Compas a scris:Sa nu uitam ca un tip foarte inteligent, cu logica foarte buna si care a facut Harvardul, nu este neaparat si onest, nu neaparat om cu suflet curat.
Sigur că problema onestității se pune în mod inerent. Eh, n-avem de unde să știm noi asta. Adică, ce fel de suflet curat sau murdar ar avea acest om. Sau cel puțin eu nu mă pot pronunța în acest sens, pentru că nu știu amănunte.
Poți aduce tu ceva mai multă lumină în acest caz?
Stu' a scris:Și cred că ai înțeles tu greșit că ar susține pedeapsa capitală pentru fiecare om care ucide, indiferrent de circumstanțele unui astfel de fapt.
Chiar deloc, o spune ,,negru pe alb''. Pt ucidere constienta, cel putin.
E posibil, însă Io cre că ai înțeles tu geșit. Dă-mi te rog contextul unde spune așa ceva.

