In lumea mea

In mod evident, eu vin cu lucruri neserioase pe aici. 

Sara saw seven sharks while swimming. Now how many S is in this sentence? 

suma - 1, ca na, au papat-o pe Sarah...

uite ce am gasit eu

Super videoclip! They are so cute and... Different! 

iei :)

uite altceva

https://nypost.com/2020/09/14/anti-maskers-forced-to-dig-graves-for-covid-19-victims-in-indonesia/?fbclid=IwAR2Xmr7NitA5AwT07gDNlQlqCfrg8dHZvUF21kOXNzEPEqGZrwCAcFBe7KU

Stu' a scris:

psihologii au metodici de lucru destul de ingradite si nu isi asuma niciun sistem de valori morale - ceea ce pentru mine este o dovada de lipsa de curaj. Politica meseriei e una, vreau sa subliniez, difera cu mult de etica

Eu nu inteleg despre ce lipsa de valori morale vorbesti in cazul psihologilor. Ei sunt pregatiti din facultate si formarea lor terapeutica sa ia partea victimei, nu a abuzatorului, si sa ajute la redarea demnitatii victimei, la recastigarea vointei sale in fata abuzatorului. Ei ajuta victima sa se restructureze psihic, pentru a avea o viata normala ca asertiv.

Ceea ce este enorm. Asta este etica, in esenta. Sa nu taci atunci cand victima este abuzata, ci sa ii vindeci ranile si sa o ajuti sa traiasca firesc, pe baza drepturilor sale umane fundamentale.

Eu n-am auzit niciodata un preot la predica sa ia partea copiilor batuti, a femeilor batute, a femeilor violate, a copiilor abuzati sexual, a muncitorilor cinstiti carora li se opreste din salariu, si asa mai departe. Tot ce am auzit la predici a fost o continua cersire de donatii, abureli cu icoane si minuni care nu ajuta victimele cu nimic, ba chiar indemnuri ca parintii sa isi bata copiii preventiv, cica sa nu se indeparteze de credinta crestina, chiar daca sunt inocenti si cuminti.

Asadar, in virtutea caror sisteme etice tu ai simtit ca psihologii duc lipsa de sisteme etice?

In primul rand, nu am inclus in replica nimic despre preoti, dar stiu ca insisti tu sa o faci. Poate alta data, caci pentru mine nu este suficient ca un psiholog sa fie doar psiholog, asa cum nu este suficient ca un preot sa fie doar preot, or un filosof doar filosof. Atata timp cat credinta fiecaruia nu se manifesta prin conduita si faptele lor nu sunt transformatoare, generatoare la nivel moral ... pentru mine sunt bieti tehnicieni care incearca si ei, in lipsa de altceva, sa carpeasca cate una, cate alta. Cam asa si societatea noastra din prezent, o carpeala generalizata.

In ultima vreme se vorbeste, observ, mai mult despre psihologia morala, dar reprezinta doar o ,,completare'' optionala pentru cei din domeniu.

Faptul ca un psiholog este din start pregatit sa ia partea victimei, inainte sa inteleaga cat e victima-victima si cat e agresorul-agresor, e din start o prejudecata care poate sa faca mai mult rau decat bine. Si stii de ce? Uite asa oamenii sunt incurajati sa isi accepte conditia de victima, in loc sa inteleaga ca ei sunt definiti nu de ceea ce indura, ci de ceea ce razbat, de fapt. Stiu ca spre asta se doreste, apoi, ghidajul, dar daca la inceput impactul psihologic si mesajul a fost altul, contradictoriu, subconstientul de multe ori il va sabota in drumul spre gandirea care sa il elibereze de conditia de victima. De aceea multi oameni dau toata viata pe la psiholog, au impresia ca au nevoie de psihologi si de indrumatori in viata. Ca sa nu mai vorbesc ca pe unii ii strica literalmente psihiatrii, cand psihologii considera ca singuri nu se descurca. 

Pana la urma, suntem victimele cui, Tadaya? Ale neputintelor altora sau ale neputintelor noastre ? Cine are echea in maini? Nu noi? Da, actele celorlalti poate sa exercite presiune asupra psihicului nostru, dar numai noi putem sa ne acceptam conditia de victima. Si creierul, acesta, amalgamul acesta de chimie, neurologie, bucati de carne si de sinapse - ce este? Atotstapanitorul nostru sau..noi suntem cei care ar trebui sa il stapanim in galopul vietii?

Apoi, omul este facut sa aiba valori. Credinte. Diferenta de certitudini e ca el crede, nu stie. Cei care stiu, cred prea putin, de altfel. Credintele il elibereaza tocmai pentru ca NU au pretentia de stiinta care induce limite. Psihologul nu poate sau nu vrea sa inteleaga aceste credinte, pentru ca el are niste ,,verdicte'' de dat pentru a putea incepe sa ,,lucreze'' cu omul din fata lui. Catalogarea este iar un lucru rau pe care il face, alta frangere de aripi si incorsetare a capacitatii autentice de vindecare. 

Aminteste-ti de Sartre si de umorul lui ucigator de idei traditionaliste. El observa mereu ca omul nu trebuie sa fie acolo unde e, sa faca ceea ce face, sa indure ceea ce indura in modul in care indura. Absurdul vietii este permis doar atunci cand iti faci din absurd un ,,Dumnezeu''.

Stii ce mi-as dori eu sa gasesc la tot pasul, Tadaya?

Cabinetul filosofului - care consider ca ar goli si cabinetele psihologilor si ale medicilor ...si spitalele de nebuni intru fericire. Chiar si carciumele imbuibate cu mizerie umana si miros de peste.

Filosofia dezvolta gandirea profunda si te invata sa fii autonom cu toate mecanismele care te caracterizeaza la nivel de minte si suflet, INDIFERENT ca le intelegi mai mult sau mai putin. Fiind autonom, intelegi ca nimeni si nimic nu te poate nici distruge, nici inalta. Decat TU insuti. 

Stiu ca e greu sa faci comparatie intre o suferinta , cum ii spuen Fiero, usoara si una crunta. Dar , indiferent de intensitate, adevarul si calea spre adevar-vindecare nu se schimba, asta daca acceptam ideea de adevar universal valabil, de sine statator , lucru care implica carpeala ca fiind o eroare generatoare de alte erori, mai mult sau mai putin. Carpeala, care te indeparteaza de la drumul tau, drumul autenticitatii tale. Si de cate ori, in drumul spre supravietuire, uitam de carpelile care stau la baza si pe care trebuie sa le reconsideram daca vrem o vindecare reala?

Da, uneori e mai usor, alteori e mai greu, dar cine ne da dreptul sa STIM ca adevarul se schimba in functie de asta? Si sa mai si intoxicam mintile altora cu aceasta certitudine? Ce pot sa cred, e ca nu oricine poate ajuta pe oricine sa se elibereze de nevoia de altii. Cam atat. 

Totul e poezie, iar poezia nu cunoaste limite. 

Se poarta fel si fel de abecedare
ce te invata fel si fel de lucruri
despre tine,
despre mine,
despre noi.
Te invata cum functioneaza un creier
cu putina chimie, putina genetica
si incep apoi sa-ti prezinte formule reci,
alambicate, justificate, concrete
despre tine,
despre mine,
despre noi.
Iti intoxica mintea cu multa informatie,
uitand totodata ca stau pe neglijari, supozitii,
parcurg logici ilogice in lipsa de sentimente,
iubirea devine o inflamatie a creierului,
iar emotia se transforma intr-un simplu instrument
de comunicare
despre mine,
despre tine,
despre noi.
Si te invata cat si cum si pana unde
sa taci.
Or ce buton napraznic sa apesi si cum
s-ataci
problema pe care tot ei te invita s-o vezi,
o realitate perfida ce te face s-o crezi.
Si obtii uneori ce doresti, caci omul
e usor de anticipat cand e slab
si multi oameni slabi locuiesc pamantul,
dar, vezi tu, omul iti este sau nu-ti este
drag.
Succesul ce vine in urma stiintei
nu-ti lasa odihne de pure-mpliniri.
El joaca corect doar cu umbre si cifre.
Cu inimi ramane restant in sclipiri.
Caci, vezi tu, un suflet nu are constante.
El vesnic se-nalta spre ceruri de noi.
Si nici matematica nu stie-a-l socoate.
Nu-l poti defini, poti doar sa-l indoi.

Noi, oamenii, suntem ca anotimpurile.
Uneori calzi, alteori reci.
Uneori veseli, alteori tristi.
Trec anii peste noi si, oricat am creste,
Mereu vom alterna de la o stare la alta,
Ne vom schimba sau vom schimba in jur
Tablouri, trairi, perceptii, iluzii.
Mereu ne vom transforma fara sa pierim
Si fara sa gasim ultimul sens.

Stu' a scris:

 , caci pentru mine nu este suficient ca un psiholog sa fie doar psiholog, asa cum nu este suficient ca un preot sa fie doar preot, or un filosof doar filosof. 

Totul e poezie, iar poezia nu cunoaste limite. 

Mie-mi plce omul, da să fie om!

Și pomul din curte, da să fie pom!

Stu' a scris:

asa faci si tu? :)

asa incerc sa fac.

Stu' a scris:

Si creierul, acesta, amalgamul acesta de chimie, neurologie, bucati de carne si de sinapse - ce este?

Si totusi parca ar mai fi ceva pe acolo. Un camp, despre care nu se stie prea multe si nici nu prea am vazut vorbindu-se pe forum. Este ceva de care nici psihologii si nici psihiatrii nu pot fi siguri si nu stiu cum sa actioneze asupra lui. Si atunci cand dintr-un intreg iti scapa ceva, atunci sigur, efectele vor fi mereu partiale si chiar se pot datora intamplarii.