România
Roportal.ro

Romania in supercontinentul Pangaea

Început de The Unknown, Joi 31 dec 2015 · 17 răspunsuri · 9.037 vizualizări

The Unknown45.704 mesaje#1

Cine ne-ar fi vecinii dacă ar mai exista supercontinentul Pangaea?

Acum aproximativ 300 de milioane de ani, supercontinentul Pangaea a început să se fragmenteze în mai multe continente. De curând, un designer italian a reunit Pangaea şi a adăugat graniţele moderne pe hartă, dând naştere imaginii pe care o puteţi vedea mai jos.

Doar uitându-ne pe hartă ne-am putea da seama că, în contextul ultimelor câteva mii de ani, o astfel de organizare teritorială ar fi schimbat întreaga istorie. 

Potrivit hărţii, România ar fi chiar pe coasta oceanului şi ar avea mai multe plaje (ceea ce probabil că ar reprezenta un beneficiu, având în vedere că Bulgaria nu ne-ar mai fi vecină şi astfel transportul până pe litoralul bulgăresc ar costa mai mult.) 

Pe de altă parte, teritoriile pe care astăzi le cunoaştem sub numele de Ungaria şi Ucraina ne-au fost vecine din cele mai vechi timpuri, după cum indică harta, însă nu acelaşi lucru putem spune şi despre Rusia. 

Cât despre alte teritorii, probabil că australienii nu ar fi încântaţi de o astfel de aşezare pe hartă, având în vedere că s-ar afla foarte aproape de Polul Sud. Şi pentru China poziţionarea ar fi problematică, deoarece teritoriul ţării ar fi localizat în extremitatea nordică a mapamondului. 

http://www.descopera.ro/dnews/11236490-cine-ne-ar-fi-vecinii-daca-ar-mai-exista-supercontinentul-pangaea

The Unknown45.704 mesaje#3

Doar in conditia cand azi s-ar intampla evenimentul, pe vremuri nu se stie cine era vecin cu acea bucata de pamant, savantii incearca sa refaca "poza" din bucatile de pamant de azi sa vada cam cum arata lumea cu acele milioane de ani in urma.   Stiu ca era populata si atunci planeta. 

Enki16.898 mesaje#4

si in miscare

Edit. pe ce tre' sa pun linkul sa se p oata vedea filmul direct in forum?

raspuns - se pare ca mi-a iesit, desi am facut exact acelasi lucru ca prima data cand nu functiona.


Doar ca topicul nu este corect incadrat la teorii stiintifice neverificate. Teoriile stiintifice sunt teorii tocmai pentru ca sunt verificate si confirmate de dovezi. Deriva continentelor cel putin este sustinuta de foarte multe dovezi. poate il mutati unde isi merita locul, in forumul stiinta, nu in acest subforum.

Editat Joi 28 sep 2017 18:22

Vriies15.596 mesaje#5

He, he, asta-i tare!

Stai că-s oleacă bulversat...Tot cu Rusia mare și pe vremea Pangaei? Și Olanda unde e, că n-o văz? 

Enki16.898 mesaje#6

De Olanda nu stiu ce sa zic, s-ar putea sa fie undeva sub ape, si sa fie formata mai tarziu prin acumulare de sedimente.

Islanda nu prea inteleg ce cauta acolo la vremea aia, cand ea e formata mai tarziu, vulcanic, la dorsala atlantica pe masura ce se indeparteaza continentele.

Dar na, nu ma pricep, si geologul de pe forum vad ca n-a intrat de ani de zile.

Editat Lun 9 oct 2017 17:13

Vriies15.596 mesaje#7

Hmm, Olanda sub ape? Iote că nu mă gândii la asta. 

De Marinel zici? Cred că ne dădea cu harta-n cap!   :lol: L-aș fi întrebat unde-i Atlantida și cre că m-ar fi alergat pe forum :biggrin:

Vriies15.596 mesaje#9
Enki a scris:

Alergatul face bine la sanatate :biggrin:

Da, de Marinel.

Mda, oricum nu face rău. :)

Adevăr e că am discutat cu Marinel pe tema teoriei derivei continentelor, a lui Wegener. Bine, nu prea ne-am înțeles pentru că tema discuției era alta și aveam păreri diferite cu privire la aceasta.

Enki16.898 mesaje#10

Adineaori am fost pe topic si am citit ce ati discutat. E mai greu de inteles de ce Wegener e considerat istorie desi Marinel a explicat acolo care era viziunea lui cand a propus deriva continentelor. Si eu folosesc din inertie termenul de deriva a continentelor, desi corect e teoria placilor tectonice sau tectonica globala sau whatever.

asta e ce nu stia wegener, plus placile litosferice.

Am mai citit si alte bazaconii opinii neconforme cu realitatea pe topic, nu intru aici in discutie ca asta e topic despre stiinta. Iar acolo nu intru, am sf suficient la religie.

Editat Mar 10 oct 2017 21:38

← Înapoi la Teorii stiintifice neverificate