La sfarsit ramai cu ce-ai bagat in gura si ce-ai tras pe ...(ac de cizmarie).
Din aceeasi categorie e si maxima de intelepciune spirituala care condenseaza milenii de scrutare fillosofica:
"Freci, nu freci, vremea ştăngii (pisicuţei) trece!"
Doar ca aceasta bijuterie de reflectie sapientiala este investita cu mult mai multa energie emotionala si dramatism existentialistic.
Jdanadakini are dreptate cand spune ca totul e un miraj si ca nu exista nimic in fond si la urma urmei, daca dai deoparte cu dibacie straturile de concepte si iluzii de pe suprafata "realului". Existentialisti ca si Cioran au zis si ei acelasi lucru, dar lumea nu i.a inteles, caci nu putea sa realizeze crudul adevar fara a privi ametita in abis, ca Nietzsche.
Cei care zic pe aici ca nu putem trai in realitatea crunta fara a manca, a bea, a castiga bani pentru subzistenta, a face dragoste si in genere tot felul de experiente imperios necesare in beneficitatea lor au si ei dreptate.
Solutia e paradoxala: totul e vanare de vant, dar sa bem si sa ne frecam si sa ne distram si sa cream, caci maine vom muri! Asta e intelesul parabolei cu tipul care e alergat de un tigru, cade intr-o prapastie, se agata de un arbust si vede o fraga, pe care o degusta.
Faulkner spunea ca ne straduim sa lasam o inscriptie pe zidul universului, inainte de a disparea. Nu serveste la nimic, e zero in fondul fondului, insa totusi e ceva. Un abur care se destrama totusi e ceva, a existat, chiar daca va disparea. Si asta e important.
In schimb a intelege ca totul e miraj si pacalire conceptuala, ca mintea iti joaca feste si vezi real solid acolo unde e numai vid inselator cu miraje schimbatoare ce-ti fura atentia, este o atitudine inteleapta, pentru ca te ajuta sa nu mai pui suflet in chestii efemere. Daca iti privesti viata bezmetica si amarata de pe Jupiter, sau de pe norul lui Oort vei intelege ca nu are rost sa te agiti pentru fleacuri. Si asta e bine pentru fericire, impacare, sanatate, deci si pentru cocosel sau pasarica.
