Tristetea

Vi se intampla sa fiti tristi fara motiv?

Eu asa ma simt de la un timp, desi nu as avea motive sa ma simt asa. Ba din contra!

Si pentru ca eram oarecum datoare cu noutati, dar la acel moment imi era foarte greu sa vorbesc despre asta, lucrurile merg spre bine cu sanatatea fiicei. S-a infirmat un diagnostic de care nici nu mai vreau sa imi aduc aminte. Totul merge spre bine, spre normal. Nu ma intrebati ce a fost, pt ca nu stiu. Nici medicii nu stiu ceva concret. Insa, cel mai important este ca ea este bine.

revenind la tristete... chiar nu inteleg de ce ma simt asa. Vi s-a intamplat si voua?

PS: Am pus topicul la Psihologie... nu stiu de ce l-am pus. Discutiile sunt libere, nu tre de specialitate.

Davi_ a scris:

. Vi s-a intamplat si voua?

da, special cand tristetea cu motiv ma obosise. cand motivele au trecut ramasesem trista asa...din obisnuinta.

ma bucur ca e bine cu fiica ta

hugs

Ma bucur nespus pentru fiica ta. M-am gandit adesea la voi.

Da, uneori simti tristete fara sa ai motiv serios. In general e natural dupa o mare bucurie sau o mare tristete.

E de la oboseala, cred.

Dormi mai mult, iesi mai mult in natura, citeste o carte..

Saru`mana la amandoua si multumesc pt gandurile bune.

Poate fi o forma de depresie? Un inceput? Sau e doar o faza d-asta de om epuizat psihic si emotional?

Poate o dereglare chimica in corp ?

Cum ar fi? Nu sunt nervoasa ( nervoasa m-am nascut si e starea mea naturala ), sunt trista. Simt ca sunt trista, si imi vad starea si cei din jurul meu. Nu-mi place deloc starea asta, nu e permanenta, dar e deranjabila.

Nu e placuta, dar e prea devreme ca sa te ingrijorezi.

Incearca sa faci diverse activitati placute, trage un pic de tine, ca sa nu stai sa te gandesti la asta.

Daca pana in 2 saptamani iti revine pofta de viata si veselia, e mai bine.

Dar odihneste-te. Dormi devreme si petrece in aer liber cta mai mult timp. Sportul ajuta de asemenea.

A! si mi se mai intampla ceva: mi s-au cam schimba preferintele culinare. De ex, eu nu mancam dulciuri, fooooarte rar mancam o prajitura. Acuma... rup! Banane, la fel! Am ajuns de mananc 6-8 banane pe zi! Anumite mancaruri nu`mi mai plac, si ma trezesc ca am pofta de ciudatenii. De spanac nu mai zic,as manca zilnic. Si multe altele.

Cred ca ma transform.

menopauza?

Nu, tocmai.

Si mai am o chestie: visez toate cunostintele. ca mai sunt vii, ca au murit.. eu ii visez. Am avut o lunga perioada in care nu visam nimic. Acuma, visez si cunostinte din copilarie

Jur ca ma simt ciudat.

Blues a scris:

Ai avut o povara enorma pe suflet. Atunci a trebuit sa fii puternica pentru fiica ta, iar acum, pentru ca s-a terminat, traiesti urmarile stresului si a fricii de atunci. E ceva normal, cred, ca un stres post traumatic.

O sa fie bine, tristetea nu inseamna neaparat si depresie.

Si acum ma destresez, sau ce se intampla, de am luat-o razna asa?

stupid_me a scris:

Nu e placuta, dar e prea devreme ca sa te ingrijorezi.

Incearca sa faci diverse activitati placute, trage un pic de tine, ca sa nu stai sa te gandesti la asta.

Daca pana in 2 saptamani iti revine pofta de viata si veselia, e mai bine.

Dar odihneste-te. Dormi devreme si petrece in aer liber cta mai mult timp. Sportul ajuta de asemenea.

Fac, dar ce activitati daca nu mai mai atrage nimic? Fac.. ce faceam de obicei, dar mecanic asa...

Cred ca si daca as castiga la loto, as fi la fel: "Am castigat? Aha, bine. Ma bucur". Si atat.