Ioana 1 0 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 In primul rand.. mi-as dori sincer sa nu primesc comentarii rautacioase pentru ca nu am nevoie sa ma judece cineva.. Poate sunt persoane care au trecut prin asta si ma pot ajuta cu un sfat.. Cine are rabdare sa citeasca..cine nu, multumesc oricum. Ok... acum am impresia ca voi fi considerata nebuna pentru ca "problema" mea e mai... interesanta, si nu stiu daca poate cineva sa se puna cu adevarat in situatia mea. Pe scurt.. am 19 ani si am ghinion in dragoste de cand ma stiu. Niciodata nu m-am indragostit de cine trebuie, baietii buni care m-au placut nu mi-au trezit interes. Am parte de o viata tare ciudata, cine ar cunoaste cateva lucruri din viata mea ar spune ca e o telenovela curata. M-a atras in lumea lui virtuala si a reusit 100%. M-a prins si nu am mai putut scapa... a fost prea tarziu. Am fost impreuna cu un baiat timp de un an.. si vorbesc la timpul trecut pentru ca m-a parasit din anumite motive. A fost primul baiat din viata mea, am suferit enorm dupa el si am plans.. Doamne, numai eu stiu cat. Acum vine partea interesanta: dupa vreo 6 luni de la despartire...din plictiseala, intram din cand in cand pe un site de jocuri. Vorbeam doar la misto cu toata lumea, asa am crezut pana l-am intalnit pe EL. Am facut schimb de facebook.. si am inceput sa vorbim zi de zi. Era un baiat foarte frumos, parea baiatul perfect. Mi-am dat seama ca se atasase de mine si eu la fel.. chiar daca ceva era totusi suspect la el: facebook-ul lui era privat din cap pana in picioare, nu puteam sa vad prieteni poze, nimic. Doar poza in miniatura de la profil si cateva date, preferinte etc. Si da, asa era pentru toata lumea, nu doar pentru mine. El locuia departe de mine, la vreo 600 de km departare, din cauza serviciului. Mi-a spus ca in termen de 2 luni maxim ne vom vedea, pentru ca si-a depus transferul aproape de mine, intr-un oras vecin, orasul lui natal. Am inceput.. nu stiu cum, sa ma atasez foarte mult de el.. simteam ca IL IUBESC cu adevarat, ca el e barbatul vietii mele si ca e perfect pentru mine, desi teoretic nu e posibil sa te indragostesti de cineva in asemenea conditii. La inceput.. cand mi-a cerut numarul de telefon m-a cam speriat.. eu sunt genul care prefera realitatea, nu ii place sa stea cu telefonul la ureche toata ziua. Aveam o perioada foarte aglomerata atunci asa ca i-am si spus ca nu sunt genul care sa vorbeasca la telefon..sa nu se supere. El bagase motiv ca oricum are probleme si ca nu ma poate suna deocamdata. Si mentionez ca nu m-a sunat nici pana in ziua de azi. De fiecare data cand aduceam in discutie faptul ca nu ma suna se supara, enerva.. ca si cum l-as bate la cap. Asa ca vorbeam cu el doar prin mesaje si pe mess. Zi de zi, ore in sir... non-stop prin mesaje. Era foarte gelos.. am facut multe sacrificii pentru el si mi-am pierdut toti prietenii pentru el, ca sa pot sta cu el pe mess sa nu se supere, sa fiu fata perfecta..sa nu ne certam. Era atat de gelos incat nu ii placea nici cand ieseam cu o prietena la suc. Aveam planuri mari impreuna.. imi spunea mereu ca vrea sa ne casatorim, ca vrea copii cu mine, ca o sa stam impreuna cand ma voi muta la facultate in orasul lui si muuulte alte planuri. Era innebunit dupa mine, ma adora si ma idolatriza pentru ca era atras de mine si eram.."deosebita", cum spunea el. Ne-am pus chiar si intr-o relatie pe facebook..planurile continuau sa rasara, planuri mari de care eram 100% sigura. Simteam.. nu stiu de ce.. o siguranta pe care mi-o oferea, ca nu mai am nevoie de niciun baiat, el e tot ce imi trebuie. Eu simteam ca voi fi cu el toata viata si el la fel. In toate aceste 5 luni.. au fost foarte multe certuri.El era foarte gelos, nu ma intelegea niciodata, asa ca ajunsesem sa fiu ca el, foarte geloasa. Ne certam des din cauza asta, era paranoic uneori, era razbunator, aflasem o inventie grava de-a lui si o minciuna.. pe care mi le-a recunoscut cu greu. L-am iertat..am trecut peste toate, pentru ca incercam sa il inteleg cand imi spunea ca serviciul lui l-a schimbat asa, el lucrand intr-un mediu mai..dur. In ultimele luni iesea des, ma mintea ca e acasa, nu mai vorbeam parca asa mult si totusi nu inceta sa sustina sus si tare ca ma iubeste, ca nu poate fara mine, ca nu vede viata fara mine si multe alte lucruri convingatoare. Se schimbase apoi in bine, isi revenise, simteam ca ii pasa de mine si ca, chiar tine la mine, ca ma iubeste, parca era dependent de mine. L-am asteptat pana cand a venit momentul sa vina acasa. Pot sa jur ca a fost cel mai asteptat moment, visam si imi imaginam intalnirea cu el intr-una.. imi doream ceva cu adevarat in toata viata asta a mea: sa ne vedem. Nu mai mentionez de toate planurile pe care ni le-am facut..etc. Acum cateva zile ne-am certat destul de urat.. pentru ca s-a enervat, s-a "razbunat" si a vorbit cu o fata..pe care eu o cunosteam. Stiu sigur ca nu are nimic cu ea, a fost o chestie de impuls, de nervi, pentru ca e impulsiv. Nu stiam ca vine acasa mai repede, si ca in sfarsit visul meu se va indeplini... parca imi doream sa fiu mai smechera si sa nu ne fi certat atat de rau inainte de a ne vedea in realitate dupa atatea luni de asteptare. Mi-a spus ca a pornit spre casa, doar ca ocoleste putin sa-l duca si pe un coleg de-al lui acasa, si ca sta acolo doua zile. Imi spusese mai demult ca primul lucru pe care il va face va fi sa vina sa ma vada pe mine, acum ce facea?! Statea la un prieten.. 2 zile, o zi pt relaxare iar cealalta pt ca era ziua lui de nastere cica. In fine. Am lasat de la mine din nou si am vazut ca nu atinge subiectul mult asteptat: cand ne vedem. Mi-a spus ca 2 zile sta la prietenul lui, vreo 2 cu parintii lui, iar inca vreo 4 zile la niste rude in alt oras. Ok.. m-am enervat pentru ca imi aminteam ca imi spunea ca sunt cea mai importanta din viata lui..si totusi eram pe locul 2. Ne-am certat din cauza asta din nou.. tot ce imi putea spune era "te rog iarta-ma", "imi pare rau", "nu..nu-i asa"... A spus ca o sa ne vedem vineri si punct si.. pentru ca eram suparata i-am spus ca in ziua aceea nu o sa pot eu, ca o sa inventez ceva asa cum el a facut-o. Ne-am certat iar.. si iar si iar.. pana n-am mai vorbit 2 zile. Mentionez ca perioada in care e acasa e un concediu de 2 saptamani, dupa care se va muta definitiv in orasul de langa mine abia peste doua luni. Nu am mai suportat suspansul si l-am cautat el.. imi era teama ca nu cumva visul meu de a-l vedea sa fie distrus.. si i-am spus ca vreau sa stiu ce are de gand si i-am pus o intrebare: daca ne vedem sau nu. I-am pus intrebarea de n ori, pt ca el imi raspundea cu "nu ma mai intreba te rog", "nu ma mai chinui", " te rog taci". Apoi.. mi-a spus ca el a vrut dar am refuzat eu, ca acum nu mai poate da ochii cu mine, ca ii e prea rusine de mine, ca nu ma merita si ca ma roaga sa-l inteleg. Adica dupa ce am facut atatea pentru el..dupa ce am asteptat 5 luni ma roaga sa-l inteleg ca nu o sa ne mai vedem niciodata. Mi-a repetat faptul ca nu ma merita, ca m-a facut sa sufar prea mult si ca nu mai vrea sa ma raneasca, ca vezi doamne a plans in fiecare noapte si nu mai poate sa dea ochii cu mine, ca are nevoie de timp, ca merit un baiat mult mai bun decat el, ca nu merita sa il iert, ca au fost prea multe certuri si gelozii.. si ca nu se mai poate sa ne vedem. Vreau sa spun.. ca am avut incredere maxima in el, mi-a trimis atatea poze, filmulete cu el in care imi spunea ca ma iubeste.. incat eram convinsa de faptul ca exista si ca nimic nu ne va putea opri sa fim impreuna. Mi s-au inmuiat picioarele si am cazut in genunchi.. am plans in hohote de simteam ca mor.. ma simteam prostita si umilita.. Imi veneau in minte toate lucrurile pe care le-am facut pentru el, de cate ori l-am iertat si am trecut peste toate cu vederea pentru ca ma gandeam la un singur lucru: ca il voi cunoaste cu adevarat abia atunci cand ne vom vedea in realitate, era tot ce imi doream. Sunt mult mai multe de povestit.. multe detalii dar nu stiu cate persoane vor avea rabdare sa citeasca si sa ma ajute cu un sfat.. Vazand ca il rog sa isi revina.. sa nu imi faca asta.. mi-a spus ca nu credea ca il iubesc chiar atat de mult, ca ma roaga sa ii las un timp sa-si revina. Sa-si revina din ce?!?!?! Inainte isi lua adio de la mine si acum ma ruga sa-i las un timp sa isi revina? E asta un motiv sa nu ne vedem? Oare chiar nu poate sa dea ochii cu mine sau... nu mai inteleg nimic. El ma asigura ca nu e vorba de altceva, ca nu a fost o minciuna tot ce am trait.. si totusi.. a renuntat. Tin la el foarte mult... enorm, m-am atasat foarte mult de el, credeti-ma ca imi doream din suflet sa ne vedem. Si acum.. ma iubeste atat de mult incat renunta la mine? Ce sa fac? sa insist? nu stiu... Mai are rost? Nu vreau sa il sufoc.. dar nu ma inteleg nimic. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Pierre D. Vara 5581 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 cata viata e de trait la 19 ani... 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
@5 IP 2340 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 cata viata e de trait la 19 ani... Se alinta... Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Mr.Cristi 717 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 (editat) Mda, povestiri de pe facebook. Tu esti o femeie adevarata, in sensul ca reprezinti cu succes specia feminina, () iar el e un ciudat, un labil, in fine, un barbatus slab. Si nu, nu ai ghinion in dragoste. "Ghinionul" se poate explica foarte logic, insa mi-ar trebui 3 luni de zile sa iti explic care-i faza. Editat Septembrie 16, 2013 de Cristi_Șmenaru' Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Htenesa 1817 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 Am 25 de ani si niciodata n-am avut o iubita. Na ghinion. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
@5 IP 2340 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 Am 25 de ani si niciodata n-am avut o iubita. Na ghinion. Pai de ce? Nu-ti plac femeile? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Htenesa 1817 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 Pai de ce? Nu-ti plac femeile? Nu ma plac ele pe mine. :rot: Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Pierre D. Vara 5581 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 Mda, povestiri de pe facebook. Tu esti o femeie adevarata, in sensul ca reprezinti cu succes specia feminina, () iar el e un ciudat, un labil, in fine, un barbatus slab. Si nu, nu ai ghinion in dragoste. "Ghinionul" se poate explica foarte logic, insa mi-ar trebui 3 luni de zile sa iti explic care-i faza. Adica femeia e mereu vinovata? Eu ii vad pe amandoi vinovati. Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
Mr.Cristi 717 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 Adica femeia e mereu vinovata? Eu ii vad pe amandoi vinovati. Eu il vad doar pe el vinovat. Abc-ule, ai citit tot textul scris de Ioana? E, vezi ca ce iti zic eu tie cand stam la bere e perfect adevarat? Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
@5 IP 2340 Raportează post Postat Septembrie 16, 2013 Nu ma plac ele pe mine. Asa zic ele. Ca sa pare dure. Nu le crede, fa-le altceva. 1 Partajează acest post Link spre post Distribuie pe alte site-uri
