Lucast a scris:Sati putin, imi place faptul ca de fiecare data am stat langa apa.
Da, sunt frumoase locurile care imbie sa te bucuri de contemplare, de unul singur. Cumva ma mangaie si pe mine aceste locuri si de fiecare data cand dau de ele, imi amintesc de mine mai viu, mai clar.
Chiar vreau sa vizitez si Londra si zonele rurale din Anglia. Londra am inteles ca este un oras foarte scump, de aceea probabil ca voi vizita odata exclusiv Londra, ca sa am cazare undeva aproape de centru si abia apoi zonele rurale, cu masina inchiriata.
Ce iti place/displace cel mai mult la stilul lor de viata? Eu am intalnit englezi in afara tarii lor si cunt curioasa daca sunt asa cum ii vad eu.
Fiero a scris:
Avand in vedere ca sunt mai multi barbati in functii de conducere, oare nu cumva numarul barbatilor care sunt sus-pusi acolo unde nu merita, e mai mare?
Ok, ei nu isi deschid cracii, dar se vand din toate celalalte puncte de vedere si o fac cu diploma.
Nu mi se pare mai scarboasa prima varianta, fata de a doua. De fapt, nu gasesc scarbos nimic in viata, caci fara sa vreau, ajung sa inteleg cauza iar cauza numai scarboasa nu poate fi. Ci dureroasa, trista, reala. Niciodata nu am sa ma opresc la ambalaj, astfel ca nu pot sa nu vad nefericirea oamenilor in spatele aparentei usurinte prin care isi vand tot ce sunt, resemnarii. E mult de spus despre resemnare, dar gasesc ca este una dintre cele mai larg cotate caracteristici in domeniul asa zis..'scarbos'.
Am observat ca multe femei incearca sa se minta singure ca pot impaca la perfectie viata profesionala cu rolul de mama. Nu spun ca nu se poate, insa categoric nu la perfectie si nu cu mentalitatea ca exista diferente intre femei si barbati, ca si rol in familie si societate. Caci, vezi tu, un barbat director categoric isi va neglija familia, dar va compensa mama cu afectiune, timp si atentie pentru copii. Pe cand daca se intampla invers..?
Ar trebui sa fie la fel, nu? 
Dar, in realitate, sa spun (inca), ca si caz majoritar, cum este de fapt?
Cat despre scopul nostru in viata, oricat am vrea sa ne pacalim, probabil ca niciodata nu vom putea renunta la natura noastra, aceea care mereu se intreaba 'de unde vin si incotro ma indrept'. Si daca tot te intrebi asta, gasesc ca e firesc sa te intrebi si 'de ce'.
Nu inteleg insa cum de multi oameni considera acest firesc ca pe o povara si nu ca pe un dar. Un dar al drumului spre cunoastere. Un drum continuu, fara baricade, doar povarnisuri. Viata e un drum, nu o certitudine. Dar asta nu inseamna ca fara sa stim, nu suntem noi insine o certitudine prin ceea ce traim autentic.
Frumoasa melodie..slow down...da...slow down, respira, respira inca o data, inchide ochii si viseaza.
Cum sa nu visam?
De ce sa traim in lipsa impulsului de a visa?
Sa stii ca e ok sa fii sigur pe tine atunci cand ai visuri mari Altfel nu le poti sustine. E important sa crezi in tine si in menirile tale, caci nu cred ca avem una singura pe lume. Cum ai putea sa te simti iubit, daca nu ai avea vreun sens? Sa fi fost dat doar 'la intamplare' pe pamantul in care sangele si sudorile ni se varsa necontenit...Sa fie fara un scop anume?..cum, cum...cum sa pot crede asa ceva?
on : sunt criminali oameni astia.
Superbe imagini si bestiala filmare :)
