Timpul

lupini a scris:

Timpul e prezent doar acolo unde există materie, şi implicit mişcare, pentru că

Ce e timpul?

La a treia vedere, timpul este o inventie a omului.

Neintelegand ce se intampla cu sine, omul inventeaza de multa vreme felurite concepte, pe care mereu le reneaga sau le tot completeaza din motive evidente.

Asa a inventat si timpul, care chipurile, este dimensiunea ce permite entropiei spatio/dimensionale sa se manifeste.

Omul nu traieste nici o clipa de trecut sau de viitor, el traieste numai si numai prezent, momente (clipe) de prezent, care prezent e incarcat cu toata informatia ce ne da senzatia ca am trai esalonat.

Altfel zis, realitatea toata si a tuturor entitatilor, in toate variantele posibile, exista deja, realitatea traita de fiecare probabil ca depinde si de client carui meniu ii intinde mana.

Abc2009ro a scris:

M-am uitat la mesajul pe care l-am scris anul trecut în luna Mai (pe care l-am rescris mai jos), şi din care ai citat tu.

lupini a scris:

Timpul există, iar omul a creat măsuri prin care să-i afle lungimea, la fel cum există şi spaţiu, iar omul a creat unităţi prin care să măsoare distanţele. Spaţiul şi timpul, sunt atribute ale materiei. Chiar dacă omul nu ar exista, lungimea dintre două puncte ar fi prezentă, chiar dacă nu ar fi cine s-o măsoare. Aşa şi cu timpul: chiar dacă omul nu ar exista, lungimea dintre două evenimente, ar fi prezentă.

Dacă până în luna Mai a anului trecut, aveam convingerea că existenţa timpului şi a spaţiului e independentă de existenţa omului, din vara anului trecut mi-am schimbat convingerea: timpul şi spaţiul, conform teoriei numită simulism, există doar acolo unde e prezentă o conştiinţă care să le analizeze. Acum sunt tot mai convins că existenţa nu poate...exista, fără a conştiinţă. Toată materia e clădită pe particule elementare, iar acestea se supun legilor cuantice, care sunt total diferite de legile newtoniene "de zi cu zi". Stranietatea lumii cuantice merge până acolo încât o particulă poate fi prezentă în mai multe locuri în acelaşi timp, cu o condiţie: să nu existe o conştiinţă care să o "privească". În momentul în care particula e privită, ea "colapsează" şi există doar într-un singur loc. Şi având în vedere că toată existenţa are ca fundament particule elementare, e nevoie de conştiinţă pentru ca această existenţă..."să existe". Asta spune teoria simulismului. Eu sunt convins că Universul e o simulare, care există doar acolo unde există conştiinţă care să fie conştientă de această existenţă. În filosofie, acest domeniu de analiză se numeşte: problema minte-corp.

lupini a scris:

timpul şi spaţiul, conform teoriei numită simulism, există doar acolo unde e prezentă o conştiinţă care să le analizeze. Acum sunt tot mai convins că existenţa nu poate...exista, fără a conştiinţă. [...] Eu sunt convins că Universul e o simulare, care există doar acolo unde există conştiinţă care să fie conştientă de această existenţă.

Vezi tu, când ajungem la "convingeri" devine dificil să mai argumentăm.

Mie Universul mi se pare un pic cam mare ca să-l putea lua în discuţie. Dar după teoria ta, în absenţa speciei umane, Galaxia nu ar mai exista ? Sau tu te referi la o Conştiinţă Superioară, nu la cea a speciei umane ? Eventual, o Conştiinţă care a creat specia umană ?

i0an a scris:

Omul nu traieste nici o clipa de trecut sau de viitor, el traieste numai si numai prezent, momente (clipe) de prezent, care prezent e incarcat cu toata informatia ce ne da senzatia ca am trai esalonat.

Din acelaşi ciclu: lumea a fost creată

harald a scris:

Vezi tu, când ajungem la "convingeri" devine dificil să mai argumentăm.

Mie Universul mi se pare un pic cam mare ca să-l putea lua în discuţie. Dar după teoria ta, în absenţa speciei umane, Galaxia nu ar mai exista ? Sau tu te referi la o Conştiinţă Superioară, nu la cea a speciei umane ? Eventual, o Conştiinţă care a creat specia umană ?

Majoritatea oamenilor au convingeri.

Universul e mare atunci când e analizat de o conştiinţă, şi când spun asta, mă refer la om.

În anul 1710, George Berkeley îşi punea următoarea întrebare: "Dacă într-o pădure cade un copac, şi nu e niciun om prin preajmă care să audă căderea, acel copac mai produce vreun sunet ?"

De atunci şi până nu demult, întrebarea asta a lui Berkeley a fost privită cu amuzament, însă nici măcar el nu-şi dădea seama atunci ce cugetare grandioasă a adus în discuţie.

Pornesc de la următoarea premiză: să luăm de exemplu doi electroni sau fotoni dintr-un atom. Aceştia, conform interpetării Copenhaga, pot ocupa fie două locuri diferite, fie acelaşi loc în acelaşi timp, atâta vreme cât cineva nu observă fenomenul. În momentul când s-ar face măsurători pentru a se constata acest fenomen, în conformitate cu principiul nedeterminării al lui Heisenberg, starea de superpoziţie sau nonlocaţie ar colapsa, adică, cele două corpuri n-ar mai putea ocupa acelaşi spaţiu în acelaşi timp, sau, n-ar mai putea exista în două locuri diferite în acelaşi timp.

Mulţi spun că astfel de exemple ale raţiunii cuantice nici măcar nu pot fi exemplificate prin analogii cu lumea cotidiană. Însă eu m-am străduit să arăt că totuşi există astfel de analogii, şi chiar există foarte multe, ba chiar suntem înconjuraţi de ele în lumea cotidiană. Pentru că ar însemna să scriu un text lung, analogiile le scriu doar dacă cineva va fi interesat de ele.

Acum, aduc în discuţie o altă idee, numită argumentul simulării, imaginată de profesorul de matematică şi filosofie de la Universitatea din Oxford, Nick Bostrom. Acesta spunea în anul 2001, că lumea ar putea fi în realitate o simulare pe calculator. Tot ce există, de la microbi, vertebrate, oameni, plante, planete, stele, galaxii, este o uriaşă simulare pe un uriaş calculator, a unei uriaşe inteligenţe. Toate simţurile noastre se bazează doar pe legi ale fizicii, legi care reprezintă de fapt instrucţiuni ale programului universal. Gândirea şi creativitatea, sunt programe care rulează pe alte programe.

Revenind la ipoteza argumentului simulării a lui Bostrom, s-ar putea explica de ce există fenomenul cuantic al superpoziţiei sau nonlocaţiei. De ce există dualitate undă-corpuscul ? De ce există aceste fenomene ? Un posibil răspuns ar fi următorul: pentru că resursele utilizate de acel calculator folosit pentru simularea întregului Cosmos, sunt foarte ridicate, şi e mult mai economicos dacă Universul există doar atunci când cineva îl priveşte sau îl măsoară. De exemplu, conform argumentului simulării, o stea foarte îndepărtată, o percepem doar ca o licărire de lumină pe cer, dacă nu e privită şi studiată de niciun telescop din lume, însă ea devine existentă ca şi corp ceresc, atunci când spre ea se îndreaptă ochii astronomilor. În acest fel, uriaşul calculator care simulează Universul în care trăim, nu mai e nevoie să suţină în permanenţă existenţa a miliarde de miliarde de miliarde de stele, economisind în acest fel resursele folosite. "Natura acţionează în cel mai eficient mod".

Revin la George Berkeley şi la sunetul şi copacul lui din pădure: dacă nu e nimeni să audă acel sunet, pentru "natură" e mult mai economicos ca acel copac să nu mai consume resurse pentru a produce sunet. Toată lumea înconjurătoare există doar în momentul când o percepem cu unul dintre simţuri. Asta e convingerea mea, care, evident, e criticabilă.

lupini a scris:

Revin la George Berkeley şi la sunetul şi copacul lui din pădure: dacă nu e nimeni să audă acel sunet, pentru "natură" e mult mai economicos ca acel copac să nu mai consume resurse pentru a produce sunet. Toată lumea înconjurătoare există doar în momentul când o percepem cu unul dintre simţuri. Asta e convingerea mea, care, evident, e criticabilă.

Asta e leit experimentul cu pisica lui Schrodinger.Uimitor Berkeley asta, ca s-a gandit la asa ceva pe vremea lui...chestii de genul asta demonstreaza natura mentala a universului...

In romanul sf "Carantina" de Greg Egan actiunea se bazeaza pe aplicabilitatea Intepretarii Copehanga in viata cotidiana.Cum observatorul, reusea cu un anumit aparat sa isi aleaga exact din multudinea de stari posibile, tocmai pe aceea pe care o voia.Cu alte cuvinte, eroul principal producea colapsul in mod constient ! Dupa ce alegea starea favorabila lui...

Dar, daca natura inconjuratoare dispare cand nu o percepem prin simturi, inseamna ca universul moare odata cu individul nu ? Si asta ar insemna ca nu exista un univers obiectiv, ci doar universuri subiective.E ca si cum am sta pe scaune si fiecare ar avea un televizor cu realitatea lui. :D In cazul asta, realitatea obiectiva devine ceva inaccesibil pentru constiinta noastra.Poate ca ea e insusi Creatorul ? Sau computerul principal...

P.S. Orice convingere e criticabila, tocmai pentru ca in lipsa unul reper absolut, obiectiv, a incerca sa punem ierarhii peste convingeri este de prisos.(totusi oamenii o fac )

Universul fiecaruia e privit prin propriile convingeri.Doar natura o cunosti prin perceptie, iar asta e modelata de convingeri.

E ok orice convingere cat timp e aceea pe care ti-o doresti cu adevarat.

haydn91 a scris:

Cum observatorul, reusea cu un anumit aparat sa isi aleaga exact din multudinea de stari posibile, tocmai pe aceea pe care o voia.Cu alte cuvinte, eroul principal producea colapsul in mod constient ! Dupa ce alegea starea favorabila lui...

Ceea ce ai scris aici, se străduieşte să demonstreze un "muncitor" de la Combinatul....Laboratoarelor Naţionale din Los Alamos, pe numele lui Wojciech Zurek. Acesta vrea să afle podurile dintre lumile clasică şi cuantică. Ce determină tranziţia ? Cum "se alege" realitatea ?

Studiul cercetătorilor descrie tranziţia de la cuantic la real, ca "decoerenţă", procesul care implică o progresie evoluţionistă asemănătoare conceptelor lui Charles Darwin, teorie numită darwinism cuantic.

Conceptul spune că stările cuantice, în care există foarte multe posibilităţi care există în acelaşi timp, colapsează într-o gamă largă de stări în funcţie de "complexitatea" conştiinţei care analizează lumea. De exemplu, şi o pisică are senzori (auz, văz, miros, etc.), însă pentru "conştiinţa ei", existenţa colapsează într-o complexitatea redusă. În schimb, pentru conştiinţa omului, care e cea mai avansată de pe Terra, existenţa colapsează într-o complexitate mare.

Adică, are loc o selecţie în funcţie de conştiinţa care analizează lumea, sau, exprimat în termeni "darwinişti": cea mai complexă realitate colapsează pentru cea mai complexă minte. Aşa s-ar explica de ce marile lucruri se dezvăluie doar marilor genii.

haydn91 a scris:

Dar, daca natura inconjuratoare dispare cand nu o percepem prin simturi, inseamna ca universul moare odata cu individul nu ?

Nu. E exact ca şi Roportalul: dacă o pagină de pe forum nu e accesată de nimeni, ea continuă să existe sub formă de informaţie pe serverul Roportalului, şi devine vizibilă doar când cineva o accesează.

lupini a scris:

Nu. E exact ca şi Roportalul: dacă o pagină de pe forum nu e accesată de nimeni, ea continuă să existe sub formă de informaţie pe serverul Roportalului, şi devine vizibilă doar când cineva o accesează.

Prima parte, perfect de-acord.

In a doua parte, daca informatia ramane, pai atunci nu mai e vorba de economia naturii, sau de fapt, poti sa consideri ca ramane doar informatia universului respectiv(cd-ul ramane, doar ca monitorul nu ruleaza)...Dar nu pot stipula nimic cu privire la cantitatea de informatii....se acumuleaza in timp ? Sau e constanta (in cazul asta vb de predestinare) ?

haydn91 a scris:

In a doua parte, daca informatia ramane, pai atunci nu mai e vorba de economia naturii, sau de fapt, poti sa consideri ca ramane doar informatia universului respectiv(cd-ul ramane, doar ca monitorul nu ruleaza)...Dar nu pot stipula nimic cu privire la cantitatea de informatii....se acumuleaza in timp ? Sau e constanta (in cazul asta vb de predestinare) ?

Informaţia de pe "serverul" cosmic se cumulează, şi se updatează. Altfel, Universul ar fi static, fără mişcare. De exemplu, nu ar mai apărea niciun asteroid care să fie "observat" de cei de la N.A.S.A. prin care să sperie lumea că vine sfârşitul. :)

Că tot vorbim de servere şi informaţii, e un tip care se frământă să descopere "soft-ul" după care funcţionează Cosmosul. Numele lui e Stephen Wolfram, care în 2002 a scris o carte cu titlul A new kind of science. Eu ţi-o recomand, însă e lungă şi prea întortocheată. Despre ce face tipul ăsta, am amintit aici.

Chiar si in ipoteza simularii, constiinta cred ca e un fenomen ce apare pe baza legilor universului superior. Eventual cei care ne simuleaza, doar sa ne-o fi limitat. Am putea trage de aici ceva concluzii referitoare la legile naturale ale existentei ?