Pretentii in cuplu

stupid_me a scris:

pretentia tot pretentie ramane, Ampera.

asa, si? atata vreme cat partenerul nu se plange de ifosele si aerele mele, ce sa imi pese mie ca X sau Y crede ca am eu pretentii de nu stiu ce fel fata de partenerul meu?

eu am pretentia sa fiu cocolosita peste masura meritelor mele, sunt perfect constienta de ifosele mele si atata vreme cat al meu le accepta e ok cu el si e si mai ok cu mine :D

Diplograf a scris:

Aia este o pretenție: să stai lângă mine până termin de mâncat pentru că eu sunt marele Pix.

In momentul in care o persoana (orice persoana) se ridica de la masa in timp ce eu si poate altii inca mai mancam, acea persoana va manca singur/a sau cu alta lume, dar in compania mea nu. Pretentia ca oamenii sa aiba bunele maniere trebuie sa existe mereu.

da, asa e. daca el te iubeste si stie ca ce ai tu impresia ca e 'pretentie' iti face bine, o face benevol fara sa simta nevoia sa iti spuna ca nu o face pentru ca ii pretinzi tu, ci pentru ca vrea el. ar fi fost bine sa iti fi dat seama de asta de mult timp...

stupid_me a scris:

Crezi ca e imposibil ca sa ii dai parola fb-ului tau fara sa o simti ca pe o amentintare si fara ca el sa intre poate vreodata pe contul tau?

E vorba de incredere, nu de posivitate sau de kiki miki riki..despre ce vorbesc eu aici.

En fin, cine nu vrea sa inteleaga, nu intelege.

Pai din punctul meu de vedere, tu nu ai inteles :) Daca i-as da parola mea, nu as simti-o ca pe o amenintare, ci ca pe o depersonalizare. Daca tot sunt la liber parolele, atunci la ce naiba mai exista?

Daca e sa o luam ca pe o pretentie, am pretentii gen "ce tie nu-ti place, altuia nu face". Nu iti umblu in buzunare nici cand iti spal pantalonii, nu imi umbli in geanta nici daca viata ta depinde de asta... decat daca iti zic eu "vezi ca la mine in geanta gasesti...."

stupid_me a scris:

Asta nu este pretentie, desi ai impresia ca este pretentie.

Da, nu este pretentie, este un lucru absolut firesc.

Darianna a scris:

Mie mi s-a parut exagerat cand, la inceputul relatiei, al meu iubit dorea sa impartim telefonul MEU, laptopul MEU, e-mail-ul MEU. Gen ce e al tau e al nostru, ce e al meu e doar al meu.

Se intampla de prea multe ori ca partenerul sa partenera "sa se lipeasca" de lucurile personale si sa le depersonalizeze sau sa se indragosteasca de ele.

Darianna a scris:

Din punctul meu de vedere, intimitatea individuala e mai importanta decat aia de cuplu. Nu am nimic de ascuns, dar daca tu nu cauti ceva anume in urma unei banuieli, de ce nu mi-ai cere voie sa imi umbli in el?

Da, daca sunt la dus si suna, mi-l aduci sa raspund eu. Daca amicul comun vrea sa NE comunice ceva, te suna si pe tine in caz ca nu raspund eu. Daca vrea sa se uite la nu stiu ce poze, ma anunta sau imi cere voie. Daca ma controlezi in telefon, geanta, buzunare, pentru mine e echivalent cu a te uita la mine cand ma epilez. Or something. E acelasi gen de intimitate in mintea mea.

Eu lui ii cer mereu voie sa ma uit in telefonul lui, din doua motive: ii respect intimitatea (ca asta cer si eu) si daca are ceva de ascuns, sa aiba timp sa o faca. Nu tin neaparat sa aflu lucruri care m-ar putea rani.

La partea asta ma adresam Amperei, ii raspundeam la intrebarea "ce anume se poate interzice ca sa pretinzi libertate?".

Absolut corect.

Davi_ a scris:

Sunt persoane care tin la intimitatea lor, fara a avea ceva de ascuns. Pur si simplu asa sunt ele.

De ex, mie nu imi place sa intre cineva peste mine cand fac dush. Indiferent de motiv: suna telefonul, ia foc casa, crapa pamantul etc. La fel nu imi place sa imi cotrobaie prin geanta, sertare, buzunare, telefoane sau alte chestii personale.

Astea`s mici bariere nevinovate, eu asa le consider.

Uite,nici in bucatarie nu imi place sa mi se umble, si ce dracu as avea de ascuns in bucatarie?

In bucatarie se poate ascunde chiar si un cadavru.

Naeema a scris:

Eu n-am avut niciodata in aproape 19 ani de casnicie "curiozitati firesti" din astea. In primul rand eu nu-l sun pe al meu decat daca e vreo urgenta sau am nevoie sa-i comunic ceva sau sa-l intreb ceva important si niciodata nu-l intreb unde esti, cu cine esti, ce faci, cine e langa tine ca am auzit voci/voce, cand vii acasa si din astea.

Si nici el pe mine.

Absolut corect.

Naeema a scris:

1. Cand femeia gateste o cina fastuoasa, se presupune ca o gateste pentru amandoi nu numai pentru el. Doar nu sta ca sclava Isaura in spatele lui in timp ce el mananca, asteptand sa-i stranga firmiturile de pe masa la sfarsit.

2. Expresiile astea cu "plimbat femeia" mi se par haioase de tot. E femeia catel cumva, ca sa fie plimbata ?

P'orma daca femeia se multumeste cu cate o plimbare pe saptamana, tot sa aiba omul asa o "diva" la casa lui. Eu stiam ca divele au pretentii serioase, nu chestii marunte precum plimbarile.

Pai de multe ori se intampla sa mergi cu femeia pe unde vrea ea sau s-o scoti la aer.

Darianna a scris:

Nu e ok nici sa ai pretentii exagerate, insa nu stiu cum naiba poti sa ii impui sa nu le aiba. Mie daca imi IMPUNE cineva ceva, fac fix ce mi se impune sa nu fac

damn, she is the real one!

Davi_ a scris:

Cred ca fiecare ne impunem sa nu facem anumite lucruri care l-ar leza pe partener, din momentul in care intram intr-o relatie.

Exact, daca nu te referi la autoimpunere (ca poate fi si asa interpretat din formularea ta).

Tine de interpretare. Pe unii ii deranjeaza termenul (impunere), dar accepta mai multe decat altii care nu-s deranjati de cuvant, insa sunt mai intransigenti.

Tema in sine e ambigua fiindca nu-s stabilite clar limitele.

De exemplu eu i-am impus nevestei sa nu ma mai streseze cu intrebari legate de fostele mele relatii. Mi s-a parut ca-i cam insistenta si apoi tot ea punea botul, asa ca i-am spus ferm: daca ma mai intrebi, ne certam si ma intorc la ea (cealalta).

Deci sunt un tiran cu pretentii exacerbate, dar mie-mi pare normalitate.

I-am mai impus, pe un ton imperativ, sa-mi dea mie telefonul (al meu) sa rapund, cand sunt apelat. Asta dupa ce-i explicasem ca asa ar fi normal pentru mine si nu s-a conformat.

Si eu respect o gramada de conditii impuse, si nu ma simt abuzat.

stupid-me:

Eu cred ca din momentul in care intre doua persoane apare intimitatea ...nu cred ca mai e 'natural' sa existe nevoia de intimitate individuala musai si musai.

Aaa NU! Mereu e nevoie de intimitate individuala. Eu doar asa concep o relatie sanatoasa. Altfel devine extrem de sufocanta si presarata cu tot felul de chestii neapetisante. Dar prefer sa nu-mi raspunzi tu, fiindca ai iesiri cam deplasate. Multumesc.

temerar a scris:

Aaa NU! Mereu e nevoie de intimitate individuala. Eu doar asa concep o relatie sanatoasa. Altfel devine extrem de sufocanta si presarata cu tot felul de chestii neapetisante. Dar prefer sa nu-mi raspunzi tu, fiindca ai iesiri cam deplasate. Multumesc.

Mereu pentru tine, probabil.

Spiritualitatea individuala e una si eu consider ca este singura 'individuala' de sine statatoare. Si stai linistit, nu port ranchiuni ieftine (asta ca sa stii pe viitor, avand in vedere ca asa cum singur ai spus, forumul e spatiu public).

A mai spus cineva ca dupa ce trece pasiunea si primii fluturasi, fara reguli bine puse la punct, nu poate rezista o relatie. Nu sunt de acord. Am vazut oameni care se iubesc si se tachineaza si la batranete. Deci nu e obligatoriu sa dispara acea pasiune, ci doar sa se transforme si sa evolueze continuu. Nici nu inteleg de ce oamenii raman impreuna daca pasiunea se pierde. Pasiunea nu inseamna musai sex si atat. Intimitatea in doi chiar ajuta pasiunea si o reimprospateaza mereu.

Cand ii impui partenerului o solutie pe care o gasesti optima (daca intreba si ii spuneai de fostele, tot ei ii era rau) - te comporti cu el ca si cu un copil, nicidecum nu il tratezi ca pe un om matur, partener de viata. Consider ca aceasta nevoie de a impune limite (ca si cu degetelul in nisip - teritoriul) tradeaza o rezerva fata de intimitatea in doi si niciodata aceasta nu va putea atinge cote maxime. De aici si rupturile intre oamenii care se iubesc (nu ma refer la cazurile in care despartirile apar datorita altor cauze). De la prea multe rezerve adunate in timp.

stupid_me a scris:

Mereu pentru tine, probabil.

Spiritualitatea individuala e una si eu consider ca este singura 'individuala' de sine statatoare. Si stai linistit, nu port ranchiuni ieftine (asta ca sa stii pe viitor, avand in vedere ca asa cum singur ai spus, forumul e spatiu public).

A mai spus cineva ca dupa ce trece pasiunea si primii fluturasi, fara reguli bine puse la punct, nu poate rezista o relatie. Nu sunt de acord. Am vazut oameni care se iubesc si se tachineaza si la batranete.

Cand ii impui partenerului o solutie pe care o gasesti optima (daca intreba si ii spuneai de fostele, tot ei ii era rau) - te comporti cu el ca si cu un copil, nicidecum nu il tratezi ca pe un om matur, partener de viata. Consider ca aceasta nevoie de a impune limite (ca si cu degetelul in nisip - teritoriul) tradeaza o rezerva fata de intimitatea in doi si niciodata aceasta nu va putea atinge cote maxime. De aici si rupturile intre oamenii care se iubesc (nu ma refer la cazurile in care despartirile apar datorita altor cauze). De la prea multe rezerve adunate in timp.

Adica dumitale ti se pare firesc sa faci kaka in prezenta partenerului?

Eu n-am rezerve in privinta asta, dar cateodata simt nevoia sa fac singur "ce am de facut".