Alegerea de a trai singur/-a

Si cei care nu stiu sa gateasca tot vorbesc despre mancare si sint si slabi si grasi printre ei/ele, cumpara gata facuta mancare si tot mananca.

Iar daca-s singuri, sint convinsi ca din cauza ca nu stiu sa gateasca ... pica blestemul pe ei/ele!!!

choronzon a scris:

Cel ce e singur e propriul sau zeu.

Omul singur nu-și cere să-și facă lucruri în schimbul lucrurilor pe care (și) le face.

Pe omul singur îl caracterizează afirmația: Unui lucru făcut îi urmează cel în consecința lucrului.

Pe omul prins: Unui lucru făcut îi urmează unul cerut în schimb și cel în consecința faptului.

Omul este singur prin respingerea faptelor condiționate, trăind în consecința respingerii. Nu propune o nouă condiționare altora, nici nu se condiționează pe sine față de sine.

Ai citit în 73 de termeni esența faptului de a fi singur. Ce chestie, 7 și 3 din 73, nu?!

Eu personal nu-mi pot imagina o viata in singuratate. Fara un partener cu care sa impart cele bune si cele rele. Dar eu mereu am avut o fire idealista si am cautat dragostea. Chiar am fortat-o inutil pe alocuri doar ca sa evit singuratatea. 

E o slabiciune si deci de condamnat sa ai nevoie de un partener cu care sa imparti ce traiesti si sa contribui la starea lui/ei de bine si invers, el/ea sa contribuie la a ta?

(sa ai nevoie = sa nu poti functiona decat asa = sa-ti doresti, sa tanjesti)

Este o slabiciune, da, dar nu cred ca-i de condamnat, asa suntem construiti, sa avem nevoie de altii, din pacate. Spun din pacate pt. ca daca n-ar fi asa, n-ar mai exista atatea suferinte.

Nu e nici slabiciune si nici de condamnat. Asta e ca si cum cineva ar zice pe partea cealalta ca e un defect a-ti dori sa fii singur. Nu e. Fiecare suntem diferiti si ne dorim chestii diferite. Face parte din natura si personalitatea fiecaruia dar nu sunt nici calitati, nici defecte, nici slabiciuni si nici puncte forte.

Daca insa intram mai in detalii, defecte se pot considera obsesiile, slabiciune se poate considera frica de a fi singur chiar si pe perioade scurte sau in extrema cealalta, singuratatea de pe urma unor defecte serioase de personalitate precum ar fi sociopatia sau psihopatia.

Dar sa-ti doresti in general sa ai un partener de viata este pe cat se poate de normal si uman.

La un moment dat traim singur ... si ce daca!!! ... asta-i natura umana
Daca raman vaduva parca fug dupa un alt dement doar sa satisfac statisticile???

Daca nu vrei sa fugi dupa ALT dement, inseamna ca barbata-tu e si el un dement???

E o chestiune foarte impredictibila, e mult spus ca e o alegere a fi sau a nu fi singur. Sa zicem ca pe moment te simti bine singur/a, stare care la un moment dat, in anumite circumstante sau dupa o anumita varsta se poate schimba, sau oricand cineva poate intalni o persoana care sa ii dea toate principiile peste cap. Alta situatie ipotetica este atunci cand iti doresti sa fii cu cineva dar pur si simplu nu gasesti o persoana pe care sa o placi sau care sa te placa. In opinia mea a trai singur/a nu prea pare a fi o alegere.

Ba de multe ori poate fi o alegere. Si pentru cine-si permite si poate, eu zic ca e una buna, mult mai preferabila asa-ziselor relatii, in care oamenii nu stau pt. ca le e drag unul de altul, ci din obisnuinta, din frica de singuratate sau ca ii leaga diverse obligatii.