Ziua de azi a mers din baltoaca in lac si din lac in put. In mod amuzant, fireste.
Dupa o perioada destul de lunga in care am refuzat orice ajutor pentru a ma putea organiza mai bine (veti vedea de ce), imi propune mama de dimineata sa ia copiii azi, sa pot face curat in liniste, ca merge treaba de 3 ori mai repede. Asta pe la 7.30. La 8 imi spune ca nu mai poate imediat (sa il ia pe cel mic, ca fetele erau la scoala, respectiv la gradi), ca are treaba, sa o lasam pana pe la 12. Dar sa o astept fara grija, ca o sa am toata ziua la dispozitie. Am facut ceva treaba, dar nu mare branza, am lasat greul pentru mai tarziu. La 12 imi spune ca de fapt are treaba si dupa-amiaza, sa o lasam pana pe la 17. La 17 vine si ne intindem la taclale; se face ora 19, moment in care deja stiu ca o sa ma apuce 3 dimineata daca e sa fac ce mi-am propus.
In fine, iesim pe usa, ajungem intr-un final la ea in scara. Nu trecem de usa pentru ca si-a uitat cheile la mine acasa. Bun, vin repede acasa, iau cheile, ma intorc cu viteza fulgerului. Vin acasa, pun mana pe matura, constat rapid ca a uitat si punga cu schimburi pentru maine. Iau punga, ma duc la ea pentru a treia oara si ma intorc.
Acum e aproape ora 21 si sa mor daca-mi mai vine sa ma apuc de ceva
. Dar evident ca n-am de ales, pentru ca 80% dintre demersurile de genul asta urmeaza aceeasi traiectorie :) . Lucru pe care il stiam foarte bine; poate m-am folosit inconstient de speranta minuscula ca va merge totul conform planului pentru a amana curatenia. De lene, carevasazica.