Acum, chiar în momentul vorbirii, Simona joacă cu Roberta Vinci și scorul e 1-1 la seturi și 1-1 la ghemuri în setul 3. Iar Simona are vizibile dificultăți.
Nici din partea Irinei Begu veștile nu-s chiar grozave. În meciul cu Larsson, a pierdut primul set.
Cea de-a treia româncă care joacă în seara asta la Madrid, Sorana Cîrstea, conduce cu 1-0 la seturi în meciul cu Bellis C, din USA.
Simona e condusă cu 5-2 în decisiv și pare a nu mai avea resurse.
Sorana conduce cu 5-2 și e la un pas să câștige.
Irina încearcă să revină, dar nu convingător. E 3-3 la ghemuri în cel de-al doilea set
Sorana câștigă cu 6-3, 6-2 și se califică în optimi!
Simona și Irina luptă din greu să recupereze.
Simona Halep - Roberta Vinci, meci dramatic. 1-1 la seturi și s-a ajuns la tie-break în decisiv!
Simona întoarce meciul! Câștigă în fața Robertei cu 2-1 la seturi, după ce Vinci conducea cu 5-2 în decisiv!
Avem două jucătoare în optimi. Să vedem dacă Irina o să reușească și ea să întoarcă meciul!...
La fel de dramatic și în cazul Irinei! Suntem iar în tie-break...
Irina câștigă tie-break-ul în extremis și e 1-1 la seturi! Ne aflăm în decisiv...
Și Irina reușește și ea, în cele din urmă, să câștige setul trei și astfel să întoarcă rezultatul și să câștige meciul!
Până-n coadă, seară bună reușită de cele trei românce care s-au dus toate în optimile de la Madrid.