Care va este filosofia personala de viata?

Jnanadakini a scris:

Trebuie sa fii introdusa acestei naturi de catre cineva care are puterea sa o faca.In lume , la ora actuala exista numai vreo 10 figuri publice care pot sa o faca in mod neconditionat.Asa se face pe calea ATI.

1.Intrducerea in natura primordiala

2.Inlaturarea oricarui dubiu

3.Integrarea acestei naturi cu activitatile zilei si noptii.

Din acel moment iti continui viata ca si pana atunci cu diferenta ca vei interca pe cat posibil sa te odihensti in acea natura cat mai mult cu putinta.Nu trebuie sa schimbi absolut nimic.Schimbarea se va produce din directia ei.Asta bineinteles daca reusesti sa te odihnesti in ea cat mai mult.

Pare o cale pacifista si aducatoare de liniste cui i se potriveste detasarea completa.

Nu as judeca vreodata pe cineva pentru dorinta de evadare, daca nu face rau nimanui prin asta.

Am insa o mica problema cu punctul 2; s-a terminat urat de multe ori in istorie. Dubiile sunt sanatoase.

Capacitatea de a se indoi e si mai sanatoasa, chiar daca cineva nu va simti nevoia sa o foloseasca vreodata.

Au fost si sunt numeroase cazuri in care adeptii unei filosofii aparte sunt depersonalizati, adusi intr-o stare in care nu mai pot rationa, fiind absorbiti complet de noua lor ''realitate'', pentru a putea fi exploatati fara probleme.

Mai ales cand urmezi calea deschisa de un om (imperfect), o cale in mod logic teoretizata imperfect, lasand loc erorilor (fie ele cat de mici).

Cum alegi sa te abandonezi complet unei perspective, sa renunti la aceasta capacitate pe care nu o avem degeaba?

Finnian a scris:

Pare o cale pacifista si aducatoare de liniste cui i se potriveste detasarea completa.

Nu as judeca vreodata pe cineva pentru dorinta de evadare, daca nu face rau nimanui prin asta.

Am insa o mica problema cu punctul 2; s-a terminat urat de multe ori in istorie. Dubiile sunt sanatoase.

Capacitatea de a se indoi e si mai sanatoasa, chiar daca cineva nu va simti nevoia sa o foloseasca vreodata.

Au fost si sunt numeroase cazuri in care adeptii unei filosofii aparte sunt depersonalizati, adusi intr-o stare in care nu mai pot rationa, fiind absorbiti complet de noua lor ''realitate'', pentru a putea fi exploatati fara probleme.

Mai ales cand urmezi calea deschisa de un om (imperfect), o cale in mod logic teoretizata imperfect, lasand loc erorilor (fie ele cat de mici).

Cum alegi sa te abandonezi complet unei perspective, sa renunti la aceasta capacitate pe care nu o avem degeaba?

Inlaturarea dubiilor cu privire la propria noastra natura.

Majoritatea fiintelor cand sunt introduse acestei naturi au dubii, nefiind sigure daca ce au descoperit este adevarata natura sau doar o proiectie a mintii duale.Pentru inlaturarea acestor dubii exista metode.

Demonstrative?

Suna ciudat. Sa iti fie inlaturate dubiile. Ca si cum te-ar spala pe creier si te-ar determina sa crezi ca invatatura aceea e  in mod cert adevarul. Eu cred ca dubiile se dizolva de la sine atunci cand in fiinta ta se trezeste adevarul. Nu trebuie sa fie inlaturate. Din punctul meu suna foarte dubios aceasta metoda. 

Nu trebuie sa fie inlaturat nimic. Totul trebuie sa vine de la sine. Schimnbarea, renuntarea vin de la sine odata cu intelegerea si trairea ta interioara . Daca nu esti convins inca inseamna ca ceva nu rezoneaza cu adeavarat si profund, in mod revelator in fiinta ta. Oricum ar fi e o lupta  impotriva mintii. Si ma tem ca mintea e tot ceea ce exista. Si ca noi nu putem exista decat prin intermediul ei. 

Pag Inusara a scris:

 Eu cred ca dubiile se dizolva de la sine atunci cand in fiinta ta se trezeste adevarul.

Adevarul poate fi doar relevat. Nu?

Dismissive a scris:

Adevarul poate fi doar relevat. Nu?

 Intr-un fel spus, da. Dar nu neaparat in sens religios. Descoperit de tine prin tine. Intelegerea devine fireasca, naturala si  spontana. 

Nu ma refeream neaparat la Tutea. La el s-a intamplat sa fie religios, adevarat.

Eu stiu despre mine - ma puneam uneori de acord cu o anumita teorie caci logica imi spunea ca e sens acolo. Alteori dimpotriva. Insa impresia ca sunt in posesia unei farame de adevar am avut-o doar in urma a multor ore de meditare. Revelatia apare simplu, firesc si, aparent, absolut de nicaieri.

La ce te referi cand zici meditare? La o reflectie mai profunda asupra unui anumit subiect? Sau la  o incercare de a-ti linisti mintea si a te goli de ganduri ? 

Da. Poate ca adevarul , crampeiele de adevar vin de undeva de dincolo de noi avand senzatia ca apar , se nasc in noi.

La o incercare de comuniune cu universul. La gasirea unui sens in nonsens, la acceptarea mortalitatii, finitatii, la o acceptare a propriului sine, la o intelegere a cine si ce esti.

Nu poti reflecta la un subiect numind asta meditatie - parerea mea.

Nu te-ai intrebat niciodata ce ai  fost inainte de aparitia  ta pe Pamant? Crezi ca nu ai fost nimic? Ce o  fi dincolo de noi? Inaintea si dupa aparitia noastra in forma aceasta manifestata pe Pamant?

E ciudat sa ne dorim sa fim in comuniune cu Universul cand noi oricum facem parte din el. Noi suntem o parte din Univers. Dar , da, cred ca trebuie sa si constientizam ca mai apoi sa traim in mod constient acest lucru. Sa ne dam seama de asta. Ca nu suntem de seaprati de el ci ca facem parte integranta din El. Desi partea....nu poate cunoaste Intregul. Dar poate deveni una cu el? Hm.