„Tom este pedepsit să vopsească un gard într-o zi de vacanță. Băiatului îi displăceau glumele prietenilor și mai ales cele ale lui Ben, care, din nefericire, a sosit primul, îndreptându-se spre locul de scăldat. Între cei doi copii a avut loc următorul dialog:
-Salut bătrâne! Te-au pus la muncă, nu-i așa?
-A, tu ești, Ben, nu te observasem.
-Mă duc să mă scald. Nu ai vrea să vii și tu? Nu, tu prefer să muncești, nu-i așa? Bineînțeles că preferi!
Tom își privi prietenul și replica:
-Ce înțelegi prin muncă?
-Ceea ce faci tu, nu este asta o muncă?
Tom reîncepu să vopsească și răspunse în doi peri:
-Poate că da, poate că nu. Oricum, Tom Sawyer nu se plânge.
-Ei haide, doar nu o să mă faci să cred că îți place!
Mișcările pensulei continuau.
-Dacă îmi place? Și de ce nu mi-ar plăcea? Oare un băiețel de vârsta noastră are deseori ocazia de a vopsi un gard?
Situația luă o nouă întorsătură. Ben încetă să mai muște din mărul pe care îl avea la el. Tom mânuia cu măiestrie pensula, se îndepărta ușor pentru a constata efectul, în timp ce Ben devenea tot mai interesat. Deodată, Ben spuse:
-Tom, lasă-mă și pe mine să vopsesc puțin.
Nu se înserase încă și gardul era vopsit foarte bine, iar Tom îndesa prin buzunare comoriile primite de la Ben și de la alți copii cărora le-a permis să dea de câteva ori cu pensula.”
Pornind de la textul de mai sus (chiar nu stiam, pana de curand, ca psihologia foloseste povestioara redata ca exemplu motivational), credeti ca e posibil ca o activitate care ni se pare urata sau grea sa se transforme intr-una placuta, cand persistam sa o facem pt. ca n-avem incotro?
))))