In lumea mea

Eu nu îmi caut criticii.
Mă găsesc ei pe mine.
E meseria lor sa critice
A mea, sa scriu.

Domnule, eu nu am venit la dumneavoastră să vă întreb daca vedeți în mine un scriitor. Mă rog, in scrierile mele, dacă mă vedeți pe mine un scriitor.
Am venit să mă prezint : sunt un scriitor autentic, scriu doar pentru că nu pot sa nu scriu și iubesc doar pentru că nu pot sa nu iubesc. Cât de frumos sau de estetic scriu nu importă, pentru că realitatea nu este întotdeauna nici frumoasa, nici estetica. De multe ori este hâdă, amăgitoare, prea carnală, prea dulce, insipidă și chiar slinoasă. Cu gust de pește sau de măslină stricată. Asta este de cele mai multe ori realitatea. De aceea ne refugiem in vise, pentru că nu ne place realitatea murdară, apăsătoare, bacoviană, ahtiată după senzațional ori extreme. Nu suntem chirurgi sa vedem frumusețea într-o baltă de sânge, pentru că noi luăm în brațe pruncii nou născuți abia după ce sunt spălați, parfumați și legați bine in fașe albe, bine dezinfectate, apretate. Și când te gândești, domnule, că multe femei își golesc inclusiv intestinul gros in timpul nașterii, la fata locului. Nu toate au timp de o clisma înainte de vreme.
Vedeți dumneavoastră, de aceea trebuie noi, oamenii, să suferim. Ca sa ne amintim că viețile noastre imaculate stau pe un mormânt de alte vieți care se târăsc in canalele abjecte pline cu resturile noastre de umanitate. Acele resturi care miros a hoit și care ne dau noua impresia că suntem mai buni. Mai curați. Mai drepți și mai in drept sa fim deasupra, nu dedesubt.
De aceea scriu, pentru că oamenii prefera să pudreze pâclurile întunecoase ale realității, in loc sa le confrunte și să fie mai mult. Mai mult pentru cei din jur, care nu pot, chiar nu pot, să facă mai mult. Nu vedeți, domnule, că nu ne mai suportam nici porii perfect estetici de pe obraz? Ce tragedie să se vadă în fotografii! Mai mult fard, mult mai mult blush, rimel ! Grotescul estetism, nimicitor. Iar peisajele ...ah, picturile divine ale anotimpurilor! Până și pe acelea trebuie sa le modificam cu un click. Mai multa lumina, poate o nuanță de sepia, de ce nu un roșu mai intens sau un albastru mai intunecat? Ajunge sa devină hâd și ce nu este, operam cu o tactică obosită și frenetică superficialul din noi, perfecționăm superficialul din noi, ne îmbolnăvim cu superficialul din noi și ne pierdem in detalii fara sens. Dam sens absurdului și asta ne ocupa toată viața. Iar umanitatea, acea umanitate care se naște din mizeria din noi, care este întreținută prin neuitarea mizeriei din noi - pe aceea o ascundem in sertare și le ferecăm cu lacăte făcute cu cele mai noi tehnologii.
Parolele , însă, întotdeauna sunt inspirate din dedesubturile superficialităților. Din angoase și temeri. Din nesincerități, gânduri necinstite, adevăruri pe jumătate spuse; din acele castele de nisip care ne sunt valorile morale eșuate la malul netrăirilor la interior mai mult. Din dezumanizarea frânturilor îngerilor de la nașterea noastră. Parole ce ne trădează netrairile.

Și acum că m-am prezentat, va las in liniște sa vă rememorati și să vi le analizați în tihnă. ''