Care va este filosofia personala de viata?

Si faptul ca descoperi nu inseamna ca intelegi? Intelegi natura primordiala din tine insuti. Prin intelegere o descoperi, o traiesti.

  Asa cum tocmai imi zicea si  E. Tolle : Doar ceea ce este etern in voi poate recunoaste efemerul ca efemer.

Daca nu intelegi ca sunetul este absenta linistii sau ca intunericul este absenta luminii nu vei avea cum sa descoperi esenta din tine .

Descoperirea, constientizarea, intelegerea , trairea  sunt intrepatrunse. 

Inteleg si descopar. Descopar intelegand.

E absurd sa atribui un rol mai mare descoperirii sau intelegerii din moment ce ele functioneaza impreuna. Una atrage de la sine pe alta. Desi poate ca nu neapart in urma oricarei intelegeri va avea loc si o descoperire noua. Depinde.

Mosmantina Ciuperchina a scris:

Si faptul ca descoperi nu inseamna ca intelegi? Intelegi natura primordiala din tine insuti. Prin intelegere o descoperi, o traiesti.

  Asa cum tocmai imi zicea si  E. Tolle : Doar ceea ce este etern in voi poate recunoaste efemerul ca efemer.

Nu.

Exista 3 tipuri de constiinta.

1.Constiinta primordiala (baza , fundamentul fiintei)

2.Constiinta neutra

3.Constiinta duala(mintea)

Intelegerea apartine celei de a treia.

Tolle este priceput doar in caile cauzale.

Eternitatea este o extrema conceptuala apartinand perechii dihotomice efemer-etern, pereche care face parte din incincita schema de extreme conceptuale.Astfel el nu iese din conceptual prin invataturile lui.

Nu mai bine zici ca exista o singura constiinta care se manifesta la niveluri diferite? Si ca pe masura ce iti vei aprofunda constiinta , fiind o calitate existenta in tine vei ajunge la adancimea ei?

Care este cea primordiala, probabil.

Toate manifestarile care se produc in noi si in lume cred ca pleaca de la un singur lucru. E un ceva sau o ceva  care se manifesta. 

Tot cu mintea, intelegand ajungi sa iti accesezi  poate si dimensiuni mai profunde din tine. Altfel de ce ne-ar mai fi fost data  mintea? Doar ca sa ne induca in eroare? Mintea  ne e un instrument. Ca poate fi depasita e altceva.

Si nu cu mintea ti le accesezi ci prin constientizarea( descoperirea ) care se naste din intelegere.

Mosmantina Ciuperchina a scris:

Tot cu mintea, intelegand ajungi sa iti accesezi  poate si dimensiuni mai profunde din tine. Altfel de ce ne-ar mai fi fost data  mintea? Doar ca sa ne induca in eroare? Mintea  ne e un instrument. Ca poate fi depasita e altceva.

Si nu cu mintea ti le accesezi ci prin constientizarea( descoperirea ) care se naste din intelegere.

Nu exista un cineva care sa-ti fi dat mintea.

Mintea este rezultatul ignorantei si este esenta ignorantei insasi.

Constientizarea apartine mintii duale ignorante.

Constientizarea functioneaza prin aproprierea de caracteristici.Ori cum  lucrurile nu au caracteristici decat atunci cand mintea duala este activa se cheama ca ea(constientizarea) atribuie caracterisitici acolo unde ele nu exista.

Ok. Inseamna ca avem mintea ca sa fim ignoranti? Sau ca sa traim experienta ignorantei ca mai apoi sa o depasim? Putem noi realiza ceva care sa nu fie perceput prin minte? De ce avea noi o minte menita sa ne tina in ignoranta? Cine ar vrea sa ne faca asta si de ce este asa important pentru noi sa luptam cu ignoranta pentru a o depasi? Ce vreau sa intreb este daca nu cumva chiar daca mintea e ingoranta insasi si chiar daca noi avem o minte, nu ar mai conta atunci cand realizam  ca noi nu suntem ignoranta insasi. Ce fel de joc sa fie asta? Si de ce trebuie sa trecem prin el? Oare chiar trebuie sau e un ceva care se intampla asa cum se intampla?

Constientizarea nu tine de trezirea constiintei? Constientizez adica ceva  din constiinta mea se trezeste. Tine constientizarea tot de minte? Cum ma pot trezi altfel? Ce cuvant sa folosesc in lipsa intelegerii sau a constientizarii? Crezi ca descoperirea nu tine de procesul mintii? Unde anume se produce intelegerea in tine? In fiinta? Sau tot in minte?

Mosmantina Ciuperchina a scris:

Ok. Inseamna ca avem mintea ca sa fim ignoranti? Sau ca sa traim experienta ignorantei ca mai apoi sa o depasim? Putem noi realiza ceva care sa nu fie perceput prin minte? De ce avea noi o minte menita sa ne tina in ignoranta? Cine ar vrea sa ne faca asta si de ce este asa important pentru noi sa luptam cu ignoranta pentru a o depasi? Ce vreau sa intreb este daca nu cumva chiar daca mintea e ingoranta insasi si chiar daca noi avem o minte, nu ar mai conta atunci cand realizam  ca noi nu suntem ignoranta insasi. Ce fel de joc sa fie asta? Si de ce trebuie sa trecem prin el? Oare chiar trebuie sau e un ceva care se intampla asa cum se intampla?

Constientizarea nu tine de trezirea constiintei? Constientizez adica ceva  din constiinta mea se trezeste. Tine constientizarea tot de minte? Cum ma pot trezi altfel? Ce cuvant sa folosesc in lipsa intelegerii sau a constientizarii? Crezi ca descoperirea nu tine de procesul mintii? Unde anume se produce intelegerea in tine? In fiinta? Sau tot in minte?

16 intrebari.

1.Ok. Inseamna ca avem mintea ca sa fim ignoranti?

Mi-e greu sa inteleg cum pui problema.Suna a determinare.

Avem minte nu ca sa fim intr-un fel anume ci insasi faptul de a avea minte reprezinta ignoranta.

2.Sau ca sa traim experienta ignorantei ca mai apoi sa o depasim?

Experienta ignorantei poate fi depasita sau nu.Nu este garantat ca aceasta experienta poate fi depasita.

3.Putem noi realiza ceva care sa nu fie perceput prin minte?

Da.

4.De ce avea noi o minte menita sa ne tina in ignoranta?

Aceasta minte impreuna cu corpul fizic sunt rezultate ale ignorantei.MIntea nu este menita a ne tine in ignoranta ci este ignoranta insasi.

5.Cine ar vrea sa ne faca asta si de ce este asa important pentru noi sa luptam cu ignoranta pentru a o depasi?

Inteleg.Aici presupui ca ar exista un agent extern(creator) care datorita obrazniciei primordiale ne-ar pune la punct printr-un soi de pedeapsa unde ni se da o minte care sa ne tina in ignoranta dar pe care am putea-o depasi daca ne-am recunoaste greselile.

Numai astfel imi pot explica felul in care pui intrebarile , prin pozitarea unui creator care ne-ar fi pedepsit .

6.Ce fel de joc sa fie asta?

Nu e nici un joc.

Ai impresia ca nu este serios? Ca din cauza obraznicieii am primit vreo pedeapsa?

7.Si de ce trebuie sa trecem prin el?

Exact.Aici se ascunde presupunerea existentei unui creator - parintele care-si pedepseste copii.

8.Oare chiar trebuie sau e un ceva care se intampla asa cum se intampla?

Lucrurile sunt asa cum sunt.Insa ele nu sunt in vreun fel anume.Daca ele sunt in vreun fel anume atunci acela e semn ca mintea duala solidifica manifestarea si ii atribuie caracteristici.Lucrurile sunt vide si de a ceea nu se poate spune ca exista o zeitate suprema , existenta undeva in cer sau in vreun rai .Insa a spune ca sunt vide nu inseamna ca presupunem ca e doar vid.Fiintele fiind vide au insa o natura primordiala cu o potentialitate infinita.Lucrurile create au doar un adevar functional relativ nu si unul absolut.

9.Constientizarea nu tine de trezirea constiintei?

Nu. Tine doar de mintea ta duala care atribuie caracteristici.Ea vede doar obiecte.In timpul constientizarii asta se intampla.Exista un obiect pe care mintea ta il constientizeaza.Cand exista un observator care ia act, constientizeaza un obiect , se numeste ca suntem intr-o relatie duala.

10. Tine constientizarea tot de minte?

Da

11.Cum ma pot trezi altfel?

Prin descoperirea a ceea ce este dincolo de minte.Cu alte cuvinte descoperirea acelei dimensiuni auto-existente atemporale care se afla dincolo de concept(minte)

12.Ce cuvant sa folosesc in lipsa intelegerii sau a constientizarii?

Pot exista trei dimensiuni.Una este cea nonconceptuala (neutra), una este cea a absorbtiei in starea hipnagogica si cea de-a treia este dimensiunea cunoasterii adevaratei naturi a constiintei primordiale.

Dimenisunea cunoasterii adevaratei naturi a constiintei primordiale , in functie de gradul de profunzime al cunoasterii, este impartita in cinci tipuri de cunoastere.

13.Crezi ca descoperirea nu tine de procesul mintii?

Exista metode in care mintea este folosita in scopul descoperirii propriei naturi.

Ea poate fi folosita ca o unealta.Insa descoeprirea in sine este dincolo de minte.

14.Unde anume se produce intelegerea in tine?

In minte.

15.In fiinta?

In minte.

16.Sau tot in minte?

Tot in minte.

Jnanadakini a scris:

1.Ok. Inseamna ca avem mintea ca sa fim ignoranti?

Mi-e greu sa inteleg cum pui problema.Suna a determinare.

Avem minte nu ca sa fim intr-un fel anume ci insasi faptul de a avea minte reprezinta ignoranta.

  Nu cred ca pun  in mod determinist problema . Am facut mai degraba o conexiune logica intre mintea ca ignoranta in sine si implicatia acestui fapt asupra vietii noastre. Daca mintea reprezinta ignoranta inseamna ca atata timp cat vom actiona pe baza ei vom trai in ignoranta. 

 Am aparut pe acest pamant ( evolutie, creatie, nu conteaza) inzestrati cu abilitatea de a rationa, de a actiona mai inteligent fata de celelalte vietuitoare fapt care ne-a si pus in varful lantului trofic si totusi mintea noastra reprezinta ignoranta . 

  Nu incerc sa iau apararea mintii. Cunoasterea rationala,  intelectuala  pentru mine nu este relevanta .  Insa altceva vreau sa zic.

 Ca am aparut, bun. Inzestrati cu mintea  care ne predispune la ignoranta pentru ca ea este ignoranta insasi. Si  tot noi avem 'datoria ' de a o depasi. Si mai spui ca .... nu e cazul sa simtim ca ar fi cineva care a vrut sa ne faca asta? 

  Probabil ca daca tot ne-a dat mintea(ignoranta) vrea sa o  si depasim desi nu e usor sa constati ca te-ai nascut predispus sa fii 'orb' in fata luminii fiintei tale, sa zicem. 

Jnanadakini a scris:

4.De ce avea noi o minte menita sa ne tina in ignoranta?

Aceasta minte impreuna cu corpul fizic sunt rezultate ale ignorantei.MIntea nu este menita a ne tine in ignoranta ci este ignoranta insasi.

  Poti sa si explici cauzele ignorantei? Care este menirea ignorantei? 

  E un fel de proba de foc, un  test, un exercitiu spiritual pentru  ca noi, cei orbi si ignoranti sa redescoperim lumina ? 

  Sau ignoranta este, tu esti, si ai de ales daca  vrei sau poti sa o depasesti sau nu si nu ar trebui sa punem  noi prea multe intrebari despre o stare de lucruri care este asa cum este. Iti  convine si accepti sa depasesti ignoranta de bine , de nu, te vei naste in repetate randuri si vei indura suferinta pana te vei satura de ea  si abia apoi iti vei da seama  ca vrei sa renunti la ignoranta si suferinta.

  Si cam atat. Ar mai fi intrebari legate de raspusnruile tale dar mai degraba curiozitati. Nu incerc sa inteleg prea multe pentru ca cea mai buna intelegere se petrece cu timpul , si vine de la sine atunci  cand ii e timpul.

  O chestie ciudata sau interesanta ar fi totusi ca tu iti exprimi perspectiva  tot prin intermediul mintii. E ciudat sa vorbim despre experiente care s-ar petrece dincolo de minte si spatiu , timp, forma, concepte,  in timp ce ne circumscriem existenta manifestandu-ne in cadrul acestor concepte. 

   E logic, de fapt. Daca am trai ceea ce vorbim nu am mai fi aici ca sa ne exprimam. Sau...nu stiu. Ar trebui sa tacem  cat mai mult. 

Oricum, nu te contrazic si nu as vrea sa fie perceput ca o incercara de defensa raspunsul meu. Am renuntat sa ma impotrivesc lucrurilor. E totul bine asa cum e. Multumesc ca mi-ai  raspuns intr-un mod organizat. Eu mai am de inteles. Trait , aprofundat, cu mintea, prin minte, dincolo de minte ,cum va fi.

mamungkukumpurangkuntjuny a scris:

Ce zici tu am practicat pe la 25 de ani, si a durat o perioada, apoi am vazut ca nu merge si m-am lasat pagubas. 

Un neurolog spunea: "secretul creierului este dorinta, dorinta, dorinta".

Adica detasarea asta poate ucide dorinta, si atunci risti sa-ti busesti creierul.

Acum practic mai degraba detasarea implicata, ce spunea Osho cand unea contrariile in conceptul de Zorba Buddha.

Subscriu. Imi cer scuze anticipat pentru lipsa de elevare a ideilor, care s-au sedimentat prin traire si nu prin parcurgerea unei biblioteci; asta insa nu imi creeaza un complex.

Lasand la o parte euforia mea boema de acum cateva seri, am ajuns la concluzia ca renuntarea la dorinte e o consecinta a lipsei de incredere in tine si in altii. Mi-am impus aceasta renuntare in situatii delicate, in care am considerat ca ar fi nevoie de o baricadare emotionala, detasare si un trai semi-robotic in care sa imi fac datoria cu o acceptare completa a situatiilor zilnice, a vointei altora samd. Nu a durat insa prea mult; cred ca recordul a fost doua zile.

Am descoperit ca aceasta atitudine adoptata voit nu poate fi traita pe jumatate, cat sa te faca sa te simti in siguranta; inseamna sa elimini disponibilitatea emotionala pentru altii, sa te inchizi, chiar daca in continuare comunici cu ei superficial, ai o gestica amiabila si functionezi in rolul tau zilnic. Efectiv iti negi posibilitatea de a simti emotii puternice, de a te conecta la energia altora. Comparatia cu un zombie nu e deloc exagerata. 

Sa nu astepti nimic de la tine si de la viata, sa nu incerci sa iti influentezi destinul nici macar prin vizualizare daca nu prin actiuni concrete (desi toti luam zilnic initiative pentru supravietuire) inseamna - pentru mine, evident - sa te simti neputincios, apatic. Sa nu ai nicio asteptare de la altii iarasi inseamna sa pierzi increderea in ei, sa uiti orice impresii ai acumulat prin interactiunea cu ei, sa ii vezi contopiti intr-o pacla gri care se misca in jurul tau, fara sa te absoarba macar o secunda sau sa te atinga cu ceva. Sa treci printre ei ca o stafie, refuzand sa te conectezi; sa ii consideri ori superiori ori inferiori, sa refuzi comunicarea emotionala, energetica. Daca as persista in starea asta mai mult de cateva zile, as cadea intr-o puternica tentatie de a ma spanzura de un copac.

Dorinta de evadare completa mi se pare o consecinta a deceptiei si a fricii, desi multi o teoretizeaza ca pe o stare sublima si consecinta unei revelatii. 

Deconectarea e un mecanism de aparare cand totul in jur pare intunecat; e mecanismul care intervine cand cineva e torturat in scopul depersonalizarii. 

Ori lumea din jur nu e in deplinatatea ei intunecata si chinuitoare dpdv psihic (dimpotriva, e mai multa lumina in jurul nostru decat suntem dispusi sa  vedem, consumati de stari negative) asa incat catalogarea ei ca atare, pentru a ne putea canaliza in directia evadarii, devine nesincera.

As lua in considerare posibilitatea daca nu as trai, fara minimul efort, atata euforie din simpla prezenta a altora si conectarea cu ei, chiar si tacita, de la distanta; daca nu ar trece prin mine energia lor ca undele printr-un aparat de radio. 

Cine spune ca aceasta integrare intr-un tot nu se face aici si acum, cu fiecare clipa pe care o traim, si e necesara detasarea de aceasta lume cu tot ce cuprinde ea? Fireste, mi se va spune ca bucuria mea e una chimica, dependenta de clima, de stimultente, hormoni si neurotransmitatori, plus valori iluzorii ale lumii iluzorii in care traim.

Evident, fiecare are momente de cadere, de iritare gratuita, pattern-uri comportamentale de care nu reuseste complet sa se debaraseze, negativitate inutila si cauzata de nimicuri, dorinte nocive sau imposibile cu care se lupta samd. Din punctul meu de vedere, lasa sa fie toate astea, decat sa iti negi intensitatea trairilor, sa iti negi natura pana la urma.

Jnanadakini a scris:

Exista 3 tipuri de constiinta.

1.Constiinta primordiala (baza , fundamentul fiintei)

2.Constiinta neutra

3.Constiinta duala(mintea)

Intelegerea apartine celei de a treia.

Si constiinta neutra ce este?

mamungkukumpurangkuntjuny a scris:

Si constiinta neutra ce este?

Se refera la o stare de neutralitate in ceea ce priveste ceea ce se infatiseaza.

O stare anterioara intrarii in actiune a constiintei duale care atribuie caracteristici fenomenelor care se infatiseaza.

Aceast constiinta poate deveni astfel sau plina de cunoastere cu privire la natura ei sau , de partea cealalta, plina de ignoranta cauzata de caderea in judecarea , atribuirea de caracteristici sau invaluirea, acoperirea ei de catre simtaminte, emotii...etc.

Tot ea este repozitoriul tuturor activitatilor mintii.Acestea sunt continute in ea sub forma de imprinturi-seminte care vor produce un efect atunci cand vor exista conditii propice.