Început de Ampera, Mie 13 aug 2014 · 23 răspunsuri · 6.249 vizualizări
Ampera a scris:Eu nu stiu sa reactionez si ma trezesc ca fac ORICE numai sa nu fiu pusa fata in fata cu necazul ala. E dovada de lasitate?
Nu este dovada de lasitate neaparat, desi uneori poate fi.
Daca ti-ai format mecanismul sa reactionezi 'la rece', amani momentul 'trairii' dramei.
Dar revine aceasta 'drama' cu efect intarziat oricum. Cere sa fie disecata, inteleasa, infruntata si vindecata. Unii au parte de sindrom posttraumatic abia dupa 10 ani.
Creierul tau iti asigura protectie pt. a-ti da timp sa faci fata situatiei. Asa mi se intampla si mie. Sotul meu a avut un accident de masina acum 2 ani. Pt. ca s-a lovit puternic la cap, imediat dupa accident si o perioada dupa acesta avea pierderi de memorie (memoria de scurta durata - uita frecvent tot sau aproape ce i se intampla cu cateva minute inainte). Din salvare m-a sunat de vreo 5 ori sa-mi spuna acelasi lucru: ca a avut un accident si e in drum spre spital si eu sa stau linistita, ca el e ok. Din spital m-a mai sunat de cateva ori sa imi spuna acelasi lucru. Abia ultima oara cand m-a sunat din salvare am izbucnit in hohote de plans (chestie care mi se intapla rar) de s-au speriat cei din birou. Pana atunci, nimeni nu a realizat ca eu aflasem o veste proasta, desi de fiecare data cand am vorbit la telefon eram in birou.
Ampera a scris:Cum reactionati la vesti proaste legate de familie, prieteni f buni, probleme f grave de sanatate, necazuri?
Huh!
Nu stiu... Stiu doar ca nu plang, nu urlu, nu ma prabusesc. Nu atunci, pentru ca au fost momente in care nu-mi puteam permite sa simt eu ceva, trebuia sa ma mobilizaz si sa fac fata situatiei.
Dupa ce s-au mai asezat lucrurile... Au fost momente in care am simtit ca fac infarct, sau situatii in care am convertit durerile sufletesti, in dureri fizice. Inca am momente in care ma buseste plansul din senin...
Mi-e greu sa si scriu despre asta.
stupid_me a scris:Daca ti-ai format mecanismul sa reactionezi 'la rece', amani momentul 'trairii' dramei.
Dar revine aceasta 'drama' cu efect intarziat oricum. Cere sa fie disecata, inteleasa, infruntata si vindecata. Unii au parte de sindrom posttraumatic abia dupa 10 ani.
Exact.
pe mine o betie zdravana ma scoate din starea de soc, stiu ca nu e metoda buna, dar e metoda care a mers la mine. nu rezolv nimic, insa trec peste ziua ai si asta e cel mai important, sa fac ziua aia sa treaca
Exagerat de normal, adica m-am obisnuit sa mi se intample orice, asa ca nu disper si incerc sa privesc partea buna a situatiei.
Fiero a scris:Creierul tau iti asigura protectie pt. a-ti da timp sa faci fata situatiei.
De acord.
Eu am reactionat mult timp dupa accidentul meu. La cateva saptamani dupa ce am iesit din spital si m-a lovit realitatea. Initial in spital multor cunoscuti le era teama ca m-am lovit rau la cap si nu mai judec ca lumea, pentru ca reactia mea a fost anormala unei persoane in acea situatie. Radeam si glumeam pe seama a toata chestia care mi s-a intamplat si aveam cu totul alte griji insipide. Si nu era o buna dispozitie falsa sau fortata ci adevarata. Numai doctorii nu s-au simtit inconfortabil in jurul meu, pentru ca aveau experienta cu astfel de situatii si reactii din partea pacientilor. Familia insa s-a simtit foarte aiurea. Ei plangeau si eu radeam.
Editat Vin 15 aug 2014 15:17
Ma duc la sala sa-mi iau cativa pumni in cap.
black30 a scris:Ma duc la sala sa-mi iau cativa pumni in cap.
asta e reactia ta la vesti proaste sau ai nimerit aiurea topicul?
Naeema a scris:De acord.
Eu am reactionat mult timp dupa accidentul meu. La cateva saptamani dupa ce am iesit din spital si m-a lovit realitatea. Initial in spital multor cunoscuti le era teama ca m-am lovit rau la cap si nu mai judec ca lumea, pentru ca reactia mea a fost anormala unei persoane in acea situatie. Radeam si glumeam pe seama a toata chestia care mi s-a intamplat si aveam cu totul alte griji insipide. Si nu era o buna dispozitie falsa sau fortata ci adevarata. Numai doctorii nu s-au simtit inconfortabil in jurul meu, pentru ca aveau experienta cu astfel de situatii si reactii din partea pacientilor. Familia insa s-a simtit foarte aiurea. Ei plangeau si eu radeam.
Naeema a scris:De acord.
Eu am reactionat mult timp dupa accidentul meu. La cateva saptamani dupa ce am iesit din spital si m-a lovit realitatea. Initial in spital multor cunoscuti le era teama ca m-am lovit rau la cap si nu mai judec ca lumea, pentru ca reactia mea a fost anormala unei persoane in acea situatie. Radeam si glumeam pe seama a toata chestia care mi s-a intamplat si aveam cu totul alte griji insipide. Si nu era o buna dispozitie falsa sau fortata ci adevarata. Numai doctorii nu s-au simtit inconfortabil in jurul meu, pentru ca aveau experienta cu astfel de situatii si reactii din partea pacientilor. Familia insa s-a simtit foarte aiurea. Ei plangeau si eu radeam.
cunosc si eu pe cineva care s-a lovit recent de o veste nasoala legata de sanatate si exact aceeasi reactie are. e vesel, rade, ia totul in gluma si nu e deloc serios. poate e serios cand e singur, poate e serios cand merge la culcare, dar de fata cu altii arata o figura brava. il iau ca atare si sunt langa el, insa ma tem de momentul cand o sa-l loveasca realitatea si o sa inteleaga ca e groasa, am sa fiu alaturi, sper sa fie o tranzitie cat se poate de usoara pt el, pt toti de altfel...
De obicei oamenii au reacții firești in situații relativ normale, chiar dacă grele. Când apar probleme foarte grave devii ca un robot și faci ceea ce trebuie cu sânge rece. În plus dobândești un "tupeu"(În sensul bun) de care n-ai crezut vre-o data că vei fi in stare. Surplusul de adrenalină și rasturnarile ample de situații, pierderile masive și bruște de persoane (familia) dar și avutul alături de procese și pierderea bunelor relații cu rudele îți vor da conceptul "n-am ce pierde" și după o ciudată și atipică perioadă de acomodare cu noua situație te vei simți ca intr-un film cu Rambo, unde tu esti eroul principal și unde lupți cu detașare pana la "game over". Posibil că in această perioadă să-ți pierzi și job-ul, ca niciodata un necaz nu vine singur... Partea proasta e că o astfel de întămplare te marchează pe tot restul vieții. Durerea și amarul cu anii se estompează, viața merge înainte de la noul "punct de pornire" Iar de trecut poți doar să-ți amintești cu dulce nostalgie în cate-o zi frumoasă de toamnă...
Editat Joi 26 feb 2015 10:07
În astfel de situaţii, desigur că mă întristez când aud vreo veste proastă, dar întotdeauna încerc să găsesc ceva pozitiv în ea, sau să fiu puternic pentru ca familiei mele să-i fie mai uşor, adică să le fie mai uşor tuturor celor care au primit vestea proastă.