Timpul

Am invatat ca managementul timpului e mai important decat timpul in sine

Def2010.ro a scris:

Am fost astazi la o dezbatere despre timp si cineva a prezentat o idee simpla dar tare interesanta, la care nu mai m-am gandit pana acum. Nu e vorba neaparat despre timp, ci despre multivers. Presupunand ca orice se poate intampla, se si intampla intr-un univers, atunci exista universuri in care pana si cele mai improbabile lucruri se intampla.

De exemplu, undeva ar putea fi o moneda pe care ori de cate ori ai arunca-o, va pica mereu cu aceasii fata.

Un alt exemplu:

Pe multiuniversul acestui forum, c

Timpul absolut sau perspectiva realistă. Potrivit acestei perspective, sintetizate de Newton, timpul absolut și spațiul absolut sunt aspecte independente ale realitatii, sunt cadre absolute în limitele cărora se desfasoara întreaga realitate. Altfel spus, potrivit acestei perspective care corespunde intuitiei noastre imediate (raportându-ne la un sistem de coordonate) ne putem imagina întregul univers ca pe un cerc care evoluează în interiorul unui sistem de axe dintre care una este Timpul Absolut iar cealaltă Spațiul Absolut. Potrivit lui Newton noi nu putem percepe decat, sa-i spunem, un timp local, care nu este decat o măsură a perceperii obiectelor în mișcare. Însa dincolo de asta există un timp abolut (imperceptibil pentru noi, însa care poate fi înteles decât, eventual, cu ajutorul matematicii), independent de orice observator și care progresează sau se desfășoară imperturbabil de-a lungul universului, într-un singur sens - ceea ce Eddington a numit „săgeată a timpului”, orientată în mod constant și permanent de la trecut către viitor.

Timpul relativist sau perspectiva lui Einstein. Pe la inceputul secolului al XX-lea Einstein răstoarnă perspectiva traditională asupra spațiului si a timpului care erau văzute ca fiind realități absolute și propune perspectiva unui univers cvadri-dimensional în care spatiul si timpul formează un continuum spaţiu-timp cu trei dimensiuni ale spaţiului şi o a patra a timpului. Atât timpul cît şi spaţiul nu mai sunt absolute ci relative la un observator sau un sistem de referință. Astfel timpul curge mai încet pentru un obiect care se mişcă foarte repede si depinde în egală măsură și de forța gravitațională (care nu mai e privită ca o forță misterioasă ci ca un efect al deformării continuum-ului spațiu-timp datorită corpurilor cu masa foarte mare).
 Făcând apel la încercarea anterioară de a ne imagina relatiile dintre spatiu, timp și univers, din perspectiva newtoniană, putem observa că din perspectiva teoriei relativității lucrurile se schimbă; in sensul ca universul, văzut ca un cerc, nu se mai află in interiorul axelor timp si spatiu, ci acest sistem de coordonate timp si spatiu se află in interiorul universului. Cu alte cuvinte spațiul si timpul (sau spatiul-timpul) sunt "interioare" universului.

Ținând cont de aceste perspective, putem aduce în discuție câteva concepții filosofice despre natura timpului: Prezentismul, Universul Crescător și Eternalismul - pe care voi încerca să le prezint succint.

Prezentismul este concepția care corespunde oarecum intuiției noastre imediate, potrivit căreia trecutul si viitorul nu sunt reale, ci numai prezentul este real. Altfel spus, prezentismul este doctrina filosofică în care se afirmă ca numai entitatile și evenimentele care ne apar în prezent există. Evenimentele și entitățile care ne apar (pe care le consideram) ca tinand de trecut, odată ce s-au „consumat” nu mai există „acum”, fiind doar amintiri sau iluzii ale mintii noastre; iar evenimentele viitoare, de asemenea nu au o existență reală, fiind doar pure posibilități. Un reprezentant celebru al prezentismului ar fi Parmenide. De asemenea, in istoria filosofiei, se poate spune ca oarecum budismul ar fi în concordanță cu punctul de vedere prezentist.
 
Universul crescator esteconceptia filosofica in care nu numai prezentul dar și trecutul este real. Realitatea "creste" pe masura devenirii Universului, adică pe masura intrarii in ființă a unei realități determinate dintr-o realitate indeterminata sau potențială, după calapodul: "Lumea (a se citi: Universul) creste prin acumulare de fapte". Pe scurt, Universul creste continuu în dimensiune pe măsura adaugării continue de noi "componente" (temporal vorbind), astfel încat putem afirma existența și realitatea trecutului si a prezentului, însă nu si pe cea a viitorului care nu există decât în mod indeterminat sau potențial.

Eternalismul este concepția filosofică în care se încercă o abordare ontologică a naturii timpului. Spre deosebire de prezentism, care consideră că numai prezentul este real, eternalismul considera că toate "punctele din timp" sunt reale în egală măsură, Cu alte cuvinte trecutul, prezentul și viitorul sunt reale și coexista într-un fel de structura unitară de obiecte ce alcatuiesc o masă unică. Teoria se mai numeste „teoria universului boc", asa cum a botezat-o William James, în sensul că priveste realitatea ca pe un "bloc" sau "intreg" spatiu-timp nedivizat, Cea care divide acest bloc, acest întreg spatiu-timp, in trecut, prezent si viitor este numai perspectiva noastra mentală sau conștiința noastră.

Timpul nu e liniar. Timpul e self-referential. Nu admite tratament liniar. Si-o sa dau un exemplu simplu. E un experiment: se afiseaza un punct in partea stanga a ecranului pentru o fractiune de secunda. Apoi dupa 200ms se afiseaza in partea dreapta pentru o fractiune de secunda. Experienta pe care o ai in constiinta e aceea a unui punct miscandu-se de la stanga la dreapta. Miscarea asta evident nu poate fi generata decat abia dupa ce si al doilea punct a fost afisat, ca altfel n-ar stii in ce directie sa fie generata. Deci vei avea 200ms de experienta in constiinta care are loc in "timp fizic" de 0ms (are loc la momentul afisarii celui de-al doilea punct). Deci n-ai unde sa inghesui alea 200ms de timp din constiinta in "timpul fizic". Deci nu poti construi o axa a timpului.

Si e inca si mai profund de atat. Mai e inca un motiv inca si mai profund pentru care nu e liniar. De exemplu, in experimentul asta mai poate fi afisat un alt punct dedesubt (sa-i zicem B, iar la cel de deasupra A), dar acel punct va fi afisat miscandu-se. Experienta pe care o vei avea in constiinta va fi aceea a doua puncte miscandu-se de la stanga la dreapta, unul deasupra altuia. Ceea ce e interesant aici e ca experienta punctului B este vazuta "in direct", in timp ce experienta punctului A e generata cand acesta este afisat in partea dreapta a ecranului. Deci desi cele 2 experiente sunt generate la momente diferite (A cand apare in partea dreapta, B clipa de clipa) experienta finala din constiinta e aceea a doua puncte miscandu-se in acelasi timp de la stanga la dreapta. Deci ai o experienta generata la un moment ulterior de timp (aceea a punctului A) care este proiectata in trecut si astfel ajungi sa experimentezi ca punctul A sa se miste concomitent cu punctul B.

Atentie, nu e vorba de proiectie cauzala (backwards causation). E proiectie care tine de modul in care timpul e construit. Timpul este o senzatie de scurgere din trecut in prezent, fara ca ceva sa se scurga defapt. Deci experienta miscarii punctului A e generata la momentul aparitiei punctul A in partea dreapta a ecranului, dar in modul de generare sunt incluse informatii referitoare la trecut si aceste informatii duc la o trecere a timpului care se simte ca si cum ai fi urmarit punctul A cum se misca de la stanga la dreapta concomitent cu punctul B.

Tu vorbesti aci doar de o anumita axa pe orizontala, fara sa tii cont de o anumita axa pe verticala. Exista totusi si un "punct" al "eternului prezent", care apartine trairii, vietii, comuniunii Cerului cu Pamantul, acea  "unire-n cuget si-n simtire", in Inima unde este "punctul de intalnire"  dintre Fiinta si Persoana (Centrul Crucii...unde primim si recunoastem informatia corecta, programul informational care odata recunoscut rezolva totul, existand totusi o "inlesnire divina"...) . Intalnirea in timpul si momentul optim de acum si aici, a celor doua dimensiuni, ne  transpune in eternalizarea omului deoarece s-a recreat acea dimensiune a "vietii vesnice, ca urmare a unui salt in constiinta (un fel de "salt in spirala", asemanatoare unui fractal, asemanatoare unei "scari" s.a.m.d.; atentie la faptul ca viziunea Scarii implica si Coborarea, Virtutea vs. Patima !).

Sa fiti iubiti si sa aveti un week end fain ! Eu plec la Cluj, la nepotei, deci ne revedem duminica .

NicolaeT a scris:

Timpul nu e liniar. Timpul e self-referential.  

Definește sau măcar încearcă să explici următoarele concepte și sintagme pe care le folosești:

    - timpul;

    - timpul liniar;

    - timpul e self-referențial.

LuciaD a scris:

 Eu plec la Cluj, la nepotei, deci ne revedem duminica .

M-am liniștit! 

Timpul e o qualie. Nu se poate defini. E ca si cum m-ai pune sa definesc culoarea rosie. Cel mult pot sa ti-o arat: "asta e rosu". Asa si timpul: asta e timpul, senzatia de schimbare in mod continuu de la trecut la prezent.

Timp liniar ar insemna ca exista o axa a timpului pe care evenimentele sunt insirate in mod liniar, si noi ceea ce facem e sa parcurgem acea axa a timpului. Intr-un fel asa si pare ca e timpul. Dar nu e asa, dupa cum urmeaza sa explic:

Timpul e defapt self-referential. Asta inseamna ca se refera mereu pe sine insusi. Nu exista nicio axa a timpului, exista doar momentul prezent, toate se intampla in momentul prezent. Problema care apare acum: daca tot ce exista e momentul prezent, atunci cum de se intampla anything at all in momentul asta prezent ? Modul in care desi tot ce ai e moment prezent totusi lucruri se intampla, e deoarece momentul prezent se self-referentiaza. Fiecare moment prezent este si o memorie (explicat pe larg de ce e asa in articolul meu "The Emergent Structure of Consciousness"). Fiind memorie, momentul prezent devine trecut. Dar momentul prezent fiind tot ce exista, atunci momentul prezent devenit trecut este bagat inapoi in el insusi si devine astfel atat moment prezent care este prezent cat si moment prezent care este trecut. Ceea ce se obtine astfel este o senzatie de trecere a timpului de la trecut la prezent, in fiecare moment prezent fiind integrat momentul prezent ce tocmai a fost. Daia de exemplu si o melodie nu e doar o succesiune de sunete, ci e mai mult, trecerea de la o nota la alta facandu-se in mod continuu, fiecare clipa pastrand clipa ce tocmai a trecut si astfel obtinand o contopire intre trecut si prezent, contopire ce este experimentata in momentul prezent etern. Astfel, liniaritatea timpului este obtinuta ca un efect al self-referentialitatii, dar self-referentialitatea are si alte efecte, cum e in postul original perceperea identica a miscarii punctelor A si B, desi doar punctul B se misca "in afara noastra".

În momentul când evităm să definim termenii pe care-i folosim, riscăm să vorbim fiecare pe limba noastră. Adică să vorbim azi și să ne înțelegem joi! 

Ei, nu se poate defini! Ba se poate! Sigur, nu se poate defini la modul riguros, adică prin genul proxim și diferența specifică, dar putem găsi „definiții de lucru”. 

De exemplu: „Timpul e ceea ce măsurăm prin intermediul unui ceas.” Pare hilară definiția, practic nu e o definiție per se, ci mai degrabă o încercare de explicație. Însă asta e. Au folosit-o și alții: http://www.iep.utm.edu/time/

Cu explicația pentru timpul liniar sunt de acord, să zicem că merge.

Cu privire la afirmația „Timpul e self-referențial”, dă-mi voie să insist puțin în încercarea de a înțelege ce vrei să spui prin asta. Deci tu nu știi ce e timpul, nu-l poți defini, însă i-ai găsit o caracteristică definitorie, anume că „se refera mereu pe sine insusi”. Nu înțeleg, este o entitate, ceva? 

Apoi spui că  „exista doar momentul prezent”. Asta-i concepția prezentistă. Ai putea să spui, mai simplu, că timpul nu există, ci există numai prezentul.

Mai departe, argumentezi: „deoarece momentul prezent se self-referentiaza”. 

Părerea și sugestia mea e să nu mai folosești astfel de sintagme care nu au corespondent în limba română și pe care le înțelegi numai tu. Pentru că în acest fel riști ca numai tu să știi despre ce e vorba.

Defineste culoarea rosie prin genul proxim si diferenta specifica.

Noi spunem roșu, la modul general, însă sunt zeci de nuanțe de roșu. Culoarea roșie am spune, la modul general, că e  percepția de către ochi a unui anumit interval de frecvențe sau lungimi de undă de lumină (nu stau acum să caut pe net intervalul exact).

Știu ce vrei să spui...Culoarea e o qualie etc.

Și ți-am spus mai sus că nu orice concept se poate defini prin genul proxim și diferența specifică. Însă se pot da așa-zisele definiții de lucru sau explicări.