Început de Stu', Joi 17 apr 2014 · 104 răspunsuri · 13.640 vizualizări
King1 a scris:Foarte tare. E bine ca poti lua astfel de decizii insemnate fara sa taraganezi in defavoarea ta.
Mi-am mai indeplinit un vis, pot trece la urmatorul acum. :)
adal* a scris:Un om singur, este un om care...se simte singur.
Eu ma simt de multe ori singura printre oameni, cred ca asta e mai naspa decat sa fii singur de tot. ;)
Einsamer ♫ a scris:Eu ma simt de multe ori singura printre oameni, cred ca asta e mai naspa decat sa fii singur de tot. ;)
Asta este de fapt paradoxul. Oamenii sunt din ce in ce mai multi si din ce in ce mai singuri. Ii leaga tot mai putine lucruri.
Il invidiez pe aramis ca are prieteni, chiar daca sunt turci. :)
Editat Dum 18 dec 2016 01:23
The Unknown a scris:Adica esti mort, in cosciug, in groapa!!!
Nu la asta ma gandeam, atunci nu mai conteaza.
King1 a scris:Oarecum as inclina sa iti dau dreptate, desi... daca aleg sa raman, si pana la urma raman singur pe veci, cum m-as numi? Izolat voluntar? Mmmm.
Cred ca ar putea fi clasificata dupa unele criterii.
Pentru mine, un om singur e cel care se inchide sau e inchis in propria fiinta, putandu-i fi sau nu (auto)suficienta. Poate cel mai singur e omul tradat de propria constiinta.
Ma mai gandesc. :)
Nu cred ca putem alege ceva ce e impotriva firii noastre, nu pt. perioade lungi. De acord, poti alege sa nu mai ai contact cu oamenii pe anumite perioade, pt. a-ti pune gandurile in ordine, pt. a te reface psihic (atunci cand esti satul de lume), dar eu sunt de parere ca asta nu inseamna singuratate, pt. ca oricand ai posibilitatea sa te intorci intre oameni si poti beneficia de ajutorul lor, de caldura lor. Simplul fapt ca esti constient ca te poti intoarce aproape oricand intre oameni, iti confera confort psihic, confort pe care nu l-ai avea niciodata daca ai sti ca nu ai mai avea posibilitatea sa te intorci, atunci nici nu ti-ai mai dori sa fii singur. Nici calugarii care traiesc in pustnicie nu-s singuri, ei nu mai au nevoie de lume, iar asta nu din pricina dezamagirilor, ci a faptului ca-l au pe Dumnezeu, iar el reuseste sa le suplineasca nevoia de oameni.
Editat Dum 18 dec 2016 13:11
De acord cu faptul ca multi nu isi doresc sa fie singuri si atunci, sufera.
Dar cei care aleg singuratatea poate nu se simt singuri in singuratate.
Asa cum pentru calugari Dumnezeu e de ajuns, cum ai spus, poate si pentru acel om care iubeste singuratatea el insusi (si poate chiar un Dumnezeu, un zeu, natura, animalele, etc) ii este de ajuns.
Cati oameni cunosti tu care si-au dorit cu adevarat sa fie singuri, care nu sunt singuri din cauza ca au fost dezamagiti de alti oameni si/sau pt. ca nu mai au cu cine comunica cu adevarat? Eu nu cunosc niciunul, insa am cunoscut oameni care-s singuri pt. ca nu le-a mai ramas nimeni care sa le fie alaturi. Ultima oara am cunoscut un astfel de om asta primavara, o femeie, m-a intristat foarte tare.
După cum văd, important este ce înseamnă pentru el, nu ce înseamnă pentru mine.
Dpmdv,sa fii singur,nu înseamnă izolarea fizică, înseamnă sa nu ai sentimente de iubire pentru nimeni.
Cand esti dat naibii uitarii si nimanui nu-i pasa de tine.
Cand necazurile te-au cuprins ca un paianjen si n-ai scapare. Azi fugim la un fost coleg al sotului, ne-a rugat sotia ca nu stie prin ce trece prietenul nostru ca se comporta diferit. Pe langa ca mama acestuia a fost dus la spital de urgenta, are in jur de 90 de ani si nu i s-a gasit nimic ... el cade intr-o depresie bleaga si literar se uita ca vitelul la poarta nou de aseara!!! Are familie frumoasa, mama, frati si surori copiii cu multi copiii ... sa fie din cauza mamei care e prea batrina deja si el nu accepta trecerea ei sau ce a patit de pe o zi pe alta??? cu 3 zile in urma au fost la noi si totul a fost bine, de acum, cine stie. Statea in fata casei singur intre fire electrice de decoratie, nu pricepea nici ca suna telefonul ... mi-e sa nu se duca el inaintea maica-sii, are 71 de ani. A spus sotului ca se simte foarte singur in pensie ca nici un fost coleg nu-l mai suna inafara de noi si nici nu prea se organizeaza intalniri si ei care au lucrat 30 de ani impreuna, trebuie sa fie camarazi ca in armata pana la ultimul din ei!!! Descanta-l pe asta!!!
Fiero a scris:Nu cred ca putem alege ceva ce e impotriva firii noastre, nu pt. perioade lungi. De acord, poti alege sa nu mai ai contact cu oamenii pe anumite perioade, pt. a-ti pune gandurile in ordine, pt. a te reface psihic (atunci cand esti satul de lume), dar eu sunt de parere ca asta nu inseamna singuratate, pt. ca oricand ai posibilitatea sa te intorci intre oameni si poti beneficia de ajutorul lor, de caldura lor. Simplul fapt ca esti constient ca te poti intoarce aproape oricand intre oameni, iti confera confort psihic, confort pe care nu l-ai avea niciodata daca ai sti ca nu ai mai avea posibilitatea sa te intorci, atunci nici nu ti-ai mai dori sa fii singur. Nici calugarii care traiesc in pustnicie nu-s singuri, ei nu mai au nevoie de lume, iar asta nu din pricina dezamagirilor, ci a faptului ca-l au pe Dumnezeu, iar el reuseste sa le suplineasca nevoia de oameni.
Da, am inteles parerea ta :) Practic acorzi notiunii de singuratate doar nota trista, disperata, chinuitoare, sumbra.
Depinde ce includem in continutul termenului pana la urma. Eu vad si surghiunul voluntar, fie el fericit, chiar daca temporar sau satisfacator prin compania lui Dumnezeu, in cazul calugarilor, de pilda, ca facand parte tot din singuratate. E doar o distinctie de perceptie a termenului. ;)
Concluzia pare sa fie ca un om poate sa fie singur, atunci cand esueaza pe o insula pustie si nu are unde sa-si incarce telefonul.