adal* a scris:Binele si raul par la prima vedere simple conventii. Mie insa nu mi s-a parut ca s-au schimbat de-a lungul timpului, doar au suferit update-uri, actualizari, spiritul in care au fost percepute, a ramas mereu acelasi. Aceste notiuni par niste matrice, ce pot fi folosite de creierul uman, intr-un anume sens, datorita unor algoritmi predefiniti, pe care creierul ii foloseste atunci cand prelucreaza fenomene si situatii. Chiar daca noi putem privi binele si raul ca fiind notiuni relative, la nivelul creierului si perceptiei, ele au o stabilitate a sensului greu de imaginat, altfel.
Nu ar putea sa fie altfel, pentru ca un om sanatos asociaza instantaneu trairile altuia cu cele proprii, in sensul ca recunoaste in omul ucis (nevinovat sau vinovat, in afara de circumstante de exceptie in care indignarea elimina empatia) o fiinta aidoma lui, trecuta prin stadiile vietii, cu familie, cu gandire proprie, originalitate, amintiri, aspiratii. In fata unor imagini de tortura isi imagineaza instinctiv cum s-ar simti el intr-o asemenea situatie. Este dotat cu o reactie viscerala pe care nu o poate evita; tresare, e impresionat, e tulburat.
Psihopatii se deosebesc prin faptul ca ii vad pe altii ca pe niste obiecte, nu tresar la gandul suferintei sau bucuriei lor. Nu spun in niciun caz ca propagarea anumitor filosofii isi propune sa ''fabrice'' psihopati, insa nu pot sa nu remarc asemanarea in ce priveste detasarea si relativizarea conceptelor de bine si rau.
Redondo a scris:
Ar trebui sa acceptam regula ca pentru a face bine(un scop nobil) se pot intreprinde actiuni malefice ?
Asta se folosește si in justitie, de exemplu politia foloseste datele private ale unei persoane(date logare, conversatii, mesaje trimise pe telefon, fotografii) pentru a soluționa cazul respectiv.
Este ok dpdv moral ?
In trecut se folosea tortura pentru a se obtine adevarul. Daca sunt acceptate actiunile malefice soft de ce sa nu fie acceptate si cele mai dure ?
Teoretic, da. Practic, depinde, de la caz la caz.
Teoretic, putem admite principiul asta, un exemplu fiind folosirea minciunii pentru a revela adevarul (infiltrarea de pilda), folosirea minciunii pentru a proteja o persoana aflata in pericol, urmarea unor indicii in moduri mai neortodoxe cand cineva are certitudinea ca nu se inseala si vrea sa o dovedeasca etc.
Dar ma refer aici la persoane care actioneaza pe cont propriu si nu fac parte din ''aparatul'' de stat, pentru ca aici lucrurile se complica mereu.
Cand vorbim despre supravegherea practicata de o institutie sau alta, in mod evident se doreste crearea unui precedent prin mediatizarea rezolvarii unor cazuri folosind metode invazive. Se doreste normalizarea unor asemenea metode prin campanii de imagine, crearea unor cazuri de referinta pentru a obisnui oamenii cu metodele respective, ele urmand a fi folosite mai des si la discretie, nu ca masuri de exceptie.