Despre sensul vieții

Ma intreb totusi cum de nu te-au banat pana acum avand in vedere ca vorbesti numai tampenii.

E o mirare pe care cu greu mi-o pot stapani gandindu-ma ca in trecut moderatorii si adminii au banat oameni pentru mult  mult mai putin.

Să revenim totuşi la rostu vieţii, care este tema acestui sub-forum şi motivul rândurilor tale (care au generat din partea ta această diversiune inutilă): de ce ziceai repetat aşa :

"eu ma uit la viata mea si vad o chestie de nedescris. (de fapt nu ma uit la viata mea CACInu ma pot uita in trecut  prezent si viitor in mod simultan. ...) si ce vad e o chestie de nedescris."

Ai avut parte de o experienţă traumatizantă, care te-a scos de pe brazdă? Te-a debusolat ceva într-atât încât ai rămas mut, adică fără cuvinte? Şi nu mai ameninţa iarăşi cu mămica sau cu tanti educatoarea, că acelea sunt vorbele tale, şi dacă eu nu le înţeleg prea bine s-ar putea să fie şi din cauză că scrii cam încâlcit...
Apopo, te uiţi, sau nu te uiţi la viaţa ta? Dacă de fapt nu te uiţi, atunci cum vezi?

Cu stimă,

Nae tractoristu

Parca acum doua pagini exemplu se scria ezemplu.

Sensul vietii e sa ne camuflam. Sa ne uitam trecutul si sa ne amestecam printre straini. Noi, pentru ei, dar nu si viceversa.

stupid_me a scris:

1. Parca acum doua pagini exemplu se scria ezemplu.

2. Sensul vietii e sa ne camuflam.

3.Sa ne uitam trecutul si sa ne amestecam printre straini. Noi, pentru ei, dar nu si viceversa.

1. Scuze, dar nu mai pot edita, să corectez eroarea. Cum spuneam, am memoria cam scurtă, mai uit şi eu.

2. Tractoru meu poate fi un camuflaj? 

3. Ba să nu uităm tot trecutul, altfel o luăm de la capăt cu greşelile. Şi dacă toţi ar gândi "noi pentru ei", atunci şi ei ar gândi la fel, ergo, ar fi "ei pentru noi". E imposibil?

Cu stimă,

Nae tractoristu

fllorin.radu a scris:

Da .

Este dincolo de cuvinte si de sfera conceptuala.

M-ai făcut curios. Acum sunt convins că, dacă vei considera necesar, vei găsi tu cuvintele potrivite să-mi povestești și mie ce e și cum.

Vriies a scris:

M-ai făcut curios. Acum sunt convins că, dacă vei considera necesar, vei găsi tu cuvintele potrivite să-mi povestești și mie ce e și cum.

Cuvinte exista insa ele nu capteaza in intregime acea realitate de dincolo de intelesuri.

Cand stam relaxati si suntem prezenti si atenti la imediata noastra dimensiune nu putem spune nimic despre acea stare imediata.

Dar putem spune multe numai atunci cand izolam capturam sau ne fixam asupra diverselor aparitii din aceasta realitate imediata.Numai ca aceste cuvinte reusesc sa captureze aspecte partiale a acestor aparitii.De asemenea intelesurile acestor cuvinte pot uneori fi diferite in functie de circumstante.

Astfel cuvintele conceptele sunt expresii efemere si relative.

Ele nu pot capta ce este in afara mintii .De aceea cand mintea nu opereaza si se odihneste suntem mai aproape de adevarata realitate a manifestarii.

nicksson a scris:

2. Tractoru meu poate fi un camuflaj?

3. Ba să nu uităm tot trecutul, altfel o luăm de la capăt cu greşelile. Şi dacă toţi ar gândi "noi pentru ei", atunci şi ei ar gândi la fel, ergo, ar fi "ei pentru noi". E imposibil?

Cu stimă,

Nae tractoristu

2. Cand camuflajul trece o limita, nu mai e simplu camuflaj. Spune-mi tu ce devine.

3. Chiar asa spun si eu. Si atunci, de ce ne mai camuflam?

poate se potriveste ne-raspunsului...       topicului.

sau

Existenta omului este un lucru paradoxal: insignifiantă, daca priveşti lucrurile dinafară şi plină de semnificaţii, dacă priveşti dinăuntrul fiecăruia. Nu cred că putem emite legi universale în privinţa asta, ci putem construi, mai degrabă, paradigme. E cinic, dar majoritatea dintre noi trăim şi murim în mediocritate. Aşadar, din perspectiva asta, viaţa e nonsens. Totuşi, suntem singura fiinţă despre care ştim că e capabilă să descifeze sensuri, deci suntem speciali. Poate doar ca specie putem avea pretenţii că avem valoare la nivel universal. Asta în măsura în care existenţa noastră va lăsa ceva urme în universul ăsta. Chiar şi lucrul ăsta e greu decelabil pentru ca e dificil de stabilit un sistem axiologic la care să te raportezi.

Până la urmă, răspunsul la întrebarea asta are sens doar pentru fiecare în parte şi raportat la sine. 

Viaţa ca formă de manifestare a materiei, deci în sens pur chimic şi fizic, da, are sens. E o rotiţă în sistem. În sens filosofic, insă, există tot atâtea raspunsuri la întrebarea : "care este sensul vieţii?", câţi îndivizi şi-o vor pune vreodată.

Aş putea să mă întreb doar care este sensul vieţii mele, aşadar. Şi voi putea să răspund complet la final, trăgând o linie şi încercând să stabilesc în ce masură am influenţat în bine sau în rău existenţa celor cu care am interacţionat, de exemplu. Sau câtă frustrare am adunat, raportat la câtă satisfacţie. Oricum, răspunsul nu ar interesa pe nimeni în afară de mine. Si nu ar folosi nimanui. Nici macar mie, după ce se stinge lumina.

Amuzant e că nu alegem să ne naştem sau să murim. Putem alege doar cum trăim, dar şi asta e o funcţie dependentă de n variabile, dintre care, controlabile, doar câteva. Într-un fel, suntem doar simpli spectatori la destinul nostru mărunt. Avem doar această incredibilă capacitate de a înţelege că suntem. Dintre toate întâmplările omeneşti, doar muşcătura aia din fructul interzis rămâne, deci, cu adevărat semnificativă. Restul e redundant.

Imi place foarte mult postul tau, cu exceptia partii cu muscatura, eu cred ca cel mai frumos si semnificativ lucru (impropriu spus lucru) care-i ramane unui om, oricat de insignifianta-i este viata, este amintirea afectiunii impartasite.