Nu am mai scris de ceva vreme pe aici... As vrea un sfat de la cineva care a mai trecut printr-o situatie asemanatoare, sunt intr-un impas.
Dupa o relatie terminata si o pauza suficienta cat sa imi revin, am cunoscut recent un barbat care imi place foarte mult, ne-am apropiat firesc dar din start sunt probleme. El a trecut nu demult printr-o deceptie, a fost parasit de o femeie la care a tinut foarte mult si ii e teama sa se mai implice. O alta (mare) problema ar fi ca momentan trece printr-o situatie tragica, tatal lui e bolnav de cancer in stadiu terminal... mama lui a murit deja cu cativa ani in urma.
La scurt timp dupa ce incepusem relatia el a incercat sa ma indeparteze, mi-a spus ca simte ca nu poate fi cu tot sufletul alaturi de mine si ca nu vrea sa ma faca sa sufar pentru ca si-a dat seama ce fel de om sunt. Am simtit ca problema nu e asta, i-am dat o pauza si am reinceput sa vorbim, a spus si el ca i se pare aiurea sa nu vorbim. Am petrecut apoi un alt weekend impreuna. Un weekend incredibil, ne intelegem foarte bine, ne simtim bine unul in compania celuilalt, radem mult si atractia dintre noi e fantastica, el mi-a spus ca se sperie de asta. Este incredibil de atent si grijuliu cu mine, cauta sa imi fie bine chiar in detrimentul lui, nu am mai cunoscut pe nimeni asa, ma unge la suflet. Problema e cand incepe el sa se gandeasca la ale lui si ii ies la suprafata nesigurantele si temerile. Lucrurile merg bine dar el isi face 1000 de probleme si pune bete in roate. Una calda una rece. Il inteleg ca e confuz, sunt prea multe sentimente amestecate. Altceva nu mi-a povestit din trecutul lui dar se pare ca a avut parte numai de relatii nefericite... Nu reuseste sa aiba incredere, se vede asta.
Stiu in ce m-am bagat, nu imi va fi usor. Cu tatal bolnav e ingrozitor - ce e mai rau abia incepe. Va fi pierderea, o perioada neagra... am trecut si eu prin asta acum cativa ani, stiu cum e. Vreau sa ii fiu alaturi, sa il scot dintr-ale lui, am reusit sa il fac sa rada si sa mai uite. E un om care merita toata dragostea de care sunt capabila, dar un om cu multe cicatrici din care pe majoritatea inca nu le cunosc. Cel mai complex si mai minunat om pe care l-am intalnit, dar si cel mai dificil. E foarte schimbator, cand e cald si apropiat, cand e cinic si sarcastic si cumva incearca sa nege ce e intre noi. Are un suflet bun, am simtit inca de la inceput ca pot avea incredere in el si nu m-a dezamagit, dar ii e teama s-o arate. Cum devenim mai apropiati, cum il simt ca se blocheaza si incepe iar sa se gandeasca la ale lui... Nu vrea sa vorbeasca despre trecut... nu vreau sa fortez nota, poate imi va spune cand va capata incredere in mine... sau deloc. Daca as sti prin ce a trecut as intelege ce e cu el si cum ar trebui sa abordez problemele...
Nu am o "reteta" despre cum ar trebui sa fie, nu am nici cea mai vaga idee daca avem sanse sa ramanem impreuna, cu toate problemele si framantarile pe care le are dar despre care nu imi vorbeste... In momentul asta eu sunt cea care il cauta mai mult dar el nu ma indeparteaza. Nu imi respinge niciodata apelurile, imi raspunde la toate mesajele, ii stiu programul (ii stiu pe prietenii lui si ei au zis ca daca am ajuns sa ii stiu programul probabil e serioasa treaba... :) ). Nu imi dau seama insa daca e ok sa fie asa avand in vedere situatia data, inteleg ca deocamdata e oarecum indisponibil emotional dar uneori mi-as dori sa ma caute si el mai des, nu as vrea sa fiu doar un umar pe care plange si atat... Ce sanse are relatia noastra fragila sa reziste in paralel cu o tragedie?
care in unele cazuri este adevarul iar in altele este doar o eschivare.