Ce e oare suferinta lui Cioran,
daca nu o chemare perpetua
spre recunostinta
de a multumi celor care
s-au straduit sa ne faca mai putin rau,
sa ne aduca mai multe mangaieri,
doar pentru a ne poticni pornirea bolnava
de a face si mai mult rau?
Oare a inteles Cioran, pana la urma,
De ce oarba lui Rilke striga ca e prea greu.
Cerul...
pe ea?
