Cum să te schimbi?

Eu nu vreau sa ma schimb. Ma plac asa cum este. :)

Invatul are si dezvat.

bitter cherry a scris:

Cred că avem cu toții chestiuni care nu ne plac la propria persoană, fie de natură fizică, fie de altă natură. Dincolo de supica aceea călduță cu "acceptă-te așa cum ești", eu cred că schimbarea, transformarea, este motorul evoluției personale.

Se întâmplă adesea ca, dincolo de o anumită dorință enunțată si asumată conștient, să nu putem să ne schimbăm, așa cum alcoolicul nu reușește să renunțe la viciul lui (exemplul este unul complet aleatoriu).

Cum se face că uneori voința ne este depășită? Există remedii?

Vointa de fier a avut si un fost coleg de munca. Reusise sa se lase de fumat, dar nu intru in detalii spunandu-ti cat de cretin devenise. Mai exact, un bou in puterea cuvantului. Asadar, schimbarea in bine poate fi benefica doar tie, insa nu si celor ce sunt alaturi de tine.

Deci, in concluzie, crezand ca o schimbarea iti poate aduce numai foloase, pe parcurs te trezesti ca toate au un pret.

°°° a scris:

Vointa de fier a avut si un fost coleg de munca. Reusise sa se lase de fumat, dar nu intru in detalii spunandu-ti cat de cretin devenise. Mai exact, un bou in puterea cuvantului. Asadar, schimbarea in bine poate fi benefica doar tie, insa nu si celor ce sunt alaturi de tine.

Deci, in concluzie, crezand ca o schimbarea iti poate aduce numai foloase, pe parcurs te trezesti ca toate au un pret.

E un caz prea particular. Poate ca respectivul asa era in realitate si fumul tigarii nu facea decat sa-l amorteasca putin facand-ul suportabil.

Nici albinele nu mai inteapa daca le afumi !

Nu te poti schimba prin vointa si atat, e ca si cum vrei sa muti munti sau sa sapi tunele cu mana goala. Iti trebuie un motiv bine intemeiat, un tel, si nu in ultimul rand, mijloace adecvate si un plan pe termen lung. Schimbarea nu inseamna o destinatie ci o experienta de viata la capatul careia esti oricum altul, poate cum te asteptai poate nu prea. Cert este ca orice lucru tratat cu seriozitate produce roade.

bitter cherry a scris:

Cum se face că uneori voința ne este depășită? Există remedii?

da, rabdarea este un remediu

Numai cine nu vrea nu se poate schimba.

Omul care spune ca nu se poate schimba de fapt se complace in autocompatimire. Se vaicareste, pentru ca este un om slab si atat poate.

Omul care spune ca si-ar dori sa se schimbe dar ii este greu arata ca are vointa moale, si se balaceste in lene, lipsa de sensibilitate, nesimtire, delasare, amanare, egoism, uneori prostie, rautate, naivitate, credulitate, agresivitate, si etxc.

Este un luzar, dar nu admite asta, si se scuza si se justifica la infinit.

Cine vrea sa se schimnbe isi ia soarta in maini, nu da vina pe altii sau pe trecut pentru ca are defecte, si face din sufletul sau ce vrea. Este creatorul destinului si sufletului sau. Asta inseamna responsabilizare. Restul e labareala si smiorcaiala.

Din vagile cunostinte de psihologie, stiu ca daca ai invatat 30 de ani sa fii intr-un fel, vei avea nevoie de cativa ani de zile de suferinta ca sa devii altfel. Asta incepe cu schimbarea spatiului locativ, continua cu eliminarea persoanelor toxice din mediu (chiar daca ii consideri prieteni, si ei pe tine la fel), modificarea obiceiurilor marunte(cand te speli, mananci, dormi etc.) si, daca e posibil, schimbarea locului de munca, daca e cazul.

Multi oameni cand zic ca se schimba, de fapt nu prea se schimba, modifica mici elemente din comportamentul lor si apoi asteapta feedback. Insa feedback-ul vine undeva la finalul schimbarii, nu pe parcurs. Pe parcurs doar suferi ca nu mai faci ce erai obisnuit sa faci, nu mai iesi cu cine erai obisnuit sa iesi si tot asa. Suferinta asta, care e un fel de sevraj, demoralizeaza pe multi suficient incat sa-si bage picioru-n ea de schimbare si sa-si aceepte soarta, asa cum e ea. Un exemplu ar fi femeile care nu mai slabesc, desi poate s-au apucat cu entuziasm de diete si sport.

E foarte confortabil și interesant să vă citesc părerile atunci când nu știți ce anume l-a determinat pe inițiator (întâmplător, în cazul acesta eu) să deschida un topic.

Retoric mă întreb dacă oamenii sunt la fel de intransigenți cu viciile ori defectele lor, așa sunt cum altii. Dacă au tendința asta de a se călca pe sine în picioare, in diferite aspecte ale vieții lor, așa cum o au cu alții.

Unora dintre voi am a vă mulțumi pentru bunăvoință. Sper să mai fie prilej și de alte mulțumiri.

D-aia ti-am dat un raspuns generic. Dar, ca tot ai deschis vorba... ce-ti veni (in afara de a ne da motiv sa mai scriem ceva p-aici) ?

Îmi doresc să schimb câte ceva la mine și nu reușesc, deși chiar îmi doresc asta, rațional și lucid vorbind. E ceva ce mă ține pe loc, numai că habar nu am ce și de ce.