Salut, ca orice om de pe acest site, am o mare problema in artele amorului. O sa va prezint mai jos povestea mea si in ce situatia am ajuns acum.
La finalul verii am intalnit o fata cu care m-am cuplat, doar ca ea a plecat in alta tara si am stabilit sa mergem intr-o relatie la distanta. Desi nu sunt fan, am considerat ca este lucrul cel mai logic, tinand cont ca relatia noastra a fost una foarte buna, chiar daca am petrecut foarte putin timp impreuna. Cand ea a plecat, evident, ceva in mine s-a rupt, asa ca am decis, bai uite, as vrea sa vin eu la tine peste un an (tipa sta in Franta). Era o decizie pe care am luat-o poate din euforie, dar am decis ca vreau sa merg la ea, sa renunt la tot, la familie, prieteni, totul, ca sa fiu cu ea.
Initial a bucurat-o chestia asta, iar lucrurile au fost foarte bune intre noi, aproape 2 luni. Comunicare zilnica, etc, toate chestiile care se fac sa mearga o relatie la distanta, asa ca am stabilit ca de Craciun merg la ea. Zis si facut, am luat biletele, iar totul era super bine, pana acum o luna si jumatate. Dupa trei luni de relatie, "a dat drumul" porumbelului din colivie si mi-a spus ca ma iubeste. Evident, simteam la fel, asa ca i-am raspuns si eu. Din acea clipa, lucrurile au inceput sa fie altfel, iar la 2 saptamani distanta, mi-a spus ceva ce m-a deranjat, ca fostul ei prieten se muta in zona cu ea. Fostul prieten este oarecum prezent in viata ei, pe principiul ca din cand in cand, mai interactioneaza, iar el este motivul pentru care ea initial plecase la studii acolo. Am apreciat ca mi-a spus, ca relatia noastra este in regula, dar a fost ceva ce m-a enervat, ma racaia, iar am cautat, stupid, dar am cautat motiv de cearta, iar dupa vreo doua zile, ne-am certat ca lumea, cearta ce a durat vreo 3 zile. Aceea a fost prima cearta din relatia noastra. Cearta ca lumea.
Din acea clipa, relatia s-a racit, ea era inca acolo, mereu, doar ca nu era. Simteam ca ceva e in neregula, chiar daca vorbeam la fel de des, doar ca o faceam diferit. Nu mai aveam intimitate, era colega ei de apartament mereu acolo si mereu vorbea si cu ea, de fata cu mine, nu stiu, nu ma mai simteam dorit, simteam ca nu ma mai vrea. Iar ea e o tipa care uita sa mai dea vreun semn cand pleaca de acasa, iar daca aveam ceva stabilit, rareori anunta ca nu mai poate sa ajunga. Cu toate acestea, nu existau semne ca inseala. Initial m-am gandit ca poate a dat peste vreun coleg sau chiar fostul, dar nu, sunt total sigur de asta, sunt mici detalii intime care imi confirmau asta, plus, chiar daca nu dadea semn, pareau ore si momente in care nu avea cum sa faca asa ceva. Mergand mai departe, intre timp s-a angajat, iar cu scoala, treaba a devenit super serioasa la ea, doar ca in putinul timp pe care il mai avea, vorbea cu mine. Avansand, cu doua zile inainte de primele ore de munca, a fost undeva si a uitat ca trebuia sa ne vedem pe skype si nu a intrat sa ma anunte (nu stiu, pe mine chestiile astea imi par elementare de bun simt), iar eu m-am enervat si am confruntat-o. A urmat un maraton de cearta, in care a inceput sa imi reproseze chestii si finalmente sa imi spuna bomba: m-am hazardat cand am spus ca te iubesc si ca m-am reobisnuit cu libertatea.
I-am spus bine, atunci ne oprim, dar a urmat un maraton intreg de plans si am stabilit sa ramanem impreuna. Zis si facut, eu oarecum m-am distantat, nu ne-am mai certat, dar ea se simtea ca este schimbata cu mine. Dupa aproape o luna, finalmente, i-am spus ce simt: Uite, eu nu mai cred in noi, ma doare, ma simt ca nu mai ma vrei si nu inteleg de ce, da poate am reactionat si eu ciudat, dar nu faci asta la primul hop mai greu, practic ne-am lansat toate cartiile pe fata. Bun, de la ea a urmat partea cea mai interesanta pe care o sintetizez: Ai pus presiune ca vrei sa vii la mine, ca ai facut-o prea repede, ca imi ceri chestii si nu ma lasi pe mine sa le fac (nu le mai facea din clipa cand am simtit ceva) si ca ea vrea independenta, dar ma vrea si pe mine, ca ea nu stie ce vrea de fapt, ca e intr-o etapa a vietii ei in care nu stie ce vrea, vrea ambele, nu stie daca ramane in Franta, ca de ce sa vin eu, ca ea e sucita, etc
Ideea e ca, din clipa in care mi-a spus ca s-a hazardat cu "te iubesc", in mine s-a rupt ceva si i-am spus asta, Nu stiu ce sa fac, plec intr-o luna la ea si nu stiu ce sa fac. O iubesc cu toata inima mea, dar nu mai cred deloc in ea, de fapt mint, cred in fidelitatea ei, dar simt ca are o bariera pe care eu nu am cum sa o dobor. nu stiu ce sa fac, cum sa fac, nu mai sunt fericit, dar ma agat de dragostea asta nenorocita pe care i-o port, pe acele luni de fericire in care am fost impreuna. Nu stiu ce sa fac, vreau sa spun stop pentru ca simt ca nu mai putem repara asta, dar ma doare enorm pentru ca nu e corect, nu e corect ca distanta asta sa ingroape o relatie asa. Eu am decis ca vreau sa plec, pentru ca ea nu se intorcea si eu am vrut sa fac asta pentru noi, nu sa pun presiune, plus, o faceam abia la anul, nu acum, doar daca relatia mergea. Ma simt intr-un labirint fara iesire in care nu stiu ce pot sa fac, intr-adevar, am fost frustrat de episodul acela, dar nu stiu, nu renunti din prima la relatie, de fapt nu e vorba de renuntat, ca eu am vrut sa plec si ea nu a vrut. Practic vrea relatia, dar ea nu stie ce simte. E ca un carusel. Catelus nu sunt, eu nu pot sa stau unde nu sunt dorit.
Multumesc frumos,