Sunt fumător, am încercat de nenumărate ori să mă las și nu a funcționat, evident.
Am trecut prin toate etapele, de la iluzia că îmi place să fumez, că mă liniștește, mă ajută să mă concentrez, până la un fel de resemnare sinistră, conform căreia nu depinde de mine și că țigara mă controlează.
Știu absolut toate riscurile, mă sperie, iar faptul că citesc și că sunt la curent cu ele, câteodată mă face să fumez mai mult.
Un comportament idiotic, fără loc pentru rațiune, sunt conștient și de asta și de faptul că dependența psihica e cauza.
Fizică nu e, de asta sunt sigur.
Nu aș vrea să dezbatem viciul ăsta dpdv medical, presupun că majoritatea fumătorilor știu riscurile acum, în timpul nostru.
În loc de dezbatere dpdv medical, poate am putea sa vorbim despre cum s-a schimbat răspunsul societății în ceea ce privește fumatul.
Dacă acum 50 de ani, era un viciu acceptabil dpdv social, uneori chiar încurajat, lucrurile s-au schimbat radical.
Felul în care e privit fumatul acum, din punctul meu de vedere, chiar dacă sunt fumător, este unul corect.
Pe partea cealaltă, am protestat în gând când s-a interzis fumatul în locuri publice, vedeam discriminare chiar dacă common sense îmi spunea că nu e nimeni dator să fumeze o dată cu mine, fără să aibă altă opțiune.
Scumpitul țigărilor nu a funcționat, nu cred că o să functioneze vreodată, la fel cum nici scoaterea în afara legii nu cred că ar funcționa pentru mulți.
Având toate datele astea, unde credeți că începe semnalul de alarmă sau grija față de tot ce implica fumatul și unde intervine controlul sau discriminarea (dacă vedeți discriminare).
Desigur, mă refer la legi și restricții din ce în ce mai frecvente.
