Timpanul neîndurătorului timp
06.05.2021
-Auzi, tu timpule, cum cu spirit ludic,
Ropotul ma asurzeste si șuvoiul tău de ploaie mă-neacă?
Eram la secerat de grâne, când brusc, dintr-un punct sudic,
Am văzut norii învrăjbiți cum se apropiau de mine, ființă însetată
De darurile vieții ce abia rodiseră din abundență
Pe ogorul fertil al anilor.
Totuși nu credeam că într-o zi îmi vei zice cu stridență :
-Eu doar ți-am dat terenuri în arendă, la sfârșit vă voi cere vouă străinilor,
Atât o bună parte din roade cât și viața, fără alte avertismente specifice !
-Timpule, nu știam că ești atât de necruțător !
Vinde-mi măcar bucata asta de teren, până să mor,
Și-i arătai o bucată de teren din grădină pe care abia răsărise vița, pe-atunci era doar aguridă,
Poate că deja trecut-am del mezzo del cammin de mia vita
Și tot ce trebuie să înțeleg e cum moartea crudă pot să evit,
Că nu mai e musai să-mi pregătesc unelte de arat pământu-n primăvară,
Știind că nici macar nu e toamnă.
Dacăcrunt cum ești, nu-mi vei mai permite să văd alte grâne cum creștetul și-l scot
Sau cum înfloresc în a mea grădină plină de zumzetul de albine, magnoliile.
Amară-mi va fi viața, amară-mi va fi moartea, de vei ignora legământul,
Cel pe care ca arendaș îi faci tuturor muritorilor, și la urmă îi înșeli,
Dă-mi, rogu-te răgaz, cele necesare pentru a coace o pâine,
Căci se pare că n-am avut timp să-nvăț din greșeli,
Te rog, iarăși, dă-mi răgaz să-mi caut sita,
Lasă-mă să-nvăț să cern !
Lasă-mă să și discern !
Apoi, cântând cu bucurie,
Mă voi lăsa la voia ta, fie !