In lumea mea

Început de Stu', Mie 25 iun 2014 · 15.503 răspunsuri · 221.825 vizualizări

Stu'32.419 mesajeJoi 22 apr 2021 14:19#15111

It's a date, pentru curiosi.

Chiar ma bucur :)

Rodica`25.001 mesajeJoi 22 apr 2021 14:58#15112

Se numește ÎNTÂLNIRE ROPORTAL.

:drunk:

Stu'32.419 mesajeVin 23 apr 2021 14:52#15113

Într-o societate de consum sufocată de fuga după mai mult, fără a necesita însă mai mult, piesa de teatru ,,Dedesubturi’’ încerca să reamintească oamenilor că poate ar fi nevoie să aibă mai multă grijă de adevăratele lor necesităţi şi dorinţe, indiferent de ceea ce este la modă, căci moda în sine ar putea reprezenta, în fond, o reclamă agresivă spre un stil de viaţă dictat şi limitat. Scrisă de un profesor universitar modest, opera atrăsese prima dată atenţia tinerilor actori amatori din grupul Piţigoi şi aceştia reuşiseră, prin diverse legături de influenţă, să realizeze punerea sa în scenă în sala cea mare a Teatrului Naţional, în colaborare cu unii actori consacraţi, care fuseseră impresionaţi nu atât de ideea profesorului, cât de avântul deosebit de viu şi de tineresc al celor care considerau important să o promoveze.

***

În câteva momente se trase cortina și în fața lor apăru un pat imens cu baldachin, o noptieră pe care erau așezate câteva cărți, un pahar alb de porțelan, o farfurioară cu fursecuri apetisante și o lampă retro stinsă, iar lângă noptieră trona împreună cu un scaun un birou dezordonat și încărcat cu diverse foi, manuscrise, caiete, stilouri, printre care și o mașină de scris portabilă recondiționată, o Princess 300, în fața căreia se afla o fereastră mare întredeschisă, parțial umbrită de draperia grea. În surdină se auzea o arie de Chopin, lumina difuză avea o tentă roșiatică, la fel ca și culoarea draperiei, iar podeaua era acoperită cu un covor persan de lână cu modele diverse și culori discrete.

Armonia încăperii fu brusc întreruptă de un bărbat înalt și corpolent, îmbrăcat într-un halat lung de casă, care avea nasul cârn, început de chelie și sprâncene stufoase, sub umbra cărora sticleau ochii închiși la culoare și ușor conturați cu dermatograf, mișcându-sefulgerător în toate părțile, în tandem cu mâinile pe care le frământa necontenit.

-Extraordinar! Sunt determinați să mă aducă într-o situație imposibilă! De ce nu înțeleg o dată şi pentru totdeauna că nu am lipsă să ies din casa și din curtea mea, din biblioteca și din liniștea mea? De ce caută să mă forțeze prin fel și fel de tertipuri să ies la lumina reflectoarelor stupide și triste, care nu vânează altceva decât știri de senzație poluante și agasante? Și ce să le și povestesc? Despre ce și cât anume îngurgitez la micul dejun, despre stiliștii la care nu apelez niciodată, despre motivele pentru care prefer o viață de pustnic, despre problemele mele din copilărie, or despre femeile care au trecut prin patul meu? Ah, lume indiscretă și flămândă de bârfe de doi bani! Impertinenților, scroafelor, generație de copy-paste, târâturi și căpușe ambulante ce sunteți azi și mâine! Vouă să vă răspund la întrebări pentru că ce? Pentru că îi tâmpiți cu o perseverență mirobolantă pe tinerii din ziua de azi cu tâmpitele voastre criterii de modernism eșuat ca o vacă la malul mării? Pentru că faceți din țânțar elefant și îmbolnăviți tinerele fecioare cu un estetism de forme și dimensiuni grotești și le împingeți spre anorexie, bulimie și sinucidere, ca mai apoi să le declarați pe toate și pe toți struți Emo și lebede triste? Ah, fi-v-ar satana oaspete la masă și da-v-ar pe gât în jos toate veninurile, gogomăniile, otrăvurile și impertinețele de care ați fost și sunteți capabili! Zdrențelor, vouă să vă răspund la întrebări? Auzi, javrele, să dea pe prima pagină știrea că aș fi bolnav de cancer și semăn cu un alde Michael Jackson înainte de moarte, de aceea, chipurile, port eu ochelari mari de soare, pălărie și am trimișii mei pentru a rezolva treburile administrative obligatorii. Aș, lovi-v-ar trăznetele în moalele capului de mincinoși notorii!

Editat Vin 23 apr 2021 14:52

Enki16.898 mesajeVin 23 apr 2021 18:27#15114

Rodica` a scris:
Se numește ÎNTÂLNIRE ROPORTAL.

Unde se intalnesc doi roportalieni, se cheama intalnire roportal.

Stu, vorbeste cu Boc sa vorbeasca mai departe sa nu mai dea cu vant si in weekend.

Editat Vin 23 apr 2021 18:27

Enki16.898 mesajeVin 23 apr 2021 18:34#15115

Stu' a scris:

Contribui zilnic la mentinerea unui nivel inalt de civilizatie.

Stu'32.419 mesajeLun 26 apr 2021 13:30#15116

-Ai dreptate, Dragoşe. Superficialitatea şi iresponsabilitatea sunt factorii cei mai nocivi ai unei societăţi. Nicio bază solidă nu se poate sprijini pe aceşti piloni cancerigeni. Păcat că, şi o spun fără nicio falsă modestie, puţini tineri din ziua de azi îşi mai pun astfel de probleme. Pentru majoritatea dintre noi, generaţia actuală, o viaţă decentă de român se reduce la a avea un venit bun, asigurare medicală privată şi bani de concediu. It-iştii, spre exemplu, nu se dau în lături de la a accepta şiretlicul marilor companii, prin înfiinţarea separată de P.F.A. la fiecare angajat, evident, pentru reducerea taxelor şi creşterea venitului net. Pe lângă faptul că au salarii mari pentru România, precum şi scutire de impozit pe venit– mai îşi fac şi P.F.A. individual. Vorbim aici despre un fenomen social, care ia amploare pe zi ce trece, It-iştii fiind doar un exemplu si nu ma intelegeti ca le-as purta ranchiuna, e vorba de un fenomen social. Nu mai avem chemare ca naţiune, nu ne mai gândim la binele colectiv. Am devenit o societate individualistă şi spun asta cu mare regret. Ştii însă ce este ironic în toată povestea? Însuşi spiritul democratic ar trebui să inspire uniunea dintre oameni, or fenomenul este de-a dreptul antagonic acestui principiu, ducând mai degrabă la dezbinare. Priveşte Occidentul. Anglia, Germania, Franţa, sunt doar câteva exemple de societăţi democratice, în care oamenii devin tot mai reci şi, culmea, tot mai însinguraţi. Românul este un om cald, cu sange latin, se zice. Familie mare, unită, comunităţi de vecini şi prietenii strâns legate în special la ţară, dar şi la oraş.

-Ei, poveste! izbucni Dragoş ca ars. Să nu amintim despre ţăranul român din ziua de azi. Nu a mai rămas mai nimic din autenticitatea ţărănimii de odinioară, căci, deşi craiul de Charles* face un mare WOW în faţa satelor româneşti, noi ştim cel mai bine ce au fost şi ce au devenit ţăranii pământului nostru. Majoritatea sunt un mare kitsch, nu doar de prost gust, dar şi de mare fudulie. Înţelepciunea ţărănească din ziua de azi este, practic, inexistentă. Ah, că există speranţă şi aici, posibil, dar ce vreau eu să subliniez este că, deşi o recunoaştem cu greu, ne pierdem încet, încet, ca naţiune. Vrem a avea o societate democratică, modernă, dar fără să punem osul la muncă, dacă se poate. Başca mai şi dăm vina mereu pe birurile şi hibele de la Stat, tratat ca entitate separată, pentru a fenta mai bine legea, spre a ieşi în avantaj faţă de concurenţă, concurenţă reprezentată în fond tot de un seamăn de-al nostru, cetăţean român, supus aceloraşi legi, biruri şi condiţii. Spre exemplu, depăşim limita de viteză pentru a ajunge ,,la timp’’ la destinaţie, punând vina pe drumurile proaste şi pline de gropi, care ne încetinesc prea mult. Ok, ne încetinesc, dar întreb eu acum – cine impune acest ,,la timp’’? Concurenţa? Păi ce am spus adineauri? Ne furăm singuri pentru că vrem să muncim prea puţin şi să câştigăm prea mult şi mult prea repede. Acesta este adevărul. Occidentul încă are cultul muncii, la noi se pare că s-a stins odată cu moartea socialismului – a nu se înţelege că mi-aş dori din nou regimul comunist, spun doar că putem lua ceva bun din fiecare experienţă a nostră, ca naţie, într-un mod pur constructiv. Unde ne sunt fabricile, cercurile naţionale de filosofie, literatură, şcolile profesionale? Ce s-a ales de agricultura şi de mineritul nostru? De ce încercăm să copiem de la străini un model democratic care nu ni se potriveşte (după cum bine ai subliniat şi tu) şi prin urmare, se pare, nu ni se aplică? Din lipsa de originalitate, educaţie, voinţă? Nu! Eu cred că există un răspuns mai simplu şi mai puţin ambiguu decât toate acestea la un loc şi anume - moartea patriotismului în fiecare dintre noi. A devenit o ruşine să fii român. Am intat în U.E., nu? Nimeni nu ne-a obligat sa o facem. Avem nevoie de ajutor din exterior, dar nu vrem a recunoaste. Noi nu ne ştim gestiona singuri? Ei, un patriot nu gândeşte aşa. Un patriot îşi apreciază şi apără ţara prin muncă şi solidaritate cu ceilalţi compatrioţi. Urmăreşte mai mult decât un bine personal, şi anume un bine colectiv. Haţieganu spunea: ,,Conştiinţa naţională înseamnă mai întâi recunoştinţă şi respect înaintaşilor, apoi răspunderea şi grija urmaşilor.’’ Când acest lucru nu caracterizează o naţie, celei din urmă îi sunt numărate zilele, chiar dacă pe hârtie va avea continuitate. Nu ştiu dacă patriotismul este o valoare în adevăratul sens al cuvântului, căci pâna la urmă reprezintă o alegere personală luată într-un mod mai mult sau mai puţin voluntar (lucru discutabil la nivel de subconştient) de către fiecare individ în parte, însă ştiu că fără patriotism nu mai există patrie, iar nevoia de apartenenţă la o patrie se pare că încă o avem mulţi dintre noi. Dacă înţelegem strânsa legătură dintre nevoia de apartenenţă la o patrie şi patriotism, probabil vom redeveni mai patrioţi, mai aproape de acea conştiinţă naţională.

-Stai puţin, îl întrerupse Radu. Foarte interesantă această idee, nevoia de apartenenţă. Nu sunt sigur la ce anume te referi, de unde porneşte şi unde se termină. Vorbeşti despre trecut, despre tradiţie, despre moştenire genetică?

-Bună întrebare, trebuie să recunosc. Ce anume înseamnă nevoia de apartenenţă? Aţi auzit pesemne de nenea Maslow* şi faimoasa sa piramidă. Ei, una dintre cele mai strigente nevoi ale omului zice-s-ar că este taman această nevoie de apartenenţă (pe scară ierarhică situându-se imediat după nevoile fiziologice şi de securitate), într-o traducere mai din topor, nevoia de socializare şi de comuniune cu oameni care au mentalitatea, limbajul, modul de a trăi, tradiţiile şi interesele asemănatoare şi/sau comune. Putem vorbi despre un club de tenis, o echipă de fotbal, un grup de dansatori amatori, dar şi de de un popor. Puţini oameni reuşesc cu adevărat să se dezrădăcineze. Nu spun că este un lucru rău, ba dimpotrivă. Probabil că, nu mă pot pronunţa în cazul acestora, odată cu dezrădăcinarea apare şi un mare sentiment de eliberare. Totuşi, după cum spuneam, aceste cazuri sunt rare.

-Ah, păi atunci nu ne mai rămane decât să studiem îndeaproape psihologia poporului român pentru a...

-Ce prostie! Scuză-mă că te întrerup, dar acest aşa zis fenomen psihologic colectiv de mare extindere este demult depăşit. Vorbim totuşi despre oameni, nu despre turme de animale. Probabil că psihologia popoarelor era un studiu la modă în secolul al XIX-lea, dar a apus demult.

-Bine, sunt păreri pro şi contra.

-Eu aş spune că sunt mai degrabă afirmaţii fără bază solidă. Afirmaţii care au fost o vreme considerate adevăruri într-un mod injust, lucru care a generat multe clişee şi idioţenii. Spre exemplu, înţeleg să afirmi despre un om că este inteligent, mediocru, perseverent, cu bun simţ, etc., dar nu este just să generalizezi că românul este x, neamţul y, englezul z. Fiecare individ are o personalitate proprie, indiferent de patria din care se trage. Avem oameni buni şi răi, modeşti şi aroganţi, calzi şi reci peste tot în lume, ca să dau un exemplu grosolan. Nu doar in România.

Urmă un moment de reculegere. Tinerii de la masă începeau să îşi analizeze doza de patriotism care le locuia sau nu conştiinţa şi parcă istoria era cam departe de interesele lor cotidiene, iar lipsa de timp îi îndepărta şi mai tare de interesele generaţiilor următoare. Se ruşinau în sinea lor pentru acest lucru, dintr-un impuls venit din nu se ştie ce colţ al subconştientului, dar cel mai probabil provocat de către autenticul patriot Dragoş, care îşi aprinse o altă ţigară şi se retrase şi el în acel moment de reculegere colectivă, când:

-Am înţeles unde baţi, sări Radu în picioare cu un zâmbet uriaş şi sincer. Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în bine pentru România, noi, românii, trebuie să devenim tot mai conştienţi de gandurile, mentalitatea şi acţiunile noastre ca cetăţeni. Mai conştienţi, dar totodată şi mai responsabili!