Suicid

Sinucigasii sunt oameni slabi. Ei nu fac fata la problemele vietii. Viata e grea. Nu oricine poate tine sus stindardul o viata. Multi obosesc. Unii se tarasc. Altii inca lupta. Ca in filmul "they shoot horses, don`t they?"

Sinucigasii au un capital de energie vitala mai mic. Si li se termina mai repede. Sunt ca niste bolnavi care nu mai au resurse pentru a trai.

Nu trebuie invinovatiti. Nu sunt mai egoisti sau mai altruisti ca altii.

Asta e viata. Viata e dificila, exhausting.

Ori iti faci rost de energie, vitala, ori crapi.

Viata nu e o livada de portocali, ci un desert cu oaze.

Oricum, ii apreciez pe sinucigasii care aleg sa dispara din existenta fara a freca pe altii la cap, fara a trage si pe altii dupa ei. Respect!

tadayosimasahiromidorikawa a scris:

filmul "they shoot horses, don`t they?"

Un film super

Eu ma intreb daca cei care vorbesc cu atat dispret despre sinucigasi au avut ocazia sa cunoasca unul intors din morti. Si, in caz ca au cunoscut, daca au avut curajul sa incerce sa afle care i-au fost motivele.

Lozinca aia cu "Viata e frumoasaaaaaaaaaaaaaaa!" n-o cred nici ei, pt. ca adesea se plang ca tancii din motive banale. Si tot din motive banale isi fac nervi si scuipa ura.

Departe de mine de a incuraja pe cineva sa se sinucida, cred si sper ca n-o sa mai fiu pusa niciodata in situatia de a-mi lua viata, si atunci cand am intalnit o persoana care era pe punctul de a face asa ceva am incercat s-o fac sa se razgandeasca. Dar nu cu ura si nici pictand in roz rahatul.

Pe cei care condamna inainte sa judece i-as ruga sa incerce sa se puna macar o ora in locul unuia pt. care "Viata e frumoasaaaaaaaaaaaaaa!" inseamna doar sa respire pt. perioade scurte ceea ce altii au avut din plin si fara sa fi facut nimic deosebit, normalitatea. Si abia dupa ce reusesc sa faca asta cu adevarat sa inceapa sa arunce cu pietre. Daca mai pot.

P.S.: Nu stiu daca s-a inteles din primul post. Eu sunt una intoarsa din morti, din coma, nu una pe care doar a bantuit-o gandul sinuciderii. Teoretic, n-ar fi trebuit sa supravietuiesc. Si am mai cunoscut ca mine.

Lumea asta relativista spune ca fiecare intelege ce vrea.

Nu intelege ce vrea.

Intelege ce poate.

Eu una nu sunt de acord cu sinuciderea si spun asta tot din perspectiva cuiva care a incercat acest lucru odata in viata. Multa lume stampileaza sinucigasii cu lasitate si cred ca la un moment dat am facut si eu asta, dupa ce mi-au venit mintile la cap si am inaintat in varsta infruntand ceea ce mi-a oferit soarta pe parcursul vietii. M-am vazut ca fiind o persoana puternica renascuta din cenusa ca pasarea Phoenix si am inceput sa privesc de sus in jos pe cei ce ii condideram slabi adica nu ca mine. Mda. Vax p**a. Am uitat ca intr-un anumit moment al vietii am fost si eu la fel de slaba, la fel de lasa daca e sa o luam asa, si probabil ca de multe ori avem tendinta sa condamnam la altii ceea ce de fapt condamnam in noi insine.

In retrospect nu cred ca a fost vorba de lasitate ci pur si simplu epuizare fizica, emotionala si psihica. Oricat de puternic ar fi omul sau oricat vrea sa fie, exista momente cand este pe muchie de a ceda daca este supus pe timp indelungat la conditii crunte mai ales aflate in combinatie...fizic + psihic. In cazurile astea deciiziile nefaste nu sunt luate pentru a atrage atentia sau a primi mila, compatimire, nu pentru razbunare sau pentru a pedepsi pe cineva, ci pur si simplu sunt decizii luate in tumultul unui chin cumplit din care se vrea doar scapare imediata, nimic mai mult. Psihicul este atat de fragil incat ajunge ca un elastic ros si intins la maxim. Plesneste fara a lua in considerare consecintele actiunilor care urmeaza.

Cineva care contempleaza curmarea vietii din aceste motive se afla intr-un tunel intunecat unde nu exista lumina, aer, sunet, speranta, unde exista numai suferinta pe toate planurile, singuratate, izolare, durere, disperare si bezna. E o chestie foarte personala, intima la care cei din jur nu sunt partasi si chiar daca ar fi nu ar sti cum sa ajute. Singurul ajutor adevarat de care poate beneficia o astfel de persoana este ajutorul propriu dat de ea insesi ei insesi. Trebuie sa iasa singura la liman si asta se face numai prin realizarea ca viata merita totusi traita, ca lupta merita continuata si ca speranta totusi exista. Realizari din astea vin de fel in urma unor incercari esuate si aici vorbesc de incercari reale nu de alea unde sta omul cu tubul de pastile intr-o mana si cu telefonul in cealalta sa sune la urgenta.

tadayosimasahiromidorikawa a scris:

Sinucigasii sunt oameni slabi. Ei nu fac fata la problemele vietii. Viata e grea. Nu oricine poate tine sus stindardul o viata. Multi obosesc. Unii se tarasc. Altii inca lupta. Ca in filmul "they shoot horses, don`t they?"

Sinucigasii nu sunt toti oameni slabi, nu sunt toti lasi. Nu se poate generaliza. Exista personalitati extraordinare (unii cu premii Nobel) care au marturisit ca au vrut sa se sinucida la un moment dat.

P.S. Nici eu nu vorbesc doar din carti. Tot dinaintea erei noastre, ca si Fiero, cand eram foarte tanara. Nu o sa uit niciodata ce am gandit si simtit atunci si cum m-a pufnit rasul cand mi-a povestit cineva foarte "intelept" cum oameni fara picioare joaca baschet din scaune pt. invalizi si cat de plictisita eram de cliseele astea - atat de plictisita incat nu m-am obosit sa ii explic ca suferinta nu se poate cuantifica, si nici aproxima dupa cate membre ai. Oricum, criza trecuse. L-am trimis la plimbare pe "intelept" fara nicio explicatie.

Lucast a scris:

De acord cu Ampera, e necesara o mare doza de egoism ca sa faci asta, deoarece lasi in urma multe durere.

Fratele meu a avut o tentativa esuata, din fericire. M-a distrus complet la momentul respectiv.

Asa ca ia si lupta, asa-i viata, toti avem tot felul de suparari si necazuri, mergem inainte.

Am o nepoata care are 17 ani. Iarna trecuta a incercat sa se sinucida, fiindca parintii nu erau de acord cu un anumit comportament al ei. A zacut o saptamana in coma, la spital. Atata suferinta le-a provocat parintilor ei si atatea sentimente de vinovatie, iar noi, restul rudelor, am stat cu inima cat un purice, de teama sa nu moara la o asemenea varsta; nici nu apucase sa inteleaga ceva din viata asta. Iar motivul ei fusese doar o fronda fata de parintii ei. Dupa ce a iesit din coma a spus ca nu a crezut, cu adevarat, ca va muri.

Rezultatul : parintii ei se poarta cu manusi, fiindca a dovedit cat de dispusa e sa-si provoace singura moartea doar pt a fi asa cum vrea ea.

Eu niciodata nu am avut curaj sa renunt de buna voie la viata pe care mi-au dat-o parintii / Dumnezeu.

Fiecare are steaua lui / soarta lui si incercarile din care sa invete, sa se dezvolte sufleteste. Pt asta nu e nevoie nici de bani, nici sa fie totul pe placul tau; trebe doar sa crezi in tine si ca viata ta in aceasta lume are un rost, ca a tuturor oamenilor.

Viata mea inca din frageda copilarie a fost o lupta, poate ca asta m-a si calit.

Cu ce comportament nu erau de acord parintii? Daca poti spune, fireste.

Sara' a scris:

1. Am o nepoata care are 17 ani. Iarna trecuta a incercat sa se sinucida, fiindca parintii nu erau de acord cu un anumit comportament al ei.

2. Dupa ce a iesit din coma a spus ca nu a crezut, cu adevarat, ca va muri.

1. Asta nu e cauza. A fost butonul declansator.

2. Ar fi bine sa fi fost din teribilism, dar nu ar trebui sa o creada atat de usor..

Lucast a scris:

Trebuie sa inteleaga ca sinuciderea nu este o solutie desteapta a problemelor in viata.

Sa-i spui chestia asta unei persoane aflate in asa adanca depresie este ca si cum ai spune capului sa nu te mai doara cand ai dureri de cap.

Ceea ce altii nu inteleg pentru ca nu au cum este ca acesti oameni in acele momente au realitatea lor sau percep o cu totul alta realitate fata de cei din jur. E imposibil sa-i faci sa vada lucrurile altfel sau sa le vaza cum le vezi tu. E o incercare futila care agraveaza situatia in loc sa o imbunatateasca pentru ca in mintea celui care ofera optimism el o face din bunavointa si dorinta de a ajuta tocmai pentru ca vede lucrurile altfel, dar in mintea unuia care contempleaza sinucidere acest lucru se traduce prin lipsa de intelegere, lipsa de empatie, detasare tocmai pentru ca ii confirmi ideea ca nu vezi lucrurile in aceiasi lumina. Efectul este ca se simt si mai singuri, si mai izolati.

Persoanele care nu stiu ce-i depresia severa si efectele ei asupra psihicului ar trebui sa inteleaga faptul ca aceasta conditie contorsioneaza complet realitatea suferindului. Ceea ce percepe o astfel de persoana este pe cat se poate de real pentru ea.

Un om nu sare de la normal la depresat, de la fericit la sinucigas intr-o secunda sau o zi. Este un proces de acumulare, este o depresie care s-a format in timp si care ajunge la acel punct culminant.

Si din nou ma vad nevoita sa mentionez ca nu ma refer la adolescentii sinucigasi pentru ca nu se inteleg cu parintii, nu le-au raspuns iubitii la SMS-uri, au probleme cu hormonii si de astea. Ma refer la oameni maturi care de bine de rau au discernamant si experienta de viata, dar totusi ajung in asemenea momente. Alea sunt cazuri serioase si nu au nici o legatura cu lasitate sau egoism pentru dupa cum am mai spus, realitatea lor e alta, procesul de rationalizare e distorsionat total.