Davi_ a scris:
Ce amintiri mi-ai starnit.
aventuri pe doua roti.
când na dadeam jos de pe roti, ne bateam cu scaieti.
legenda spunea ca daca dam cu scaieti in parul fetelor, îl încâlcim si nu-si mai pot scoate scaietii din par.
era fals, evident, aveam sa constatam pe propria piele, când intram in casa plin de scaieti, învinsi de sexul opus, apoi certati de parinti/bunici:
iar v-ati umplut cu scaieti, dracilor!
am cunoscut o lume care azi nu mai exista.
erau putine masini pe strada, eram multi copii afara, enorm de multi (decretei), vacantele erau lungi si dese, toata lumea cunostea pe toata lumea,
se batea mingea non stop, se vorbea pasareste, se citeau Jules Verne si Ciresarii, se facea schimb de timbre, se juca moara cu pietre sau cu boabe de porumb,
se haleau corcoduse direct de la sursa, se spargeau nuci, se umplea gura cu dude, se alerga cu cercul, se sarea sotronul, exista Pif Gadget, se sarea coarda (nu noi, ele!), iar seara se statea la troci pe scarile blocului, asta daca nu eram goniti de vreo baba ofuscata.
o astfel de baba tin minte ca statea la parter, la scara cealalta.
ne hulea si ne alunga tot timpul când treceam pe sub geamul ei, nu suporta copiii, nu suporta sa trecem pe sub geamul ei sub nicio forma.
într-o zi ni s-a pus pata pe ea, baba îsi tinea oala cu mâncare pe geamul de la bucatarie, asa ca unul i-a lasat amintire un sarpe mic în oala.
de fapt nu mai retin exact daca era un sarpe sau o sopârla, important e ca-n ziua respectiva ne-am simtit toti razbunati.
si câte si mai câte nu se întâmplau....
daca tot m-a apucat nostalgia vremurilor apuse, pun si-o poza de pe vremea aia (cu frate-miu, amicul Sever, eu).
of ...