Moftangiu a scris:
Voi v-ati facut iluzii nerealiste, de la un presedinte fara atributii, si va indignati ca nu se realizeaza.
Cine l-a pus acolo l-a pus ca sa deschida niste usi la cancelarile occidentale, nu sa faca reforme, pentru ca Basescu le-a avut inchise 10 ani.
Daca voiati sa faca ceva trebuia pastrat la carma PNL, sa faca o majoritate parlamentara si sa intre la guvernare. Premierul are mult mai multa putere ca presdintele.
A fost trimis intr-un post de protocol si se achita onorabil in functia primita.
nu prea,
functie de protocol are presedintele Germaniei, de exemplu.
în România, presedintele are si puteri executive, daca ne uitam mai bine pe fisa postului.
mi-e lene acum sa iau (din nou, pe topicul asta) programul lui Johannis cu care a participat la alegeri,
dar poate chiar am sa-l postez tot într-o zi, altfel iar ne învârtim aiurea-n cerc pe-aici.
trebuia pastrat la carma PNL - e o formulare nefericita, pentru ca a candidat singur singurel la postul de prezident, nu l-a obligat nimeni sa-si ia asa povara pe umeri.
înteleg ca nu are acum prea multe iesiri onorabile din situatie, e totusi de datoria lui s-o gaseasca pe cea mai potrivita,
altfel putem face toti câte trei minute de serviciu la postul de prezident si doar nu vrem asta.
Moftangiu a scris:
Reformele se faca prin legi care sa schimbe putere supercentralizata.
Atata timp cat se conserva centralismul care-i cauza principala a coruptiei si nepotismului, nu se reduc efectele indiferent cati politicieni se rotesc la putere
Rotirea lor are rolul sa alimenteze populatia cu speranta ca sa mai castige timp.
Politica nu se face doar cu prilejul alegerilor, se face in fiecare si "pas cu pas".
asa crezusem si eu cândva, dar m-am razgândit radical.
nu-l împiedica nimeni pe presedinte sa propuna schimbarile într-un mod ferm (cum se tot lauda),
putea apela la tot felul de instrumente (de la referendum pâna la discutii publice etc) ,
dar cert este ca, dupa un an de zile, se observa o foarte lunga pauza de la astfel de initiative.