Vino cu mine!
Ai curaj!?

Începutul acestui dosar... care nu va fi ceea ce pare.
Ce anume se întâmplase că azi am rămas peste program? În timp ce mă îndreptam către birou, trec pe lângă o colegă, team leader (conducător de echipă, dar al altei echipe), care tresare cu privirea peste umăr când vede că sunt la serviciu: Dar tu ce faci? Nu trebuia să pleci? Eu răspund cu zâmbet ştrengăresc şi pe un ton hotărât, mai, mai să-i trezesc, celui care mă aude şi care-mi vede gestul, sentimentul de lua a parte la curiozitatea mea:
- Nu, că am curiozităţi!
A zâmbit, dar am uitat ce mi-a spus, dar a fost, cum s-ar zice, de bine.
Vine ora plecării şi urc în microbuz. Mă aşez lângă soţia unui amic. Locul lui era liber, că era plecat în delegaţie. Eu şi ea, pe drum, socializăm şi află lucruri interesante despre mine. Râdem, iar ea apare incitată de sumarul unei părţi din trecutul meu. Sâmbătă am fost la ei acasă, cu încă doi colegi, şi am mâncat împreună, ceva gătit de ea cu unul din colegi. În timpul conversaţiei tuturor, ea spune cu voce tare de faţă cu toţi:
- Compas, cred că aş râde în fiecare zi cu tine.
Eu, evident, atenuez emoţia ei, descriind o situaţie amuzantă şi râzând toţi. (Este secret ce am spus)
Eram aproape de coborâre şi îi spun de curiozitatea mea, netrăită, de anul trecut: turele cu caiacul. Anul trecut am fost spectator la Campionatul European de Kaiac-Canoe pentru Juniori şi Tineret, Bascov (Piteşti), 2015. Eram cu un tovăraş de biciclete şi cu soţia lui, la înştiintarea din partea lui despre eveniment. El întreba dacă aş fi interesat să cumpăram unul tandem (preţ de start 5000 lei). Daaa, mă interesează şi pe mine. Totuşi, nu de la primele vâsliri. Abia aştept să practic şi aşa ceva.
Şi uite aşa, îmi amintesc de excursia anuală cu caiacul a unor români în jurul insulei Samothraki, la est de insula Thasos. Cică în vreo 8 ore ajungi cu autoturismul din Bucureşti în Alexandroupoli. Şi mă gândeam să vă arăt filmarea lor.
Vizionare plăcută!
https://www.youtube.com/watch?v=SL9W58x6h4c
Îmi place ritmul melodiei alese. 


în muzicalitatea lui Boney M.
, Blues, Compas), atunci... să mergem pe coastele lui Hrvatska, unde nu locuieşte Hrithika şi unde apa este clară ca aerul, încât bărcile parcă plutesc.


