Topicul este inspirat de discursul lui Ellen Degeneres, la primirea premiului People's choice, in care, printre altele a spus ca este ciudat faptul ca primeste un premiu doar pentru ca a fost draguta si buna cu oamenii din jurul ei, pentru ca asta ar trebui sa facem cu totii.
https://www.youtube.com/watch?v=NWtW1DjhO-Q#t=141
O intamplare personala
Eram in parc cu copiii, ei se jucau si eu ii urmaream de pe banca. Eram singurul ocupant al bancii, asa ca mai era destul loc langa mine. Un cuplu in varsta se apropie de mine, ii vad ca susotesc unul cu altul. Pana la urma, femeia vine si urmeaza urmatorul dialog:
doamna: nu va suparati, ne putem aseza langa dumneavoastra?
eu: desigur
ea, facandu-i semn sotului sa vina si el : imi pare rau ca va deranjam, dar stiti, batranetea asta ....
Ultimele cuvinte le-a spus de parca si-ar fi cerut scuze ca e batrana. Tonul ei, sau poate linistea mea din acea zi, sau poate frumusetea primaverii, ma facut sa replic imediat, fara sa ma gandesc, pe o voce care mi-a sunat foarte firesc:
eu:... e frumoasa
Au ramas amandoi interzisi cateva secunde. Recunostinta si bucuria cu care s-au uitat la mine, nu o pot descrie. Dupa cateva clipe de tacere, au zis amandoi, aproape simultan : "Va multumim!" . "Nu aveti pentru ce, este un adevar!"
Mai am astfel de intamplari.
Vina cui este ca normalitatea este vazuta ca un plus, ca o calitate?
Vina celor care cer prea mult pentru ca sunt normali, sau a celorlalti care ii recompenseaza prea mult?