In clasa a XII-a ma simteam confuz, voiam sa abandonez, aveam tot felul de ganduri, Infinie e mic copil pe langa ce gandeam eu.
Am discutat deschis cu adultii din jurul meu. Pe atunci nu era consiliera scolara in liceu.
Am vorbit cu doctorita liceului si s-a purtat foarte bine, am avut surpriza sa ma imprietenesc cu ea si sa imi dea multe motivari ca sa plec de la ore si sa citesc in parc pe banca.
Profesoara de franceza m-a luat de confident, mergeam la ea acasa sa-mi imprumute carti in franceza, era batrana si urata dar sensibila. Uram franceza, si faptul ca ea s-a ocupat de mine a facut sa incep sa o buchisesc.
Directorul liceului mi-a acordat o plecare la o conferinta UNICEF in Vest, in vacanta, m-a facut sa ma simt bine. Mi-a propus sa o iau pe fata lui in casatorie, dar cum era cam prea parasuta m-am eschivat diplomatic, experienta de la UNICEF ajutandu-ma sa sesisez nuante subtile in comunicare.
Diriginta era profa de engleza, si m-am imprietenit si cu ea. I-am facut un referet cu Stonehenge care a uimit-o, si adevarul ca pe atunci uram si istoria (cam toate materiile le uram eu, abia dupa vreo 15 ani de la terminarea liceului am inceput sa le inteleg si sa le iubesc). Ma trezeam cu fete frumoase venind la mine in pauza, din anii mai mici, erau trimise de profa de engleza, ma prezenta ca pe un expert in Stonehenge, sa vina la mine sa le ajut in referate.
Infinie, tu de care profi te poti apropia?