In lumea mea

Eu nu cred ca un copil e chiar atat de sensibil pe cat il dau majoritatea psihologilor.

Lucrurile naspa in viata iti sunt date sa te intareasca, nu sa te sensibilizeze mai tare. Detaliile..raman detalii. Esenta si educatia in sine sunt armele date copilului sa infrunte lumea cu bune, cu rele. Important e sa fii cinstit cu el si sa il inveti ce inseamna sa gresesti, sa recunosti, sa corectezi, sa treci peste si sa nu exagerezi semnificatia unui gest mai mult decat e cazul. De aceea am si spus - copilul s-a obisnuit, nu o mai ia in serios cand are nervi. A vazut ca trece, ca nu se intampla nimic grav si isi vede de ale lui pe mai departe.

Altfel, il crestem intr-un cocon din care, cand iese, si o sa iasa - nu va avea imunitate de niciun fel in fata microbilor de afara.

Blues a scris:

. Ce am invatat in timp, dupa multe fire de par alb si muscat de limba, singura metoda care da roade este sa le spun direct ca sunt momentan nervoasa, ca o sa ies din camera pana ma calmez si ca o sa discutam cand sunt calma.

Hmm...e si asta o varianta, dar nu cred ca functioneaza decat de la o anumita varsta in sus.

In plus de asta , pentru ca stiu situatia copilului la care te referi, in general oamenii nu se vor comporta asa- sa iasa la fiecare conflict si sa revina direct la discutii. Cred ca e indicat sa nu il privam pe copil de experienta confruntarii (repet, cazul tau e mai special). Bineinteles, nu cu facaletul.

Nu cred ca e buna atitudinea asta in care nu parasesti copilul nicio clipa. Daca exista un spatiu de siguranta in care copilul nu se poate rani, el poate invata inca de la varste fragede ca poate ramane si singur cateodata. Altfel poate ajunge un copil care nu se simte bine decat cu parintii. Am niste prietene care au copii sufocanti, dar ele insele au crescut acesti copii hiperprotector, mereu langa fusta lor. Acum nu mai pot scapa de ei.

Copilul e bine sa-si dezvolte autonomia treptat, sa exploreze lumea, sa isi descopere personalitatea si independent fata de parinti, chiar daca se si sprijina pe ei.

Blues, ai si tu dreptate..doar ca nu toti adultii procedeaza ca si sotul tau. E bine cred, sa acceptam ca adevarul e undevavla mijloc si sa diversificam metoda de abordare a conflictului, pentru a-l obisnui pe copil cu diferite situatii, perspective.

Pe de alta parte, Tadaya, nu e vorba de tinut copilul numai dupa fusta ta..insa, uneori ei chiar au nevoie sa stai langa ei si sa nu dai bir cu fugitii. Nu stiu exact cum sa ma explic, dar asa vor intelege mai bine faptul ca nu ii parasesti nici la bine, nici la rau..si rezolvati impreuna, ca si o familie unita, conflictul.

Dar iar, vorbesc de o varsta critica, atunci cand sunt sanse mari ca parintele sa nu stie cum sa mai procedeze.

App, Blues, sa-ti traiasca puiul de 11 ani!

Dar ce trece timpul...

Total de acord aici.

Il lasi sa exploreze, dar il pazesti cu coada ochiului..fara sa observe. Totusi, au existat si accidente urate in astfel de cazuri. Ce te faci cand copilul se dovedeste ca nu e precaut?

Trebuie sa impacam si capra si varza..

stupid_me a scris:

Pe de alta parte, Tadaya, nu e vorba de tinut copilul numai dupa fusta ta..insa, uneori ei chiar au nevoie sa stai langa ei si sa nu dai bir cu fugitii. Nu stiu exact cum sa ma explic, dar asa vor intelege mai bine faptul ca nu ii parasesti nici la bine, nici la rau..si rezolvati impreuna, ca si o familie unita, conflictul.

A merge in alta camera sa te calmezi nu inseamna ca abandonezi copilul. Ii spui ca e  preferabil sa se trateze problema calm, si ca vei reveni. El intelege.

Atunci cand il bruschezi il abandonezi de fapt, caci ii refuzi intelegerea si sprijinul. Sau cand pleci si nu mai revii-asta e neglijare, absenteism.

Cand iei o masura responsabila de anger management esti alaturi de copil, si el simte asta. E mai bine sa iti rezolvi problemele in alta parte, decat sa devina copilul cosul tau in care proiectezi chestii.

O apreciez pe prietena ta ca nu vrea sa loveasca baiatul. Insa aici mai sunt niste aspecte. Poate ca baiatul observa ca are putere asupra mamei sale, ca ea nu stie sa gestioneze calm si ferm situatia. Si atunci e posibil sa abuzeze. Sa incalce limitele voit, ca sa vada cum se musca mama. Cum se crizeaza. Pentru copii poate fi amuzant sa vada ca ei picii au control asupra adultilor.

Iarasi mama cand se musca poate avea un joc de genul: "vezi ce ma obligi sa-mi fac? e vina ta!" Asta ar echivala cu un fel de santaj emotional. "Inceteaza comportamentul gresit ca daca nu imi fac rau. "

Mi se pare distorsionat din multe puncte de vedere. Copilul nu va inceta. Mama nu stie sa adopte alta metoda de solutionare.

Recomanda-i sa aplice metoda de disciplinare pozitiva Kazdin, este carte in romana, va avea efect garantat.

Gazeta de perete, rubrica Asa Nu!

Parentajul romanesc traditional, ambivalent:

Voi doi ar trebui sa aveti un copil, pare-mi-se.

Saracu copil, ar fi traumatizat de nesfarsitele discutii in contradictoriu ale parintilor, care ar despica firu in patru la fiecare gest si cuvant.

George, raspunde-mi sincer: te duci la intrunirea ropo?

Neata!

stu, cel mai bine e sa nu faci parte din nicio tabara, asa reusesti sa-ti pastrezi cel mai bine impartialitatea.

tadayo, daca vrei tu, te adopt, dar trebuie sa mai astepti ceva timp, sa astepti pana o sa am veniturile care-mi vor permite sa te intreti asa cum se cuvine.

Normal ca-l scot pe Seramis, doar e pretenul  meu. Am glumit. E adevarat ca-l simpatizez foarte tare, dar simpatia asta mi-a castigat-o de-a lungulul anilor si tot adevarat e ca de foarte multe ori ma nierveaza rau pentru ca e ateu convins si persifleaza cu rautate credinciosii, iar mie nu-mi plac oamenii care au certitudini (poate o sa-ti spun alta data de ce).

Ca sa vezi ca nu te-am pacalit si nu am incercat sa-l scot, n-aveam de ce, te invit sa arunci un ochi peste un articol pe care l-a publicat ulterior celui postat de mine ieri. Nu, n-ai fost singurul care l-a inteles gresit. :) 

http://www.sasseramis.ro/despre-iubirea-neconditionata-materna

Stii de ce imi place foarte tare Seramis? Pentru ca nu infrumuseteaza rahatul din om si nici nu incearca sa il pitule de el, ci il scoate la vedere in toata splendoarea lui, iar oamenii nu-s deloc atat de frumosi precum le place lor sa se creada, in caz ca nu inteleg asta, nu fac decat sa se saboteze singuri.

Legat de cat de utile sau inutile sunt pedepsele si recompensele, n-o sa mai adaug decat atat: cred ca niciun parinte nu-si doreste sa-si creasca copilul in asa fel incat acesta sa ajunga sa creada ca viata-i un basm feeric, in care toata lumea nu are altceva mai bun de facut decat sa-i stea la dispozitie pt. a-i indeplini dorintele, dar sper ca niciun parinte echilibrat nu se foloseste de pedepse sau recompense pt. a-si transforma copilul intr-o marioneta care sa faca numai ce vrea el sau ce crede el intotdeauna ca-i spre binele copilului si, in cazul in care apeleaza la ele, se gandeste bine inainte daca ii vor fi utile sau nu.

Si cand ma refer la pedepse, in niciun caz nu ma refer la bataie, pt. ca nu-s de acord cu bataia. Si ultima chestie pe care am sa o spun: copiii nu au nicio datorie, absolut niciuna, fata de parintii lor, insa parintii le sunt copiilor datori toata viata.

E prima noapte pe care o dorm cap-coada de la inceputul saptamanii. Azi dimineata am vazut luna, parca s-a mai subtiat putin, nu mai e asa bortoasa. :)

Exista metoda Kazdin, in care un orar cu puncte e folosit de catre parinte si copil, de acord comun, pentru a corecta comportamentele gresite ale copilului (raportate la persoana copilului, si nu la fanteziile parintelui).

Insa acest orar nu este un scop in sine, ci doar un mijloc. Altfel parintele risca sa sufoce personalitatea in formare a copilului fie prin asuprire, fie prin manipulare.

Insa de aici si pana la urecheli si bastoane pe spinare e cale lunga.

Seramis are si el probleme, dovada ca spune copilului "pui", "lighioana" sau compara copilul cu un caine.

E gresit. E o dovada de adultism (dispretul adultului fata de copil).