Dragostea nu are culoarea gri

relu.enescu a scris:

Consider ca nu toti au norocul de a intalni, de a cuceri persoana care li se pare cea mai potrivita pentru ei dar in momentul in care o gasesti, esti fericit langa ea este bine sa o pastrezi si sa lasi de-o parte orgoliile de mascul.Nu m-a suparat nimeni dar aud si vad prea multe in jurul meu;am multe colege la serviciu,femei de nota zece de altfel;unele sunt divortate si-si cresc singure copiii,altele casatorite si nefericite si in fine am colegi care-si fac garzile in bratele unor asistente dragute avand acasa sotii de nota zece si se plang ca-i suna de-acasa pe mobil din ora-n-ora;e suficient sa sune telefonul si striga "politia".Din pacate asta e lumea in care traim si sunt convins ca si voi acolo unde lucrati aveti astfel de exemple.Nu vreau sa arunc cu piatra si nici sa pozez in sotul ideal sau in barbatul model.Vreau numai sa spun ca iubesc,sunt fericit,am un copil la care tin mai mult decat la ochii din cap si voi fi intotdeauna un om integru pentru a pastra ceea ce am.Sper ca toti isi doresc sa fie fericiti cel putin asa cum sunt si eu si ceea ce am scris am vrut sa fie numai un sfat cel putin pentru cei care si-au gasit jumatatea.

Nu stiu citi ani ai si ce experiente de viata ai "strins" , dar te felicit din tot sufletul pentru cum gindesti.

Si eu am multe exemple de barbati care ar trebui sa se considere impliniti si fericiti alaturi de familiile lor , dar prefera sa se "balaceasca" in aventuri promiscuie si sa isi "otraveasca" jumatatile carora mai demult le-au jurat iubire si credinta in fata Altarului....si asta numai asa de amorul artei , pentru ca deja aproape toata lumea o face si...de ce sa nu o faca si ei???

mirelut a scris:

Frumos ce zici tu Radule.

Am citit si postul lung :) ....si nu sunt de acord cu afirmatia portivit careia copiii rezultati din familii destramate au toate sansele sa ajunga si ei la randul lor divortati. Nu e vina copilului ca tatal e alcoolic, agresiv ori mama se vinde pe bani........si cred ca aceste defecte pe care le vede copilul il intaresc si pe viitor o sa aprecieze mult mai mult viata.

E zau, no hai ca m-ai facut chiar sa rad.

Mai Mirela, paremi-se mie ca tu habar nu ai ce face un copil cand creste fara un tata careia sa-i pese de el, sau este maltratat, abuzat, neglijat sau duce lipsa unuia dintre parinti.

Copilaria este factorul determinant al dezvoltarii psihice ale unui om. Daca un copil isi petrece copilaria intr-unul dintre modurile enumerate de mine mai sus, va ramane cu sechele, poate sa ramana cu traume psihice, reticente, poate simti ura (nu ca poate simti ura, in majoritatea cazurilor de copilarii nefericite, adultul de mai tarziu il va uri pe parintele caruia i-a distrus copilaria).

Stii ce face un copil ca sa-i atraga atentia parintelui de care duce lipsa (in cazul in care parintii sunt divortati si copilul sta numai cu unul dintre ei)?

Face orice ii sta in putere ca sa ii atraga atentia celuilalt parinte sa ii dea mai multa atentie. De aia ajung sa se drogheze, sau sa bea, sau sa fumeze. Cauta refugiu in ceva. Normal ca asta dezvolta un soi de dezechilibru psihic.

"...si cred ca aceste defecte pe care le vede copilul il intaresc si pe viitor o sa aprecieze mai mult viata."

O, da. Hai sa-ti spun eu ceva. Tatal meu vitreg a trait numai cu mama lui, tatal neinteresandu-se o buna parte din viata lui de el (parintii sai au divortat cand el era mic).

La varsta care o are acum, tatal meu vitreg neaga sa-l vada pe tatal sau. Il uraste din tot sufletul ca l-a abandonat cand era mic si nu l-a interesat niciodata de el, nici macar sa il ajute cu un sfat. Si are o varsta.

Si ai sa razi de ce am sa iti spun...dar in general, copiii care provin dintr-o familie in care au avut un parinte alcoolic, au cele mai mari sanse sa le urmeze exemplul si chiar o fac; copiii care sunt batuti cand sunt mici, in general ajung sa-si bata nevestele/copiii, etc.

PS Mirela: Il cheama Relu, nu Radu. :)

On: Domnule Enescu, iti inteleg in totalitate dezgustul si dorinta de revoltare impotriva acestor oameni. Dar noi nu putem amesteca in viata altora si nu putem sa ii facem pe altii sa traiasca dupa regulile noastre. Este alegerea lor cum vor sa traiasca.

Din cate se observa, noi suntem incapabili sa facem alegerile corecte pentru noi insine si de multe ori calcam pe de-alaturi; dar sa facem alegerile corecte pentru cei de langa noi?

Draga Heidy...stiu f bine ce inseamna sa ai un tata agresiv..ca era mai bine sa nu fie e f adevarat.

Ma repet: nu e vina copilului daca creste intr-un mediu viciat...sunt o gramada care au si invatat cate ceva din familiile destramate....

Am mai auzit si eu chestia asta cu copiii alcoolici proveniti din familii de alcoolici....in cazul meu ma indoiesc si al fratelui la fel. Am un mare respect pt mama, pt tot ceea ce a facut pt noi si ceea ce ne-a invatat. Mai rau de-atat nu cred ca se poate..asa ca daca nu ne-am drogat pana acum slabe sanse sa ne mai apucam :)

Mi-au trebuit multi ani sa invat ce inseamna familie...deabia acum incep sa invat. E iarasi adevarat ca copilaria si-a lasat ampreta ...dar o sa depasesc asta. :)

Mersi de remarca

Acamandur a scris:

Bun, dar in cazu in care iubesti la nebunie pe cineva si nu ajungi sa o cuceresti, dar o iubesti mai mult ca pe oricine, ce faci? nu mai procreezi? nu mai intemeiezi o familie?

Uneori, cand iubesti enorm de mult pe cineva care nu este cucerit de ceea ce esti, de felul tau de a fi si care a considerat ca relatia nu va fi mai mult decat o aventura....poti totusi ajunge sa renunti la gandul de a mai forma o familie.

relu.enescu a scris:

Am deschis acest topic pentru a sublinia faptul ca nu exista decat un singur fel de dragoste: iubesti sau nu iubesti deci e alb sau negru; nu exista gri.

Imi pare rau domnule Enescu ca trebuie sa va contrazic.........si matusa mea mi-a explicat acelasi lucru dar eu tind sa cred altceva si iata ce anume: Ce e de fapt iubirea? Si cum ia ea nastere?

Fiecare om iubeste diferit si asta provine nu numai de la creatia unica a unui om ci si de la intensitatea sentimentelor pe care le are pt o anumita persoana.......Omul pana ajunge sa iubeasca trece prin mai multe si diferite etape care cum se spune, merg la inima......Sentimentele sunt insusirile fiintelor pe care nici un om de stinta nu si le poate explica.......ele se dezvolta si si trec printr-un proces continuu de transformare .......adesea realizam cat de profunde sunt sau au fost odata cu trecerea timpului.....si ca sa revenim la iubire exclusiv: NU exista te iubesc mai putin, asta e clar dar exista te iubesc mult asta mi-e mie clar........Iubirea este un nivel inalt bogat in sentimente

un nivel care are sanse sa mai creasca......sau sa scada dar din acel moment nu se mai numeste iubire.......Autosugestia joaca un rol important in viata unui om incat el se poate convinge aducandu-si inconstient argumente din dorinta de a fi fericit incat se hraneste cu iluzi.........

Sailor-Moon a scris:

.....si ca sa revenim la iubire exclusiv: NU exista te iubesc mai putin, asta e clar dar exista te iubesc mult asta mi-e mie clar........

Cum sa nu existe te iubesc mai putin?

Bineinteles ca exista "te iubesc mai putin" asa cum exista si "pe zi ce trece te iubesc mai mult". Iubirea depinde de multi factori: de comportament, de respect, de incredere, etc. De aceea intensitatea sentimentului poate varia de la mare la mic.

heidy_2006 a scris:

Cum sa nu existe te iubesc mai putin?

Bineinteles ca exista "te iubesc mai putin" asa cum exista si "pe zi ce trece te iubesc mai mult". Iubirea depinde de multi factori: de comportament, de respect, de incredere, etc. De aceea intensitatea sentimentului poate varia de la mare la mic.

heidy cum sa-ti explic.......dupa parerea mea "stintifica" iubirea are un sistem de dezvoltare inceata pe cand atunci cand incepe sa-si piarda din intensitate o face rapid chiar daca noi ne dam seama mult mai tarziu.......si te rog nu-mi veni cu vechea poveste dezamagirea pt ca intram intr-un amanunt diferit

Nu e vorba de dezamagire. Este pur si simplu vorba de disparitia sentimentului, care poate fi tot treptata si la fel de inceata.

heidy_2006 a scris:

Nu e vorba de dezamagire. Este pur si simplu vorba de disparitia sentimentului, care poate fi tot treptata si la fel de inceata.

e ca si cum suntem afara si soarele apune.....iar noi nici nu ne dam seama cand se face noapte.......

si ca sa verifici teoria mea......Cand incetezi sa mai iubesti, de ce nu poti faci ca acel sentiment de iubire sa mai reapara? pt ca scara iubirii inainteaza continuu si incet ,si are un singur sens pe care poti sa urci sau sa pici.....

Sailor-Moon a scris:

e ca si cum suntem afara si soarele apune.....iar noi nici nu ne dam seama cand se face noapte.......

si ca sa verifici teoria mea......Cand incetezi sa mai iubesti, de ce nu poti faci ca acel sentiment de iubire sa mai reapara? pt ca scara iubirii inainteaza continuu si incet ,si are un singur sens pe care poti sa urci sau sa pici.....

Cine a zis ca acea dragoste nu mai poate sa reapara?

Cred ca abia la finalul vietii poti afirma acest lucru.