4.
Nu sunt genul care leaga prietenii pe internet dar precum in viata exista exceptii la aproape orice, s-a intamplat sa intalnesc pe acest forum o persona care mi-a devenit apropiata ca o sora. Nu ca as avea vreo sora ca sa pot face comparatia, dar, daca as fi avut, cu siguranta ca relatia noastra ar fi fost asemanatoare. Suntem doua firi extrem de diferite, iar eu fiind persoana care crede cu convingere ca doar cine seamana se aduna, am avut placuta surprindere sa mi se dovedeasca (,) contrariul. Ne completam. Ea e calma, optimista, prefera sa vada binele in totul, eu sunt temperamentala, pesimista, prima data vad jumatatea goala a paharului.
Dupa o lunga perioada de conversat pe forum, pe messager si prin e-mailuri, am avut sansa de a ne intalni in persoana. Am petrecut doar cateva zile impreuna, mult prea putin timp si mi-as fi dorit ca apropierea dintre noi sa nu fie doar sufleteasca. Dar ce sunt cateva mii de kilometri intr-o prietenie ca a noastra ? O inconvenienta, nimic mai mult.
Imi amintesc mereu de prima zi cand ne-am intalnit, amandoua sosite in tara din diaspora. Era o caldura de se topeau pietrele. Ne-am vorbit sa ne intalnim in centrul orasului la fantana arteziana si de acolo sa cutreieram orasul. Zis si facut. Ne-am intalnit. Ea imbracata comod, practic, eu imbracata si machiata de parca mergeam la premiile Oscar. Pantofii mei cu tocuri de 5 centimetri nu s-au inteles deloc bine cu strada pietruita si genele mi s-au lipit unele de altele de la tona de rimel.
- Ce bine arati ! imi zice ea, plantandu-mi un pupic pe obraz.
- Ce naspa ma simt, mi-e cald, picioarele ma omoara, nu vad pe unde merg, sunt ametita si mi-e o greata de mor, raspund eu chinuita de elemente si de propria vanitate prosteasca. 
- Vrei sa mergi la hotel sa te schimbi ? intreba ea
- Pot ? Ai rabdare sa ma astepti ? Vai, mersi mult de tot. Hai sa mergem.
De data asta m-am imbracat adecvat si pornit'am sa facem pe turistele. Ea de fapt, ca pentru mine acela era orasul meu natal. Am decis sa urcam pe munte cu telefericul. In cabina o zapuseala monstru.
- Oare astia nu au aer conditionat in telecabine ? intreaba ea in soapta.
Nu stiu daca am raspuns ceva dar cert e ca dupa cateva secunde ne-a bufnit rasul pe amandoua.
La sfarsitul zilei, am luat cina la un restaurant cu specialitati traditionale. Eu am savurat o carafa de vin rosu iar ea o clatita la cuptor umpluta cu nush ce mirodenii de si in ziua de azi vorbeste de ea.
____________________________________________________________________________________________
5.
Tristetea e cel mai bun tovaras al sufletului. Tristetea scoate din noi amintiri, nostalgii, regrete, ne arata partea intunecata a lunii, ne trimite in reverii intense ca niste realitati si in realitati reci ca moartea, ceea ce nu e rau, avand in vedere ca moartea e singura destinatie pentru care ne pregatim toata viata.
Roportal a inceput ca un vis si a ramas la fel. Un vis chinuit, ciudat, din care nu te poti trezi si care se schimba ca fatetele unui caleidoscop. E un drog, desi uneori nu are efectul unui drog. Doar sevrajul e la fel. Lipsa.
Stiam sa tac si inainte, dar am invatat si mai mult: sa nu raspund. O data cu asta am invatat ce inseamna frustrarea de a nu fi inteles, de a nu intelege.
Roportal a amestecat in mine un curcubeu de stari si de trairi. M-a facut sa urasc, sa ajut, sa doresc, sa dispretuiesc, uneori chiar sa iubesc. Ca si cum ai putea iubi umbra Fetei Morgana...
Cea mai intensa amintire de pe roportal este roportalul insusi.
Tristetea m-a adus aici si s-a cuibarit impreuna cu mine intre paginile forumului.
Regret ceva? Da. Regret ca am ajuns aici, ca am ramas aici.
Cui ii pasa? Tristetii mele ii pasa, nimanui altcuiva.
Nici macar mie.
Ca sa le postez in timp real, inseamna sa mi le grupeze in acelasi mesaj...