Daca eram o jucatoare de tenis, plecam de acolo imediat si n-as fi considerat acea gaura neagra un loc pentru sportivi. Asta nu este un tratament pentru un om inocent, ci pentru ilegalii criminali din sudul Asiei. Daca ei asa vor sa procedeze, n-au loc nici ei in alte competitii sportive cel putin dublu timp la care-l condamna pe Novak Djokovic.
Mi-e scarba iar de acele tari care-ti opresc pasaportul si alte acte la intrare in tara, biletul de avion si ce mai vor.
*Australienii nu pot transfera pensia intr-o alta tara odata au muncit acolo o viata. Daca 6 luni din an nu locuiesc acolo, au pierdut si banii sau ceva asemanator aud de la multi unguri si romani care fac vacante in Europa dar se opresc si in State in drum spre acele insule de puscariasi si criminali. Ca si canadienii, cu oricine s-ar casatori doar sa scape de acolo din robie si acum cu computerul e mult mai usoara treaba ca vreodata.*
Sper ca organizatorii din alte tinuturi sa tina cont de aceasta comportare animalica si sa nu-i mai invite pe cei din acel continent.
Sclavagism totalitarian sau cum s-ar numi acest act de criminalitate contra un om care n-a facut altceva decat ca este SARB. Doar ficatul lui Khillary Clinton creste de fericire ca ea mai voia un atac pe sarbi si n-a reusit sa influenteze armata americana sau pe cea izraeliana, zic la intamplare asta, sa atace Serbia, cum a facut ea in zilele ei mai bune si credea ca va intra in istorie ca prima zeita, dar tot pe usa din dos are acces.
https://www.playsport.ro/adio-djokovic-pentru-urmatorii-trei-ani-pedeapsa-pe-care-australia-vrea-sa-i-o-aplice-liderului-atp-102331?utm_source=EVZ&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee