De cand ma stiu, am fost vazuta ca un om atipic. Aproape ca nu a existat zi, in care, din diverse motive, indiferent ca era in gluma sau in serios, sa nu fiu facuta zuza, anormala, nebuna, dusa, zaluda, si toate expresiile aferente din acest domeniu. Problema e ca radem, glumim, dar eu nu pot parasi incinta. A fost o perioada in care am crezut ca sunt facuta asa de oamenii mult prea invidiosi pe calitatile mele. Pana cand am observat ca si oamenii ale caror calitati le invidiez eu, foarte discret, au ajuns sau ajung la aceeasi concluzie. Apoi multi oameni care au murit sau traiesc si acum cu impresia si crezul ca eu sunt atipica, au avut nevoie ei insisi de terapie si medicamentatie si spitalizare la greu, dar, in cercurile lor, tot eu sunt considerata cea mai traznita. La inceput credeam ca ma doare sa aud aceasta eticheta pentru ca nu ma pot incadra intr-un grup. Cand am invatat sa relationez in asa fel incat sa ma pot incadra, indiferent in ce grup ma incadram, si incepeau sa ma faca cu drag si duiosie traznita,zuza, nu esti normala, fata... etc.... mi-am dat seama ca de fapt nu incadrarea sau neincadrarea in grup ma ranea. Adevarul e ca nici nu stiu de fapt de ce ma streseaza atat de tare aceasta eticheta. Clar e ca nu voi scapa niciodata de ea. Indiferent cat de matura sau de trecuta prin viata voi fi, se pare ca asta sunt. Intrebarea mea este cum sa ma impac cu aceasta idee? Nu vreau sa dau nici in paranoia sa ma cred mare valoare a omenirii, mi s-a spus ca toate mintile luminate au fost considerati nebuni, dar nu e cazul meu.
Va rog sa nu ma trimiteti la terapeut, nici sa nu imi ziceti ca ciudatenia e o "calitate" a Varsatorilor, stiu astea deja, teoretic stiu multe, dar am problema asta. Ca nu mi se pare ca sunt chiar atat de nebuna incat sa ies in evidenta, si ca ma afecteaza aceasta eticheta. Nu confund eticheta cu diagnosticul, stiu ce inseamna, dar ma afecteaza.