de moment. In locul tau nu as face caz din faptul ca te trezesti intr-o zi fara chef de vorba sau cu fata la cearsaf. E firesc sa vrei si sa fii lasata in pace; sa nu ai chef in permanenta sa iti imparti timpul cu cineva.

 

Nu e cazul sa intri in panica si sa crezi ca ceva nu e in regula. 

 

Varianta nr 4: ii explici frumos ca ai nevoie de timp si pentru tine, dar nu la modul dramatic, de genul "totul sau nimic".

Editat Aprilie 20, 2016 de Abbie M.

[Ven 9151]

Te-ai gandit la faptul ca trairile tale pot fi un raspuns inconstient al trairilor lui? Sau crezi ca daca l-ai pus pe piedestal nu mai are trairi?

Editat Aprilie 20, 2016 de Hrithik Roshan

[Fluturel 566]

Probabil Dota

Ai fost pe aproape!!!

[Randomness 1]

Nu mai insista atat de mult sa despici firul in 4; insisti prea mult asupra trairilor negative, care par sa fie doar impulsuri de moment. In locul tau nu as face caz din faptul ca te trezesti intr-o zi fara chef de vorba sau cu fata la cearsaf. E firesc sa vrei si sa fii lasata in pace; sa nu ai chef in permanenta sa iti imparti timpul cu cineva.

 

Nu e cazul sa intri in panica si sa crezi ca ceva nu e in regula. 

 

Varianta nr 4: ii explici frumos ca ai nevoie de timp si pentru tine, dar nu la modul dramatic, de genul "totul sau nimic".

Multumesc, e o varianta destul de convenabila la care nu m-am gandit. Will do :)

[Fluturel 566]

Si eu joc cu sperietoarea aia ... Ce nick ai?