Mda... Am staruit in aceasta relatie zicandu-mi ca la 40 de ani va fi ce imi trebuie. dar cum pana atunci mai e trebuie sa traiesc prezentul. Cand ma destainuiam Altor persoane de incredere imi spuneau mereu sa ma gandesc ca sunt femei batute, inselate iar ca eu am tot ce imi doresc. Sa va prezint relatia din exterior: el 35 de ani, sufletist, muncitor, dragut mai mult decat directorul, are propria afacere in care ma implic si eu ( tin contabilitatea etc) fara sa am contract deoarece nu vreau. Un Tip ce pare misterios. Avem concedii impreuna. Situatia din intérior cum o percep eu: un om interesat numai de serviciu, tacut si nicidecum misterios. Un om cu care nu am ras niciodata, care e mereu pasiv. Vacante mereu la fel. Nu stiu ce sa vb cu el. Pot vb cu alti oameni cu orele ( inclusiv S) cu el nu am ce. A nu se intelege ca nu schimbam 2 vb. Un om care vrea sa ma schimbe: vestimentar, comportamental. Daca pun in balanta chestiile pro si contra nu stiu ce sa fac. Dar i-am zis chiar ieri ca Simt nevoia sa fiu sarutata cu pasiune ( nu am vb de sex ci doar de sarut de care imi e tare dor) si mi-a spus ca ce avem sa ne sarutam degeaba si ca din plictiseala fac asta. Cand cer ceva invariabil se simte jignit si imi spune ca de prea mult bine fac asa si ca nu apreciez nimic.
Asa incat ajung da cred ca nu se poate mai mult Dar in ascuns sper la altceva. Ce trist mi se pare sa admit totul. Acum cand scriu asta am impresia ca pana si literele striga amaraciunea mea.
