mendax_ocultus a scris:Cu asta imi ocup o parte din timp incercand sa ajut persoanele care sunt interesate de ocultism sau care adera la neo-paganism si pe parcurs sa mai invat si eu cate ceva. Exista si in Germania o facultate de parapsihologie dar eu totusi cred ca exista pe forum oameni interesati de acest lucru intr-un mod serios )
Eu nu ader la neo-păgânism. Însă sunt interesat de ocultism şi magie în măsura în care sunt intereat de filosofie, psihologie, parapsihologie, şah, spiritualitate, astrologie, genetică, fenomenul OZN etc., adică de cunoaştere la modul general.
Personal consider intereantă abordarea ta şi salut dorinţa ta de a demistifica acest subiect. Am citit introducerea ta din capul topicului şi înainte de a mă încumeta să fac speculaţii, te-aş ruga să spui în cuvinte puţine, într-o definiţie dacă se poate, ce este de fapt magia şi apoi, concret, ce se poate face cu ajutorul sau prin intermediul magiei. Uite, de exemplu, Aleistar Crowley pe care l-ai pomenit într-o postare spunea ceva de genul, citez: "Magia este ştiinţa de a produce schimbarea conform propriei voinţe". Ca să fim siguri că vorbim aceeaşi limbă, cum se spune, eşti de acord cu această definiţie sau ai alta mai adecvată?