România
Roportal.ro

Pe agenda zilei. Evenimente externe

Început de Ampera, Lun 26 mai 2014 · 1.056 răspunsuri · 50.672 vizualizări

Avalon731.936 mesaje#831

https://evz.ro/spacex-starship-nasa-elon-musk.html

Starship, un nou eșec. A eșuat la câteva minute după ce a ajuns în spațiu
Nava spațială Starship a companiei SpaceX, construită pentru a transporta astronauți pe satelitul natural al Pământului, a eșuat în spațiu la câteva minute după ce a decolat sâmbătă.

Starship a decolat de la baza de lansare Starbase a companiei deținute deElon Musk, situată în apropiere de Boca Chica, Texas. Nava s-a ridicat la aproximativ 90 km deasupra solului. Zborul ar fi trebuit să dureze o oră și jumătate.

Starship, al doilea test eșuat

Însă, etajul de propulsie Super Heavy al rachetei, deși inițial părea să reușească o manevră crucială pentru a se separa de corpul principal Starship, a explodat deasupra Golfului Mexic la scurt timp după ce s-a desprins.

Între timp, propulsorul de bază Starship a continuat să se îndrepte mai departe spre spațiu, dar câteva minute mai târziu centrul de control al misiuniiSpaceXa pierdut contactul cu vehiculul.

„Am pierdut datele de la a doua etapă… credem că am pierdut a doua etapă”, a declarat John Insprucker, gazda livecast-ului SpaceX. La aproximativ opt minute de la începerea misiunii, o cameră video a redat imagini cu o explozie care ar fi sugerat că nava a cedat la o altitudine de 149 de kilometri. Prima tentativă de lansare a navei Starship s-a consumat în luna aprilie, moment la care nava a explodat după patru minute de zbor.

Space X a început o anchetă pentru a determina cauza exploziei

Administrația Federală a Aviației din SUA a confirmat incidentul care „a dus la pierderea vehiculului”. Nu au fost raportate răniți sau pagube materiale. Agenția a declarat că va supraveghea ancheta inițiată de SpaceX cu privire la eșecul testelor. Ulterior va trebui să aprobe planul SpaceX pentru a preveni repetarea acestuia.

Obiectivul misiunii a constat în lansarea rachetei Starship și de a o trimite în spațiu ca mai apoi să revină în atmosfera terestră pentru o aterizare în largul coastei Hawaii. La o altitudine de aproximativ 70 kilometri sistemul de rachete a executat manevra de separare de propulsorul Super Heavy, în timp ce propulsorul de bază Starship a zburat mai departe în spațiu cu ajutorul propriilor motoare. Dar, propulsorul Super Heavy a explodat.

 Motoarele Starship au funcționat câteva minute

Într-o postare pe platforma de socializare, SpaceX a precizat că în primă instanță motoarele de bază Starship au funcționat preț de câteva minute.

„Au pornit timp de câteva minute în drumul său spre spațiu. Cu un test ca acesta, succesul vine din ceea ce învățăm, iar testul de astăzi ne va ajuta la îmbunătățirea fiabilității Starship în timp ce SpaceX încearcă să facă viața multi-planetară”, a declarat compania deținută de Elon Musk.

NASA, principalul client pentru Starship

Elon Musk, fondatorul și inginerul-șef al SpaceX, consideră că Starship ar putea înlocui în cele din urmă racheta Falcon 9. Calul de bătaie al companiei și care reprezintă piesa centrală a activității sale de lansare.

NASA, principalul client al SpaceX, are o miză considerabilă în succesul Starship. Agenția spațială americană se bazează pe Elon Musk în programul său de zboruri spațiale cu echipaj uman.

În timpul zborului de testare din 20 aprilie, nava spațială a explodat în bucăți la mai puțin de patru minute. Ar fi trebuit să zboare 90 de minute. Zborul a mers prost de la început. Unele motoare au cedat la decolare. Un incendiu în interiorul rachetei a fost în cele din urmă de vină pentru eșecul de separare, potrivitReuters.

Captură de ecran 2023-11-19 085159.png

Editat Dum 19 nov 2023 08:52

Avalon731.936 mesaje#832

https://piataauto.md/Stiri/2023/11/Cel-mai-mare-si-mai-avansat-reactor-tokamak-de-fuziune-nucleara-din-lume-a-inceput-a-fi-pus-in-functiune-in-Japonia/

Cel mai mare şi mai avansat reactor tokamak de fuziune nucleară din lume a fost pus în funcţiune în Japonia

Cercetările în fuziunea nucleară au luat un ritm extraordinar în ultimii ani, iar ştirile despre evenimente majore, care aduc evoluţii esenţiale, sunt foarte frecvente în ultima perioadă. Deşi studiul fuziunii nucleare a pornit încă din anii 1950, o bună perioadă acestea nu au putut depăşi problemele efectelor secundare şi au evoluat cu paşi mici, abia acum având loc adevăratele salturi imense. Reamintim, fuziunea nucleară presupune fuzionarea a doi atomi, masa atomului nou fiind mai mică decât suma celor două iniţiale, iar diferenţa fiind eliberată în energie şi căldură, fără radiaţii. Ea e diferită faţă de fisiunea nucleară care are loc în reactoarele centralelor nucleare obişnuite, acolo atomii grei fiind diseminaţi în alţii mai mici, iar diferenţa e emanată în căldură şi radiaţii. Aşadar energia produsă prin fuziune nucleară nu aduce riscul radioactivităţii şi are şansele tot mai palpabile de a fi o sursă imensă de energie în cantităţi extraordinar de mari pentru omenire.

Ei bine, reactoarele în care se testează cel mai des fuziunea nucleară sunt numite tokamak şi acestea încearcă să ţină reacţia de fuziune sub control, centrată. Iar întrucât pentru reacţia de fuziune, similară celei de pe Soare, sunt necesare circa 150 milioane grade Celsius, consumul de energie al acestor reactoare e imens. Teoria spune că energia primită înapoi va fi net mai mare decât cea consumată. Şi când omenirea va ajunge la punctul de a putea primi înapoi un energie net superioară, ţinând reacţia sub control pe termen lung, va avea loc o adevărată revoluţie a surselor de energie, când vom putea folosi acest izvor al energiei teoretic nelimitate.

Iar progresul din ultimii ani spre această cale, cum spuneam, e gigantic. În 2022,cercetătorii chineziau reuşit un timp record de reacţie de fuziune nucleară, de 17 minute şi 36 secunde într-n reactor tokamak. În Franţa e în proces de construcţie un alt reactor tokamak cu efort internaţional, ITER, cu rol de a integra cât mai multe sisteme experimentale în el şi de a le testa pe toate, pentru a găsi cea mai bună combinaţie dintre ele şi a de avea până la urmă formula cu adevărat funcţională şi verificată a acestui tip de reactor. În lina octombrie, o echipă de fizicieni din SUA au anunţat că au descoperit cheia pentru stabilizarea reactoarelor tokamak, prinunde Alfven, Între timp, oamenii de ştiinţă de la laboratorul Lawrence Livermore din California, SUA,au reuşitsă creeze prin fuziune mai multă energie decât au consumat, doar că ei nu au folosit un reactor tokamak pentru asta, ci o construcţie cilindrică, cu lasere la ambele capete care au reuşit să pornească reacţia de fuziune într-o capsulă din interiorul cilindrului, de pe centru. Iar acum în Japonia a fost definitivată construcţia celui mai mare şi mai avansat reactor tokamak din lume, JT-60SA, după 15 ani de muncă asupra lui.

Acesta foloseşte magneţi superconductori pentru a ţine în frâu plasma într-o cameră de formă toroidală din centrul reactorului. Iar de curând acesta a început a fi pornit pe scurte secvenţe de test, iar eactorul a reuşit să producă stabil starea de plasmă.

eactorul e proiectat să poată asigura apariţia plasmei la 200 milioane de grade Celsius, pentru o durată de circa 100 secunde per secvenţă. Aceste episoade scurte trebuie să le permită oamenilor de ştiinţă să-şi perfecţioneze metodele de a ţine reacţia sub control de lungă durată. Practic, reactorul Japonia va fi un poligon de testare, pentru a perfecţionare şi avansare către arele deziderat al fuziunii nucleare.

Oamenii de ştiinţă japonezi vor împărţiţi observaţiile lor şi cu echipele internaţionale la ITER, din Franţa, iar asta va ajuta reciproc la avansarea cât mai rapidă spre scopul final al energiei produse prin fuziune nucleară în mod sigur şi în cantităţi uriaşe pentru omenire.

Captură de ecran 2023-11-19 115345.png

Editat Dum 19 nov 2023 11:55

Avalon731.936 mesaje#833

https://evz.ro/nasa-incearca-sa-identifice-ucigasii-de-planete.html

Pământul, amenințat de „ucigașii de planete”. NASA încearcă să-i identifice

Telescoapele spațiale se află la sute de kilometri de Pământ. Acestea folosesc senzori în infraroșu care permit detectarea căldurii emise de obiectele spațiale necunoscute.

ESA Următoarea generație de telescoape spațiale ar putea fi cea mai bună formă de apărare împotriva unui potențial dezastru provocat de acești „ucigași de planete”. NASA încearcă în acest moment să identifice un număr cât mai mare din aceste obiecte.

Asteroizii cu potențial mare de distrugere sunt porecliți uneori „ucigași de planete” de NASA

În dimineața zilei de 15 februarie 2013, un meteorit de dimensiunea unui tir a sărit din direcția răsăritului de soare și a explodat formând minge de foc deasupra orașului Celiabinsk în Rusia. Strălucind pentru scurt timp mai tare decât Soarele, meteoritul a explodat la 22 de kilometri deasupra pământului cu o energie de 30 de ori mai mare decât cea degajată de bomba care a distrus Hiroshima.

Explozia a distrus geamurile a peste 7.000 de clădiri, i-a orbit temporar pe pietoni, a produs arsuri instantanee de la radiațiile ultraviolete și a rănit peste 1.600 de persoane. Din fericire, nimeni nu a murit.

Meteoritul de la Celiabinsk este considerat cel mai mare obiect spațial natural care a intrat în atmosfera Pământului. Totuși, niciun observator de pePământnu l-a putut detecta. Venind din direcția Soarelui, asteroidul a rămas ascuns în cel mai mare punct orb al nostru până când a fost prea târziu. Evenimentul a fost cel mai mare de acest fel din ultimii 100 de ani.

Evenimente precum cel de la Celiabinsk sunt, din fericire, neobișnuite

Roci de dimensiunea acelui meteorit, cu un diametru aproximativ de 20 de metri, pătrund în atmosfera Pământului cam o dată la fiecare 50 – 100 de ani, potrivit unei analize realizate de Agenția Spațială Europeană (ESA).

Asteroizii mai mari lovesc încă și mai rar. Până acum, astronomii de la NASA și alte agenții au detectat orbitele a peste 33.000 de asteroizi din apropierea Pământului. Au descoperit că niciunul nu amenință planeta noastră pentru cel puțin 100 de ani de acum încolo.

Dar nu poți calcula riscul unuiasteroidpe care nu îl poți vedea. Se pare că ar exista mii de astfel de exemple. Din păcate, unele dintre ele destul de mari încât să poată distruge orașe întregi.

Acești asteroizi se mișcă pe traiectorii imposibil de detectat în jurul stelei noastre

Această posibilitate sumbră i-a motivat pe astronomi să găsească cât mai mulți dintre asteroizi ascunși ai Sistemului Solar:

„Cel mai problematic obiect este acela pe care nu îl poți vedea”, a spus Amy Mainzer profesor de științe planetare la Universitatea din Arizona.

Odată ce știm de ei, asteroizi pot fi monitorizați sau detectați:

„Dacă putem afla ce este acolo afară, atunci putem avea o estimare mult mai bună a adevăratului risc.” La fel ca toți asteroizii, cei mai mulți dintre cei care nu au putut fi încă detectați nu sunt destul de mari. Atunci când intră în atmosfera Pământului, ard complet”, mai spun cercetătorii.

„Cel mai problematic obiect este acela pe care nu îl poți vedea”, arată cercetătorii NASA

Din păcate, există, însă destui asteroizi nedescoperiți. Aceștia ar putea avea peste 140 de metri în diametru. Asta înseamnă că dacă ar lovi Pământul, aceștia ar provoca distrugeri catastrofale:

„Credem că am găsit aproximativ 40% dintre acești asteroizi în jurul valorii de 140 de metri”, a spus Mainzer.

Potrivit estimărilor NASA, mai rămân în jur de 14.000 de asteroizi nedescoperiți. Ar putea există și obiecte mult mai mari care se ascund în spatele razelor Soarelui. Măsurând peste 1 kilometru în diametru, acești „ucigași de planete” sunt capabili să producă destulă distrugere pentru a duce la extincție.

Captură de ecran 2023-11-19 155720.png

Avalon731.936 mesaje#834

https://adevarul.ro/stiri-externe/sua/donald-trump-reprezinta-cel-mai-mare-pericol-2317542.html

Donald Trump reprezintă cel mai mare pericol pentru lume în 2024. Ce ar însemna victoria lui în alegerile din America

Ediția britanică a The Economist îl consideră pe fostul președinte american Donald Trump cea mai mare amenințare pentru lume anul viitor. Articolul este ilustrat cu o umbră a lui Trump atârnând peste glob.

„O umbră atârna peste lume. Aceasta este cea de-a 38-a prognoză a noastră anuală pentru anul următor și, în tot acest timp, nicio persoană nu a întunecat analiza noastră la fel de mult precum Donald Trump care încețoșează 2024”, se arată în articol.

Revista compară probabila victorie a lui Trump la alegerile din SUA cu o aruncare a zarurilor și sugerează că victoria sa va însemna un sfârșit benefic al războiului din Ucraina pentru Rusia, distrugerea NATO și predarea Taiwanului Chinei.

„America se confruntă cu o ostilitate crescândă în străinătate, provocată de Rusia în Ucraina, Iran și milițiile sale aliate din Orientul Mijlociu și China din strâmtoarea Taiwan și Marea Chinei de Sud. Aceste trei țări își coordonează eforturile și împărtășesc o viziune a unei noi ordini internaționale în care forța este corectă și autocrații sunt în siguranță”, scriu analiștii.

Trump domină în acest moment votul pentru nominalizarea candidatului din partea partidului Republican la alegerile prezidențiale de peste un an. Mai multe sondaje arată chiar că ar fi în avantaj față de președintele Joe Biden în mai multe state cruciale. Într-un sondaj realizat pentru New York Times, 59% dintre votanți au spus că au încredere în Trump în privința economiei, în comparație cu doar 37% care sunt de partea lui Biden. Până acum, problemele legale cu care se confruntă Trump nu au făcut decât să îi consolideze și mai mult poziția. În următoarele 12 luni, orice greșeală din partea oricărui candidat ar putea să îl coste victoria – și, totodată, să arunce lumea în haos. Republicanii din tabăra lui Trump (MAGA) au pus la cale strategia pentru al doilea mandat al său ca președinte de mai multe luni de zile, ceea ce înseamnă că Trump 2.0 va fi mai organizat decât Trump 1.0.

Adevărații lui adepți vor ocupa cele mai importante poziții în administrația sa. Trump ar fi așadar complet liber să facă ce vrea în misiunea sa de răzbunare, protecționism economic și afaceri extravagante. Nu este deci de mirare că posibilitatea unui al doilea mandat al lui Trump umple parlamentele și camerele de ședință din toată lumea de disperare. Trump va declara război oricărei instituții care îi va sta în cale.

Publicația sugerează că, dacă Trump se întoarce pe scaunul prezidențial la Casa Albă, va da frâu liber dorinței sale de răzbunare, protecționism economic și tranzacții teatrale și extravagante.

„Nu e de mirare că perspectiva celui de-al doilea mandat al lui Trump umple de disperare parlamentele și sălile de consiliu ale lumii. Revenit la putere prin înfrângerea sa electorală din 2020, el va simți fără îndoială că numai învinșii se lasă legați de normele, obiceiurile și sacrificiul de sine care alcătuiesc o națiune. În timp ce își urmărește dușmanii, Trump va purta război oricărei instituții care îi stă în cale, inclusiv instanțele și Departamentul de Justiție”, se arată în articol.

Autorii adaugă că o victorie a lui Trump anul viitor va avea un impact profund și în străinătate. China și sateliții săi vor fi doar amuzați de dovezi că democrația americană nu funcționează. Dacă Trump începe să încalce normele democrației și drepturilor civile în Statele Unite, diplomații săi nu le vor putea proclama în străinătate. Astfel, Sudul Global și-ar confirma teza conform căreia apelurile americane de a face ceea ce trebuie sunt de fapt doar un exercițiu de ipocrizie.

După cum scrie The Economist, primul mandat al lui Trump pentru lume s-a dovedit a fi mai bun decât se aștepta. Administrația sa a furnizat arme Ucrainei, a făcut eforturi pentru un acord de pace între Israel, Emiratele Arabe Unite și Bahrain și a cerut țărilor europene să mărească cheltuielile pentru apărare. Politica Americii față de China a devenit, de asemenea, mai agresivă.

Totuși,val doilea mandat ar fi diferit, deoarece lumea s-a schimbat. Dorința fără margini a lui Trump pentru a încheia afaceri și ceea ce percepe el a fi interesele Americii nu sunt constrânse de realitate și nu sunt ancorate în valori.

Trump crede că este o afacere proastă pentru America să risipească sânge și resurse în Europa

Trump crede că este o afacere proastă pentru America să risipească sânge și resurse în Europa. Prin urmare, el amenință că va pune capăt războiului din Ucraina într-o zi și va distruge NATO, poate renunțând la angajamentul Americii de a considera un atac asupra unei țări ca un atac asupra întregii Alianțe.

În Orientul Mijlociu, Trump este cel mai probabil să sprijine necondiționat Israelul. În Asia, s-ar putea să fie dispus să încheie o înțelegere cu președintele chinez Xi Jinping pentru a renunța la Taiwan, deoarece nu înțelege de ce America ar intra în război cu o superputere nucleară pe o insulă mică.

„Dar știind că America va părăsi Europa, Putin va avea un stimulent să continue războiul împotriva Ucrainei și să pună mâna pe fostele țări sovietice precum Moldova sau statele baltice. Fără presiunea americană, este puțin probabil ca Israelul să obțină un consens intern cu privire la discuțiile de pace cu palestinienii. De teamă că Trump nu-și va sprijini aliații, Japonia și Coreea de Sud ar putea obține arme nucleare”, prezice publicația.

Potrivit unor analiști, al doilea mandat al lui Trump ar putea fi un punct de cotitură. Victoria îi va confirma cele mai distructive instincte de dominație, iar planurile sale vor întâmpina cu mai puțină rezistență. Acest lucru ar putea distruge autoritatea morală a Statelor Unite.

„Soarta alegerilor va fi decisă de zeci de mii de alegători din doar câteva state. În 2024, soarta lumii va depinde de buletinele lor de vot”, conchide publicația.

Captură de ecran 2023-11-19 215405.png

← Înapoi la Politica