D'ale mele

Puferiu,eu zic sa te lasi de scris ,maica.Dupa ce am citit textul asta....cred ca nici macar ziarele de scandal nu ar publica asa ceva:)))

lasa-te!

M-am lasat de mult.

Atunci de ce ne agresezi ochii?

Vezi primul mesaj de pe topic. Si ajunge cu offtopicul. Ziceti ceva despre texte, va rog.

Nu-i asculta, Paul. Esti un geniu neinteles. O sa fii apreciat dupa moarte.

Asta cu neintelesul ai zis-o bine si asta mi-e clar doar uitandu-ma la text:)

Am ras copios :rot:

Cunosc o fata... Par blond, la fel de inalta ca mine, supla, cu ochi albastri de poti vedea valuri si ten deschis la culoare, mai, mai sa ii dai doua palme, doar sa vezi ceva roseata in afara momentelor in care e timida din cauza ta. Unghii lungi, degete subtiri. Nu se da cu crema, ca nu are nevoie, doar are grija pe ce pune mana. Nu deretica prin casa ca taranca de ma-sa, nu spala cu Axion pasta, nu atinge lucruri mai groase si mai dure decat clanta usii. Nici vorba de sutiene. Prin bluza-i alba se zaresc, semete, cele doua sfarcuri ale sanilor drepti. Calcaiele pe pamantul ce de argila ar fi, ar pastra semnatura lor, numai sa stie muritorii pe unde a pasit. Vreau sa ma arda privirea sa, cu fierul cel mai fierbinte, rosu incandescent, sa ma insemneze, sa stiu ca ii apartin. Nimeni nu ma poate rapi de langa ea, nimeni nu ma poate ispiti intr-atat incat sa plec de langa ea. Atingerea-i calda ma rascoleste de fiecare data cand imi mangaie obrazul batut de vant. Numai primavara poate egala suflarea ei. Primavara ce intarzie sa apara, ce ma amageste cu fiecare zi in care soarele imi trimite razele sale. Ceata rece a diminetii e respiratia sa, florile merilor e privirea, iar zumzetul albinelor e oftatul. De ce am eu doar o viata ? Caci 10 de as fi avut, pe toate i le-as fi daruit. Pe toate 10 le-as fi trait alaturi de ea, drogat fiind de cuvintele sale. Caci zadarnica mi se pare noaptea in care dorm, visand-o tot pe ea. Prea lungi clipele ce ma despart de atingerea buzelor sale. Buze ce par desprinse din basmele plictisitoare, dar carnoase si roz, ce ma fac sa tresar la atingerea lor. Nu traiesc o poveste. Este ea, acolo, mereu, asteptandu-ma. Pe mine, cu o floare frumos mirositoare, cu un martisor ieftin, cu o vorba care sa ii aline chinurile provocate de orele ce pareau sa nu se mai termine pana la revederea mea. Inima imi bate din ce in ce mai tare, muritorii din preajma dispar ca prin farmec, acesta fiind efectul ochelarilor de cal pe care mi-i pun din neant, doar sa fiu concentrat asupra a ceea ce conteaza: asupra ei. Plutesc, nu mai mi-e foame, frigul nu mai patrunde prin geaca subtire luata in graba din cuier. Ma apropii de ea... Ea se apropie de mine... Ii dau doua palme si-i zic cu vocea mea groasa de barbat, ca doar nu sunt carpa ei: de ce, gatu' ma-tii, ai intarziat ?

iar asculti Parazitii?